Maia Sandu cere demisia imediată a conducerii Institutului Naţional al Justiţiei

Nu pot fi admise în calitate de formatori ai viitorilor judecători şi procurori persoane compromise care au discreditat profesia de magistrat executând comenzi politice sau adoptând decizii ilegale, a afirmat prim-ministrul.
Maia Sandu, premierul R. Moldova (gov.md)
Ştefan Sârbu
29.07.2019

Premierul Maia Sandu a solicitat luni, 29 iulie, demisia imediată a conducerii Institutului Naţional al Justiţiei deoarece de-a lungul timpului această instituţie ar fi angajat oameni cu probleme de integritate. „Există informaţii şi despre practicile de mituire în instituţie, atât la admitere, cât şi la absolvire.”

„Cum putem avea justiţie integră când însuşi Institutul îi învaţă pe viitorii procurori şi judecători cu normalitatea fenomenului de corupţie? Această instituţie nu şi-a atins scopul, dacă analizăm situaţia catastrofală din sistemul justiţiei. Atât pregătirea iniţială, cât şi formarea continuă sunt sub orice standarde. Procurorii existenţi nu au de gând să-şi facă datoria”, a declarat prim-ministrul în cadrul unui briefing de presă.

În context, premierul a solicitat Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finanţelor să identifice de urgenţă soluţiile legale pentru a creşte de 2 sau chiar de 3 ori numărul persoanelor care urmează a fi instruite pentru profesia de judecător şi procuror chiar începând cu anul acesta, subliniind că urmează a fi revizuite şi îmbunătăţite programele de formare a acestora. „Avem nevoie de sute de procurori şi judecători noi!”

„Este important să ne asigurăm că procesul de admitere şi procesul de evaluare finală se face corect şi transparent. Va trebui să avem grijă şi cine sunt cei care predau în acest institut. Nu pot fi admise în calitate de formatori ai viitorilor judecători şi procurori persoane compromise care au discreditat profesia de magistrat executând comenzi politice sau adoptând decizii ilegale”, a adăugat şefa Cabinetului de miniştri de la Chişinău.

În concluzie, Maia Sandu a menţionat că prin măsurile solicitate, problemele din sistem nu se vor rezolva imediat, iar Institutul nu poate instrui peste noapte un număr mare de procurori şi judecători noi şi integri dar „suntem obligaţi să începem azi. Aşa încât peste câţiva ani să avem o justiţie dreaptă, care să nu permită vreodată capturarea statului aşa cum s-a întâmplat în trecut.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor