Jandarmeria pierde definitiv procesul cu bicicliştii
alte articole
Marian Ivan, liderul Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) a câştigat definitiv procesul cu Jandarmeria care-l amendase cu 5000 de lei, pentru organizarea unui marş al bicicliştilor anunţat doar la Primărie, nu şi la Jandarmerie, informează Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH).
Tribunalul Bucureşti a respins apelul făcut de Jandarmerie şi a menţinut decizia de fond a instanţei, dată în noiembrie 2014 care anulase amenda, pe motiv că nu există în România nicio lege care să-l oblige pe un protestatar să anunţe Jandarmeria cu 48 de ore înainte ca are de gând să organizeze o adunare publică
Faptele, potrivit APADOR-CH
Marian Ivan a organizat, prin OPTAR, mai mult de 12 marşuri ale bicicliştilor în Bucureşti, toate fiind declarate în prealabil la Primărie, conform Legii 60/1991. În comisia de profil a municipalităţii, din care face parte şi un reprezentant al Jandarmeriei, au fost discutate întotdeauna notificările acestor adunări. În cazul celei din 10 mai 2014, în urma căreia Ivan a fost amendat, adunarea fusese anunţată încă din ianuarie la Primăria Capitalei, precizează APADOR-CH.
Înainte cu mai multe zile de desfăşurarea efectivă a adunării din 10 mai, Marian Ivan a fost contactat de un reprezentant al Jandarmeriei care l-a întrebat dacă protestul va mai avea loc. Acesta a confirmat desfăşurarea, conform declaraţiei depuse.
Amenda, aplicată pe motiv că adunarea nu fusese anunţată şi la Jandarmerie cu 48 de ore înainte, a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât ea nu a fost dată pe loc, ci trimisă mai târziu prin poştă. În timpul protestului, Marian Ivan a colaborat cu reprezentanţii Jandarmeriei veniţi la faţa locului, acceptând schimbarea traseului, pentru a nu se intersecta cu un alt eveniment pentru care Primăria semnase un protocol de colaborare.
Autorităţile descurajează protestele
Procesul a durat mai bine de un an din cauza apelului făcut de Jandarmerie, care nici măcar nu s-a obosit apoi să facă o întâmpinare pertinentă la proces. Avocata APADOR-CH, Nicoleta Popescu, a atras atenţia că Jandarmeria a uzat de metoda copy/paste pentru a contesta decizia de fond a instanţei: „Recomandăm apelantei să citească o sentinţă judecătorească înainte de a formula un apel şi să nu trimită motivele copy-paste din alte dosare, fiindcă nu toate procesele verbale emise de Jandarmerie sunt la fel şi se întâmplă, ca în speţa prezentă, să ajungem la o situaţie ridicolă în care să răspundem unor motive de apel care nu au nicio legătură cu sentinţa apelantă şi, mai grav, cu situaţia de fapt reţinută in procesul-verbal
La rândul său, Marian Ivan a declarat, după închiderea procesului că: „Deseori, Jandarmeria e folosită ca o unealtă împotriva cetăţenilor pentru a-i descuraja să protesteze. În repetate rânduri, la Comisia pentru Adunări Publice din Primărie mi s-a spus că nu vom avea probleme cu adunările publice organizate de noi, dacă declarăm că nu sunt proteste.
Am refuzat tot timpul aceste oferte otrăvite, iar pentru asta am fost „pedepsit”, până acum, cu o sancţiune de 5000 de lei şi un dosar penal. Iată că sancţiunea a fost anulată de Judecătorie, iar Tribunalul a confirmat corectitudinea hotărârii. Despre dosarul penal nu am să comentez, până când nu se va ajunge la o concluzie.
În lipsa refuzului administraţiei de a dialoga pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor, vom continua protestele, după calendarul anunţat. Următorul protest #oraspentruoameni este pe 23 aprilie 2016.
Astăzi am trimis o invitaţie la dialog adresată noului Primar General interimar. Precedenţii primari, Sorin Oprescu şi Dan Ştefănel Marin, nu au răspuns invitaţiilor similare.”, a precizat Marian Ivan.