Jipa (MApN): Niciun aparat de tip IAR 316 nu va mai survola până la finalizarea anchetei de la Buzău
alte articole
Ministerul Apărării Naţionale a cerut ca o comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene să demareze o anchetă pentru cercetarea împrejurărilor în care un elicopter militar de tipul IAR 316 din dotarea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc s-a prăbuşit, în apropiere de Buzău.
Potrivit şefului Biroului de presă din cadrul MApN, Florin Jipa, toate aparatele de zbor de tip IAR 316 nu vor mai survola până la finalizarea anchetei.
"Pentru a asigura măsurile de securitate, toate aparatele de zbor de tip IAR 316 din dotarea Armatei Române nu vor mai survola până la finalizarea anchetei", a declarat, joi, pentru AGERPRES, Florin Jipa.
Şi Parchetul Militar a fost sesizat în acest caz.
Un elicopter militar de tipul IAR 316 din dotarea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene de la Boboc, care executa un zbor de antrenament, s-a prăbuşit joi, în jurul orei 12,00, în apropiere de Buzău.
În urma accidentului aviatic, trei membri ai echipajului şi un student din cadrul şcolii militare şi-au pierdut viaţa.