Victor Ponta: După prezidenţiale mă retrag din politică

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri că se va retrage din politică după ce PSD va câştiga alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului.
Victor Ponta, preşedinte PSD (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
04.04.2014

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri, pe contul său de Facebook, că se va retrage din politică după ce PSD va câştiga alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului.

Vă redăm anunţul făcut de premier:

„În urmă cu exact 13 ani, pe 4 aprilie 2001, Premierul Adrian Năstase m-a numit în funcţia de Şef al Corpului de Control al Guvernului! Şi atunci m-am gândit cu regret, dar şi cu mândrie, la cariera mea anterioară de magistrat, dar aşa am crezut că pot să fac mai mult din ce mi-am propus în viaţă.

Am încercat în toată această perioadă să folosesc poziţiile publice ocupate (secretar de stat, ministru, deputat, Prim-Ministru) pentru a schimba în bine ţara în care eu şi familia mea ne-am născut şi în care o să trăim tot timpul, cu bune şi cu rele.

Cred că acest an este cel mai greu dintre toţi anii de până acum (plin de abuzuri, persecuţii politice, calomnii, nedreptăţi, trădări şi dezamăgiri) - dar şi miza sa este enormă!

Trebuie să punem capat tranziţiei de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o ţară europeană, cu oameni mai liniştiţi şi mai demni, guvernaţi de valori şi obiective comune, nu de frică de mascaţi şi de linşajul public din partea unor jurnalişti fascisto-comunistoizi!

În noiembrie, după ce câştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cât voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa mea”.

Cum trebuie privit acest anunţ? Jurnalistul Silviu Sergiu a încercat „să traducă” declaraţiile premierului: „Victor Ponta nu mai rezistă presiunii baronilor penali şi a început să-şi plângă de milă pe Facebook. Treceţi de blabla-urile de rigoare şi mergeţi la ultimul paragraf. Eu l-aş traduce aşa: „Băieţi, mai rezistaţi un pic. Până în noiembrie nu mai e mult. S-ar putea să mai intre câţiva la puşcărie, dar după prezidenţiale vă rezolv pe toţi. Graţiere, amnistie, tot tacâmul. Pentru că o să candidez la Preşedinţie şi, după ce câştig, las partidul altora. Se aude Liviu Dragnea? Şi oricum nu aveţi ce să faceţi decât să rezistaţi până în noiembrie. Dacă eu îmi iau jucăriile şi plec, nu aveţi alte variante. Cine să vă câştige Preşedinţia şi să vă scape de regimul Băsescu? Aşa că ciocu mic şi joc de glezne pe drumul către DNA”.

Un alt jurnalist Dan Tapalagă vede altfel lucrurile: „Ponta face fitze să mai scape de presiunea baronilor care-i cer imperativ să-şi anunţe cât mai repede candidatura. Ceva de genul: dacă mă mai bateţi mult la cap, am şi altceva de făcut în viaţă. Vrajeală, desigur, dar prinde la pinguinii din partid. Ce nu înţeleg din postarea lui Ponta e altceva. Cine sunt jurnaliştii "fascisto-comunistoizi"? Antena 3 zice despre băsişti că sunt fascişti, iar executanţii unui turnător la Securitate nu pot fi decât comunistoizi. Cu expresia "linşajele unor jurnalişti fascisto-comunistoizi" Ponta loveşte în ambele specii. Cum, nu sare nimeni în sus că premierul atacă presa? Se pare că nu. Ia să fi zis Băsescu ceva despre "jurnalişti fascisto-comunistoizi"! Să vezi atunci urlete de durere, ţipete că libertatea presei e în pericol?”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor