Liderul deputaţilor PNL, replică pentru "colegii de la USR": Minciuna are picioare scurte

Gabriel Andronache (Epoch Times România)
Andrei Popescu
02.11.2021

Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, le-a transmis, marţi, celor de la USR că termenul de dezbatere aprobat de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor referitor la proiectul de lege privind certificatul verde este deja “de urgenţă”, exact ca în cazul ordonanţelor de urgenţă, adăugând că, prin urmare, solicitarea USR de a urgenta dezbaterea şi votarea propunerii legislative este “fără obiect”.

“O replică pentru colegii de la USR: minciuna are picioare scurte. Termenul de dezbatere aprobat de Biroul Permanent şi de Comitetul Liderilor din Camera Deputaţilor este de urgenţă (exact ca în cazul ordonanţelor de urgenţă). Prin urmare cererea USR era fără obiect.

Sesizarea comisiilor a fost realizată conform obiectului de reglementare al proiectului! Toate comisiile sesizate au în atribuţii, conform Regulamentului, obligaţia de a dezbate acest proiect! Calea constituţională şi regulamentară securizează Legea. Propaganda nu ţine loc de legalitate şi constituţionalitate!”, a precizat Andronache, pe pagina sa de Facebook.

Remarcile liderului PNL vin în contextul în care fostul ministru (USR) al Sănătăţii Ioana Mihăilă a acuzat marţi, pe pagina sa de Facebook, că în ziua cu recordul absolut de morţi de la începutul epidemiei s-a născut “monstruoasa coaliţie împotriva sănătăţii publice”.

“Liderii de grupuri parlamentare PNL, PSD, UDMR şi AUR au respins dezbaterea urgentă a Legii Certificatului Verde în Camera Deputaţilor. Că AUR este un partid antivaccinist nu mai poate mira pe nimeni. Dar că partide care clamează responsabilitatea faţă de ţară şi popor nu simt nicio presiune pentru a adopta măsuri de limitare a pandemiei de COVID-19 este sfâşietor şi complet de neînţeles”, a afirmat Mihăilă.

Grupul de Comunicare Strategică a anuntat, marti, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 591 de decese provocate de virusul SARS-CoV-2.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor