Lovitură de stat eşuată în Venezuela. Încep vânătorile de vrăjitoare
alte articole
Venezuela rămâne în stare de alertă după ce, în zorii zilei de luni, un grup mic de soldaţi a încercat să lanseze o lovitură militară împotriva regimului lui Nicolas Maduro. Operaţiunea a eşuat şi s-a soldat cu arestarea a 25 de membri ai Gărzii Naţionale care au preluat controlul temporar asupra unei secţii de poliţie localizate la mică distanţă de palatul prezidenţial din Caracas şi cu arestarea a două persoane dintr-o altă locaţie, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.
După rebeliune – în timpul căreia unitatea rebelă a răpit pentru scurt timp câţiva oficiali şi a furat arme din cartierul Cotiza – şi arestările efectuate de guvern, au izbucnit mici proteste anti-Maduro în capitala ţării, manifestanţii cerând eliberarea soldaţilor arestaţi, ale căror acţiuni au fost descrise de guvern ca fiind “trădare” şi “motivate de interesele întunecate ale extremei dreapta”, potrivit unui anunţ făcut la televiziunea de stat. Diosdado Cabello, omul de încredere al lui Maduro, a scris pe Twitter despre rebeli: “Ei au fost neutralizaţi, s-au predat şi au fost capturaţi în timp record”.
Cu câteva ore înaintea suprimării loviturii de stat, o serie de materiale video au fost postate pe reţelele sociale, aparent prezentând presupuşii lideri ai puciului eşuat stând în întuneric, iar un purtător de cuvânt a cerut venezuelenilor să se ridice pentru a susţine operaţiunea. Într-unul din materialele video, un bărbat pe nume Luis Bandres, a spus: “Toţi aţi cerut să ieşim pe străzi pentru a apăra Constituţia. Suntem aici, alături de soldaţi, astăzi este momentul când oamenii trebuie să vină să ne susţină”.
Într-un alt video, un bărbat puternic înarmat a făcut apel la cetăţeni: “Aţi dorit să aprindem fitilul, aşa că am făcut-o. Avem nevoie de sprijinul vostru”. Acest apel pare să îi fi determinat cel puţin pe unii din apropierea locului lansării rebeliunii să iasă pe străzi, furioşi pe ceea ce au numit a fi alegerea “ilegală” a preşedintelui Nicolas Maduro pentru un al doilea mandat de şase ani.
Forţele de ordine au fost trimise pentru a calma tulburările, dar s-ar putea ca acestea să se extindă, ţinând cont de faptul că liderul congresional Juan Guaido devine tot mai îndrăzneţ, criticând regimul Maduro.
Potrivit AP: “În zorii zilei, în cartierul învecinat Cotiza, un grup de tineri fără tricouri, unii având feţele acoperite, au construit o baricadă cu ajutorul unei maşini incendiate, cu capace de canal şi o bucată mare de beton. Un grup de femei furioase au strigat că au trăit prea mult timp fără apă potabilă şi cu copiii lor sufocaţi de gazele lacrimogene lansate de forţele de securitate”.
“Libertate! Libertate! Maduro trebuie să plece!”, au scandal femeile.
Dar ţara socialistă – care în prezent suferă din cauza unei “inflaţii ce se apropie de 2 milioane la sută” şi a lipsei diverselor produse, de la alimente până la medicamente, scutece şi lapte praf – rămâne în stare de alertă, iar liderii opoziţiei organizează proteste în masă în zilele următoare.
Guvernul socialist al Venezuelei a naţionalizat în ultimii ani o serie largă de industrii din întreaga ţară, cum ar fi fabricile de oţel şi de ciment, prelucrarea produselor alimentare, distribuţia şi multe altele. Pentru a încerca să controleze inflaţia, ţara are preţuri fixe la diverse bunuri, impunând în acelaşi timp reglementări stricte privind schimburile valutare.
Criza economică a lovit atât de tare, încât sistemul de transport public aproape a fost anihilat, iar guvernul şi consiliile locale oferă călătorii gratuite în camioane nesigure şi inconfortabile - numite "coteţe" de către utilizatori - după ce mulţi furnizori de servicii de transport nu şi-au mai putut permite să folosească vehiculele.