Jurnaliştii palestinieni sunt “vizaţi” atât de Israel, cât şi de Autoritatea Palestiniană
alte articole
Conform unui articol publicat de Al Jazeera, jurnaliştii palestinieni au fost de mult timp ţinte ale forţelor israeliene, cât şi ale Autorităţii Palestiniene (AP). Conform Indicelui Libertăţii Mondiale a Presei, al organizaţiei Reporters Without Borders, Israelul ocupă poziţia 101 şi Palestina 140, dintr-un total de 179 de ţări.
A avut loc o intensificare a violenţelor – documentate de diverse organizaţii pentru libertatea presei – de la începutul lunii octombrie, în condiţiile în care palestinienii continuă să protesteze împotriva ocupării de către israelieni a comunităţilor palestiniene atât din interiorul Israelului cât şi din Cisiordania, inclusiv în Ierusalimul de Est şi Fâşia Gaza.
Un purtător de cuvânt al Centrului Palestinian pentru Dezvoltare şi Libertatea Mass Mediei (MADA) a declarat pentru Al Jazeera că, în primele 10 luni ale acestui an, grupul a documentat 361 de cazuri în care Israelul a încălcat drepturile palestinienilor, dintre care 100 de cazuri doar în luna octombrie. În 2014, centrul a înregistrat 351 de cazuri de abuzuri comise de Israel împotriva jurnaliştilor palestinieni.
În timpul lunii noiembrie, Reporters Without Borders a documentat cel puţin 3 cazuri în care forţele israeliene au închis ziare palestiniene, au confiscat echipamente şi au percheziţionat sediile acestora pe motiv că organizaţiile media respective ar fi “incitat la violenţă”.
În 30 octombrie, poliţia de frontieră israeliană a atacat şi a folosit spray cu piper asupra unui grup de jurnalişti şi doctori într-un incident separat în al-Bireh, care a fost documentat de alţi jurnalişti aflaţi la faţa locului. Imaginile surprinse au devenit virale pe reţelele sociale.
În timp ce Israelul este responsabil pentru majoritatea abuzurilor comise împotriva jurnaliştilor palestinieni, Autoritatea Palestiniană a fost la rândul ei responsabilă de suprimarea libertăţii presei în lunile recente.
Într-unul dintre incidente, care a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie, Autoritatea Palestiniană a ordonat postului de televiziune al-Aqsa, susţinut de Hamas, să îşi suspende transmisiunile pe termen nedefinit. Un purtător de cuvânt al Sindicatului Palestinian pentru Presă, care este subordonat Autorităţii Palestiniene, a refuzat să comenteze incidentul.