Kremlinul cere un răspuns clar de la Kiev cu privire la propunerea de încetare a focului pentru parada de 9 mai

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat sâmbătă că Rusia aşteaptă un răspuns „clar şi definitiv” din partea Ucrainei cu privire la propunerea lui Vladimir Putin de încetare a focului între 8 şi 10 mai, potrivit The New Voice of Ukraine, care citează agenţia de propagandă rusă TASS.
Peskov a afirmat că scopul armistiţiului propus este de a „testa disponibilitatea Kievului de a căuta o pace durabilă şi pe termen lung între Rusia şi Ucraina”.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a escaladat retorica, acuzându-l pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că a lansat „o ameninţare clasică din partea unui terorist global”.
Vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a atacat şi el pe Telegram, insultându-l pe Zelenski şi ameninţând cu represalii dacă Ucraina va întreprinde vreo „provocare” în timpul paradei militare de la Moscova din 9 mai.
Anterior, pe 3 mai, Zelenski a respins oferta lui Putin de a institui un aşa-zis armistiţiu de trei zile, cu ocazia sărbătorilor Zilei Victoriei din Rusia. El a declarat că Ucraina insistă asupra unui armistiţiu de minimum 30 de zile şi a respins propunerea Kremlinului ca fiind o manevră teatrală menită să ajute Rusia să pară mai puţin izolată pe scena mondială.
Putin a anunţat pentru prima dată propunerea de armistiţiu pe 28 aprilie, afirmând că acesta va dura de la miezul nopţii pe 8 mai până la miezul nopţii pe 11 mai. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a calificat-o drept „un prim pas către negocieri directe cu Ucraina, fără condiţii prealabile”.
Zelenski a afirmat însă că o astfel de măsură ar fi lipsită de sens fără o încetare serioasă şi monitorizată a ostilităţilor, care să dureze cel puţin o lună.