Radu Vancu: Am reuşit, aproape miraculos, să alegem tot ce aveam mai bun în vârful statului - Nicuşor Dan - preşedinte, Bolojan - premier. Dar...

Profesorul universitar Radu Vancu a atras atenţia, vineri, într-o postare pe Facebook, că „numai împreună putem face România bine - şi cei care guvernează - şi cei guvernaţi”.

În postarea sa, Radu Vancu afirmă că avem o conducere politică bună, remarcând că am reuşit aproape miraculos să alegem ce era mai bun - Nicuşor Dan, preşedinte şi Ilie Bolojan, premier - dar avertizează că reforma reală a statului va întâmpina rezistenţă din partea sistemului.

În acelaşi timp, profesorul universitar critică deciziile recente privind TVA-ul la carte, bursele studenţeşti şi trecerea ICR la MAE, considerându-le semnale greşite într-un moment în care comunicarea politică ar trebui să fie clară şi strategică.

Redăm integral postarea:

1. N-am nici un dubiu că am reuşit, aproape miraculos, să alegem tot ce aveam mai bun în vârful statului din resursa politică existentă: Nicuşor Dan preşedinte Ilie Bolojan premier.

2. N-am nici un dubiu că se regăsesc printre miniştri figuri foarte competente, pe deplin compatibile cu standardul de vârf al politicii europene. Ţin să mă refer aici explicit numai la Oana Ţoiu, fiindcă a fost ţinta unui linşaj misogin oribil.

3. N-am nici un dubiu că există o reacţiune amplă a sistemului politic la voinţa reală de reformă a statului. Aceşti oameni competenţi despre care vorbeam mai sus se vor lovi de sabotaje, capcane, conjuraţii, complicităţi mai ample chiar decât îşi imaginează.

4. Tocmai de aceea ar fi trebuit să aibă infinit mai multă grijă în acţiunea politică de reformare & în comunicarea publică. De o săptămână încoace vorbim despre creşterea TVA la carte, creşterea normelor & orelor la şcoală pentru profesori, trecerea ICR la MAE, tăierea burselor pentru studenţi.

Ar fi fost extraordinar, în schimb, dacă prima veste despre reformarea statului ar fi fost cea din CSAT-ul de azi: declararea evaziunii fiscale drept vulnerabilitate a securităţii naţionale. Cu asta ar fi trebuit să înceapă comunicarea publică, asta chiar e o acţiune politică esenţială & care poate duce la reformarea statului.

5. Încă o vorbă despre ICR-la-MAE: oameni de a căror bună-credinţă & competenţă nu mă îndoiesc mi-au spus că, din punctul lor de vedere, trecerea ICR la Externe ar fi salvarea institutului. Şi mi-au dat exemplul altor institute europene similare aflate sub ministerele de Externe respective.

Situaţiile nu sunt însă comparabile: şi Goethe Institut, şi Institutul Francez, şi Institutul Polonez au explicit asigurată o autonomie extinsă în raport cu ministerele lor de Externe, care nu intervin în construcţia strategiei culturale - pe când în programul nostru de guvernare se prevede că „MAE va integra ICR pentru coerenţa politicilor de imagine şi promovare în domeniul relaţiilor externe, economice şi culturale”, respectiv că „MAE coordonează la nivel strategic diplomaţia publică şi culturală românească”. Ceea ce ar fi o catastrofă. În plus, în unele dintre acele ţări există şi o reţea paralelă de institute culturale complementare: în Polonia există Institutul Adam Mickiewicz, care completează Institutul Polonez & asigură genul de evenimente pe care rigorile diplomaţiei clasice nu le permit; în Franţa există un Centru Naţional al Cărţii, independent de Institutul Francez (primul e sub Ministerul Culturii, al doilea sub Externe), cu care se completează reciproc - în vreme ce la noi Centrul Naţional al Cărţii e doar un serviciu în interiorul ICR.

Pe scurt, la noi ICR ar trece sub MAE nu cu autonomie extinsă, ci cu anularea oricărei autonomii (asta înseamnă „integrarea deplină” & „coordonarea la nivel strategic” de către MAE) - şi nici nu avem o reţea de alte institute culturale care să-i preia activităţile pe care constrângerile diplomatice nu-i vor mai permite să le facă.

ICR trebuie reparat. Orice soluţie care îi amplifică deopotrivă finanţarea & autonomia e bună. Trecerea la MAE nu e acea soluţie, dimpotrivă. Poate că rezolvă finanţarea, dar distruge autonomia.

6. Înţeleg, cred, de ce se insistă cu mărirea TVA la carte & reorganizarea sistemului de burse. Cum miza financiară e minimă, singura explicaţie logică e că se încearcă transmiterea mesajului că voinţa de reformă e integrală & inconturnabilă: va fi reformat totul, nu va exista nici un fel de compromis.

Şi, în principiu, e OK să fie aşa. Nu poţi reduce evaziunea fiscală dacă faci compromisuri. Nu poţi elimina privilegiile & nu poţi reduce pensiile speciale dacă faci compromisuri. Ş.a.m.d.

Însă bursele & cărţile nu sunt compromisuri. Sunt investiţii ieftine & eficiente în România europeană. Compromis înseamnă tocmai compromiterea creierului acestei Românii la care sperăm cu toţii.

Compromis înseamnă nu să ţii cartea cât se poate de ieftină - ci s-o scumpeşti.

Compromis înseamnă nu să investeşti în elev, inclusiv prin burse - ci să-i iei şi investiţia asta minimă în voinţa lui de a se educa.

7. Apreciez replierea ministrului David - a dat înapoi în ce priveşte aberaţia celor 8 ore de prezenţă la şcoală. Sper să pot aprecia şi replierea viitoare a altor miniştri în ce priveşte TVA-ul la carte sau ICR-la-MAE. Sau a aceluiaşi ministru David în ce priveşte bursele - unde a avut altă declaraţie catastrofală.

8. Apreciez şi inculparea lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară - e un semn că justiţia poate reîncepe să funcţioneze. Sper s-o putem urmări ducând dosarul ăsta până la capăt. Nimeni nu trebuie să mai poată crede că poate reactualiza nepedepsit doctrinele extremiste în România.

9. Numai împreună putem face România bine. Şi cei care guvernează - şi cei guvernaţi. Eu nu înţeleg criticile noastre ca pe o formă de ostilitate faţă de guvern - ci, dimpotrivă, chiar ca pe o formă de parteneriat. E esenţial să spunem cum se vede de la noi, de la cei guvernaţi - pentru a putea să construim dialogul între cetăţean & putere. Exact absenţa acestui dialog vreme de mulţi ani a amplificat extremismul & ne-a adus unde suntem.

10. Să facem deci România europeană bine. Împreună - guvernanţi & guvernaţi, deopotrivă. Ne vom enerva reciproc, chiar des - dar sunt convins c-o s-o scoatem la capăt.