Iranul promite răspuns pentru "sabotajul de la Natanz"
alte articole
Iranul susţine că ar fi identificat autorii unui sabotaj la instalaţia nucleară Natanz care a avut loc în iulie, potrivit unui purtător de cuvânt al Organizaţiei pentru Energie Atomică din Iran (OEAI). Behrouz Kamalvandi a declarat că, deşi detaliile actului de sabotaj sunt încă analizate, forţele de securitate „au detectat agenţii [care au comis actul de sabota], precum şi motivul, metodele şi modul lor de operare”.
Potrivit părţii iraniene, sabotorii au încercat să întrerupă procesul de îmbogăţire a uraniului la uzina nucleară de la Natanz, dar nu au avut succes. Actul de sabotaj nu ar fi cauzat victime şi nu a reuşit să oprească procesul de îmbogăţire.
Purtătorul de cuvânt al OEAI a comparat condiţiile actuale în care ţara se confruntă cu un câmp de luptă, adăugând că forţele de securitate ar fi „reuşit să înfrunte un număr mare de atacuri cibernetice asupra instalaţiilor sale nucleare”.
Pe 23 iulie OEAI a descris pentru prima dată incidentul din 2 iulie la instalaţia nucleară din Natanz ca pe un sabotaj şi, de atunci, surse pro-iraniene au jurat în repetate rânduri să se răzbune pentru atac.
Între timp, ministrul iranian al Apărării, Amir Hatami, a anunţat că Republica Islamică depune eforturi pentru a-şi extinde şi mai mult programul de rachete. În special armata lucrează la rachete de croazieră lansate aerian, care ar putea atinge ţinte până la 1.400 km.
Aceste declaraţii provoacă îngrijorări în Israel, Statele Unite şi Arabia Saudită, ca principali adversari geopolitici ai Iranului în regiune. Aceste ţări susţin, de asemenea, că Teheranul şi-a intensificat ofensiva războiului asimetric împotriva blocului saudit-israelian-american în Yemen, Irak, Siria, Liban şi Fâşia Gaza.
În ciuda declaraţiilor dure ale oficialităţilor iraniene şi ale presei controlate de stat, Iranul nu este de fapt interesat de o confruntare militară deschisă cu alianţa SUA-Israel. Prin urmare, este logic ca răspunsul iranian la atacul de la Natanz să fie probabil asimetric. Intensificarea recentă a atacurilor cu dispozitive explozive artizanale asupra convoaielor americane din Irak şi atacurile cu rachete asupra bazelor afiliate SUA din Irak ar putea face parte din această campanie.
Pe de altă parte, Israelul a consolidat măsurile de securitate pe liniile de contact cu Libanul şi Siria şi îşi continuă campania de bombardament de intensitate redusă împotriva „ţintelor legate de Iran” în Siria.