Economist: Bolojan să taie de la clasa privilegiată din interiorul aparatului de stat, nu de la poliţişti, profesori, medici

Profesorul de economie mondială Cristian Năsulea a declarat, la postul B1 TV, că măsurile recente privind plafonarea sporurilor în sistemul public sunt doar un început timid şi că adevărata reformă ar trebui să vizeze reducerea privilegiilor nejustificate din aparatul de stat, nu afectarea categoriilor esenţiale precum profesorii, medicii sau poliţiştii.
Jurnalistă: Consideraţi că aceste măsuri sunt suficiente pentru corectarea deficitului bugetar?
Christian Năsulea: Cu siguranţă nu, e vorba de un prim pas, este vorba de un început. Şi aici putem comenta despre cât de oportun este faptul că s-a început cu această plafonare a sporurilor. E important, iarăşi, să spunem că se recurge la această plafonare a sporurilor pentru că ele sunt greu spre imposibil de eliminat cu totul.
Însă, per total, dacă vom ajunge în situaţia în care să avem nişte reguli de funcţionare în sistemul public care să aibă mai mult sens, ar putea să reuşim, într-adevăr, să avem nişte rezultate mai bune pe termen lung pentru că se începe în acest fel.
Sigur, mi-aş fi dorit să văd că prima ordonanţă, primele măsuri care sunt luate sunt mai degrabă unele care să vizeze acele privilegii ale unei clase privilegiate în interiorul aparatului de stat, nicidecum o măsură care să îi afecteze în mod direct pe poliţişti, profesori, medici, aşa mai departe.
Jurnalistă: Şi cum credeţi că ar putea răspunde guvernul criticilor că aceste măsuri afectează, în special, funcţionarii de execuţie şi nu reduc "grăsimea" politică?
Christian Năsulea: Probabil, printr-o altă ordonanţă care să fie adoptată cât mai rapid săptămâna viitoare, care să înceapă să ducă spre acea justiţie socială despre care vorbea preşedintele Nicuşor Dan. Este imperios necesar să vedem că se taie de acolo de unde sunt luate nişte salarii care sunt absolut nejustificate şi care sunt extraordinar de mari.
Acum că sunt reduse nişte venituri ale unor categorii profesionale care nu erau atât de mari şi ale unor categorii profesionale de care depindem pentru buna funcţionare a societăţii, evident că nu este un lucru extraordinar de bun, însă sper că pe parcursul acestui an vom începe să mergem şi spre acea lege a salarizării unitare, care să permită ca oamenii aceştia să câştige corect, fără să mai fie nevoie de tot felul de artificii, cum sunt aceste sporuri, în aşa fel încât să li se regleze veniturile.
Jurnalistă: Sub ce formă ar trebui aplicate acele măsuri care să ajungă şi la beneficiile neimpozitate, la privilegiile speciale, la sinecurile din agenţii şi consilii?
Christian Năsulea: Aici este problema cea mai mare, de fapt, pentru că orice categorie de angajaţi sau privilegiaţi din sistemul de stat ar fi afectată de o măsură sau alta, e foarte clar că aceştia se vor lupta împotriva pierderii de privilegii sau pierderii de venituri. Şi atunci este, de fapt, foarte dificil să dăm un răspuns, e imposibil, de fapt, să dăm un răspuns unitar şi e foarte dificil să găsim nişte mecanisme după care să poată să fie implementate aceste reforme.
De principiu, vorbim, aşa cum se pare că se va întâmpla astăzi, de o reducere a cuantumului, lucru care poate să fie făcut cu mai puţine riscuri pentru Guvern, să existe opoziţie în instanţă din partea celor care îşi pierd nişte venituri, sau în alte situaţii prin aceste comasări sau aceste eliminări cu totul a unor structuri din aparatul de stat.
Doar aşa se poate, de fapt, face această reformă, ca să nu ajungem în situaţia în care oamenii să dea în judecată, să câştige în instanţă şi eventual statul român să aibă de plată şi mai mult după, pentru a-i despăgubi.
Jurnalistă: Bun, o posibilă cale de atac ar fi faptul că s-a optat pentru o măsură generalizată în locul unei evaluări diferenţiate pe criterii de performanţă?
Christian Năsulea: Asta este, într-adevăr, o... nu aş spune problemă neapărat, dar este cumva o dezamăgire că se începe tocmai de aici.
Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie mai clar exprimat faptul că se ia această măsură pentru că există o problemă de cashflow, o problemă de finanţare a aparatului de stat foarte mare, la care Guvernul trebuie să fie atent, dar că există intenţia de a face, în sfârşit, o lege pentru modul în care se dau salariile în sectorul public, care să facă să avem mult mai multă corectitudine, să fie mult mai multă justiţie socială între diversele tipuri de angajaţi din sectorul de stat.
Nu se poate face acum, în prima săptămână, evident, dar am vrea şi noi să ştim că este o chestiune care este pe masă.