Mai multe ştiri proaste de la Fukushima
alte articole
Pagubele de la cel de-al treilea reactor nuclear al centralei Fukushima Daiichi sunt chiar mai grave decât s-a crezut iniţial, a anunţat Tokyo Electric Power (TEPCO).
De fapt, noua evaluare a companiei electrice asupra reactorului Fukushima Nr. 3 arată că toate – sau aproape toate – barele de combustibil (cu uraniu îmbogăţit) conţinute în interior s-au topit, căzând pe podeaua containerelor de siguranţă. Dacă este adevărat, aceasta înseamnă că centrala electrică ar putea fi chiar mai greu de decontaminat.
Potrivit Japan Times, TEPCO a estimat iniţial, în noiembrie 2011, că aproximativ 63% din barele de uraniu s-au topit.
Dar TEPCO crede că după studierea condiţiilor din jurul barelor de uraniu, că sistemul de răcire al reactorului s-a oprit din funcţionare cu cinci ore mai devreme decât s-a estimat anterior. Ca rezultat, topirea ar fi început aproximativ în aceeaşi perioadă.
Potrivit publicaţiei Yomiuri Shimbun, este posibil ca, din cauza cantităţii mai mari decât cea estimată iniţial de combustibil nuclear existent în containerele de siguranţă, îndepărtarea acestuia să necesite un plan chiar mai bine pus la punct.
„În timp ce se crede că topirea miezului reactorului a început mai devreme decât s-a estimat iniţial, cantitatea de combustibil nuclear topit care a ajuns în containerul de siguranţă prin vasul de presiune se consideră că a fost mai mare, ceea ce face să fie mai dificilă din punct de vedere tehinc extragerea combustibilului topit şi debarasarea lui”, a precizat ziarul.
În ciuda noilor descoperiri, purtătorul de cuvânt al TEPCO, Shinichi Kawamura, a anunţat că încă speră să găsească nişte combustibil care nu s-a topit.
„Noi încă sperăm că va rămâne nişte combustibil în partea centrală (a reactorului), potrivit datelor actuale ale centralei”, a declarat Kawamura.
Ştirile vin în timp ce efectele scurgerii nucleare continuă să fie resimţite în toată regiunea. La sfârşitul lunii iulie, un nou raport a descoperit că faimoşii macaci ai Japoniei au ieşit pozitiv la testele care evidenţiau anormalităţile din sânge iar asta i-ar putea face mai susceptibili la bolile infecţioase. Testele au fost efectuate pe maimuţele sălbatice care trăiau în regiunea Fukushima, iar rezultatele examenelor de sânge sunt legate de dezastrul radioactiv de la centrala electrică.
Între timp, într-un alt raport din luna iulie, ministrul agriculturii din Japonia a descoperit că 14 plantaţii de orez diferite – toate în afara zonei de evacuare a centralei nucleare – erau contaminate cu material radioactiv. Potrivit RT, în interiorul zonei de evacuare s-au găsit alte cinci plantaţii contaminate, determinând ministerul să ordone companiei TEPCO să implementeze măsuri de protecţie mai bune în cazul lucrărilor viitoare executate la centrală.