Macovei: Eu sunt consecventă, Ponta nu e, eu spun adevărul, Ponta minte tot timpul, eu fac, Ponta doar vorbeşte
alte articole
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a răspuns vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Lugoj, întrebării unui jurnalist care voia să ştie motivele atacurilor permanente ale premierului Victor Ponta împotriva ei.
„Ponta mă critică - că sunt, că nu sunt, indiferent despre ce e vorba, aduce şi numele meu în discuţie. Pe mine mă bucură. Pentru că arată că este complexat de mine, pentru că deja a făcut o obsesie, şi asta îmi arată că ceea ce am făcut e trainic, e bine, e foarte bine şi, cum să zic, îmi dă puteri să fac şi mai multe”, a replicat aceasta.
Monica Macovei a scos în evidenţă care este, în opinia ei, diferenţa dintre ea şi premierul Victor Ponta.
„Ponta a subliniat singur diferenţa dintre noi doi: el în viaţa lui n-a făcut nimic, în viaţa lui şi înainte de a fi în politică şi după ce a fost în politică. Acum doar minte, e arogant, şi distruge tot sau încearcă să distrugă, dar justiţia se ţine. Încearcă s-o distrugă şi pe ea, dar se ţine. Spre deosebire de mine care am o meserie şi am făcut (n.n. lucruri) şi înainte de a fi ministru şi de a intra în politică. Deci aş spune pe scurt: e complexat, n-are niciun om pe lista de europarlamentare care a lucrat cât mine în Parlamentul European. Aşa că mă critică toţi: şi PSD-ul şi PNL-ul şi alţii”, a explicat europarlamentarul PDL.
„Şi aş mai spune ceva apropos de ce se întâmplă şi de atitudine. Eu sunt consecventă, Ponta nu e consecvent. Eu spun adevărul, Ponta minte tot timpul. Eu fac, Ponta nu face, ci doar vorbeşte”, a adăugat aceasta.
Material video pe pagina originală Epoch Times România