Macedonia, neputincioasă în faţa valului de imigranţi. "Anunţaţi Bruxelles că venim, indiferent ce..."

Mii de migranţi care se îndreaptă spre Europa de Vest au luat cu asalt, sâmbătă seara, frontiera Macedoniei, forţele de securitate fiind pur si simplu copleşite de situaţie, deşi iniţial au încercat să-i oprească, cu gaze lacrimogene şi grenade de tip flash-bang.
Imigranţii transportă o persoană rănită în timpul ciocnirilor cu poliţia macedoniană în apropiere localitatea Idomeni de la graniţa dintre Grecia şi Macedonia, 21 august 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
23.08.2015

Mii de imigranţi care se îndreaptă spre Europa de Vest au luat cu asalt, sâmbătă seara, frontiera Macedoniei, forţele de securitate fiind pur si simplu copleşite de situaţie, deşi iniţial au încercat să-i oprească cu gaze lacrimogene şi grenade de tip flash-bang.

Potrivit Reuters, mii de refugiaţi, majoritatea din Orientul Mijlociu, au stat zile în şir în aer liber, cu apă puţină, sau chiar deloc, după ce Macedonia a declarat joi stare de urgenţă şi şi-a închis graniţele.

Sâmbătă însă, la căderea nopţii, imigranţii au trecut frontiera şi au ajuns în oraşul de frontieră Gevgelija de unde se pare că au fost preluaţi de autobuze şi trenuri din toată ţara pentru fi transportaţi la nord, către următoarea lor destinaţie, Serbia.

Guvernul nu a oferit nicio explicaţie oficială, dar nivelul de organizare a sugerat faptul că autorităţile au optat pentru a-i muta pe imigranţi cât mai repede posibil, după ce au încercat şi au eşuat să-i ţină pe loc cu sârmă ghimpată, gaze lacrimogene şi grenade paralizante.

"În această Europa, animalele dorm în paturi şi noi dormim în ploaie. Am murit de frig timp de patru zile în ploaie, cu nimic de mâncare", a declarat o tânără siriană pe nume Fatima Hamido la intrarea în Macedonia.

"Ştim că acest lucru nu e vina Macedoniei sau a poliţiei macedonene. Aceasta a fost Uniunea Europeană. Vă rugăm să-i transmiteţi Bruxelles că venim, indiferent ce...", a declarat un alt refugiat pentru Reuters.

Migranţii au dat buzna în Macedonia, la o rată de aproximativ 2.000 persoane/zi, în drum spre Serbia, apoi Ungaria şi apoi zona Schengen.

Conform estimărilor ONU, aproximativ 160.000 de oameni au ajuns pe ţărmurile Greciei de la începutul acestui an, 50.000 numai în ultima lună. Majoritatea imigranţilor fug din calea pericolelor şi greutăţilor provocate de conflictele din ţări precum Irak, Siria şi Libia.

Miniştrii europeni de Interne şi Externe se vor întâlni la mijlocul lunii octombrie pentru a discuta despre chestiunea imigranţilor şi modalităţile de a răspunde fluxului enorm de imigranţi care ajung la graniţele Europei.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor