Lagarde: Un acord cu Grecia privind datoria sa este "încă departe"
alte articole
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a trimis o avertizare în scris premierului grec Alexis Tsipras cu privire la negocierile în desfăşurare pentru un nou acord asupra datoriei elene. Ea a precizat că va susţine doar un program “credibil” şi “realist” care oferă o creştere sustenabilă în Grecia.
“Ne aflăm încă departe de a avea un program coerent pe care îl pot prezenta Comitetului nostru Executiv”, a scris Lagarde în scrisoare, care a fost de asemenea publicată pe Internet duminică sub forma unui comunicat de presă al FMI.
Anul trecut, în luna iulie, Uniunea Europeană a încheiat un acord cu Atena pentru a-i oferi acesteia un ajutor financiar în valoare de 86 miliarde de euro şi, în schimb guvernul elen a promis că va aplica o serie de reforme şi măsuri de austeritate dure. În timp ce a fost implicat în două programe anterioare de salvare financiară (bailout) pe care Grecia le-a primit începând cu 2010, FMI a refuzat să participe la acest al treilea bailout fără reforme şi fără un acord din partea UE de a reduce datoria elenilor, care în prezent se ridică la peste 250 miliarde de euro.
Datoria naţională a Greciei va ajunge la 185% din PIB în acest an înainte să scadă la 181,8% în 2017, conform unor previziuni ale UE. În luna martie, comisarul financiar al UE, Pierre Moscovici, a susţinut că un acord de uşurare a datoriei elene ar putea fi pregătit până în cursul verii dacă evaluarea curentă a bailout-ului este reuşită.
În scrisoarea ei, Lagarde a adăugat că FMI va trimite experţi în Atena pentru a continua discuţiile, conform Deutsche Welle.
Tsipras către Lagarde
Premierul elen Tsipras i-a scris la rândul său şefei FMI, exprimându-şi “adânci temeri” cu privire la un raport publicat la sfârşitul săptămânii trecute de website-ul WikiLeaks, în care a susţinut că FMI urmăreşte să creeze un “eveniment” de criză pentru a forţa Grecia să concluzioneze discuţiile asupra reformelor sale.
În răspunsul său, Lagarde a insistat că FMI “îşi desfăşoară negocierile cu intenţii cinstite, nu folosind ameninţări şi nu comunicăm prin scurgeri de informaţii”. Aceasta a scris: “Orice speculaţie că personalul FMI ar lua în considerare folosirea unui eveniment de credit ca o tactică de negociere este pur si simplu o prostie”.
Progres lent
Reprezentanţii creditorilor Greciei se vor întoarce în Atena pentru a-şi relua activitatea asupra evaluării bailout-ului. Atena are de efectuat o serie de plăţi – cea mai presantă fiind o tranşă de 2,3 miliarde de euro în 20 iulie. Guvernul elen nu va primi niciun bănuţ din programul de ajutor financiar până când progresul său asupra respectării condiţiilor bailout-ului nu vor fi îndeplinite.
Grecia a propus reforme asupra pensiilor, administraţiei fiscale şi asupra unui fond necesar de privatizare.
Viceminiştrii de finanţe din zona euro au discutat vineri despre starea actuală a negocierilor, în condiţiile reluării discuţiilor dintre guvernul elen şi UE şi în contextul în care FMI spre pregăteşte pentru întâlnirile sale din primăvară în Washington. Miniştrii de finanţe ai statelor UE urmează să se întâlnească din nou în Bruxelles în 22 aprilie.