Maia Sandu, la aniversarea Universităţii de Stat din Comrat: Trebuie să comunicăm mai des, să stabilim relaţii de prietenie şi respect
alte articole
Cu prilejul celei de-a 30-a aniversări de la înfiinţarea Universităţii de Stat din Comrat, preşedintele Maia Sandu a amintit că instituţia de învăţământ are aceeaşi vârstă cu independenţa Republicii Moldova şi, în ciuda numeroaselor dificultăţi şi încercări prin care a trecut ţara de-a lungul anilor, „am reuşit să rezistăm şi să continuăm să ne dezvoltăm şi să mergem înainte”.
Şefa statului a dorit studenţilor şi profesorilor succes în continuarea activităţilor, sporirea numărului de elevi şi a interesului pentru studii, creşterea nivelului profesional al cadrelor didactice, precum şi noi descoperiri şi realizări ştiinţifice, menţionând, totodată, că activitatea sistemului de învăţământ superior reflectă imaginea întregului stat. Reformele, atât de necesare ţării, având un impact direct şi asupra funcţionării sistemului educaţional.
Redăm mai jos întregul mesaj al preşedintelui R. Moldova citit la Comrat de către consilierul prezidenţial în domeniul educaţiei şi cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei:
„Dacă vorbim despre depopulare, despre scăderea constantă a numărului populaţiei active, atunci este vorba şi despre noile generaţii de cetăţeni, despre modul în care putem face ţara noastră atractivă, cum să reîntoarcem acasă reprezentanţii diasporei, cum să readucem speranţa oamenilor în proiectul de edificare a statului Republica Moldova.
Şi când vorbim despre necesitatea combaterii corupţiei, vorbim nu doar despre mită în sistemul judiciar, ci şi despre transparenţă în activitatea instituţiilor de învăţământ superior.
Pe lângă toate cele spuse mai sus, doresc să subliniez următorul aspect.
Între Chişinău şi Comrat sunt aproximativ o sută de kilometri, o distanţă nu prea mare. Dar, uneori, anumite voci spun că Chişinăul nu observă problemele Găgăuziei, rămâne indiferent faţă de problemele ce îi preocupă pe locuitorii autonomiei.
Cred că trebuie să intensificăm comunicarea. Să vorbim mai des şi mai mult, să vorbim despre probleme legate de politică, dar şi - pur si simplu - să vorbim ca între oameni, să stabilim relaţii de prietenie şi respect. Şi aici, desigur, trebuie să spun că cetăţenii ţării noastre îi pot învăţa multe pe politicieni!
Sunt profund convinsă că, dacă lucrezi sincer, lucrezi conştiincios, poţi face ca cele mai îndrăzneţe vise să devină realitate. Care este visul dumneavoastră? Haideţi să formulăm o viziune comună despre cum ar trebui să fie Republica Moldova, astfel încât să devină un stat funcţional în care toţi cetăţenii să fie egali, să se bucure de drepturi egale, să se respecte reciproc şi să privească cu încredere în viitor.
Astfel încât în ţara noastră să dorim să lucrăm şi să trăim. Dacă vom crede în noi înşine, în forţele noastre, cu siguranţă vom reuşi! Haideţi să lucrăm împreună pentru viitorul nostru comun. Aş dori să subliniez că sunt întotdeauna deschisă comunicării şi dialogului.
Încă o dată, vă adresez sincere felicitări. Mult succes, prieteni!”