Ion Creţeanu şi cobza lui: prin ritm şi armonie surprinde şi revitalizează

Printr-un limbaj universal pe care îl înţeleg mai toate popoarele, Ion Creţeanu aduce la viaţă cântecele olteneşti de unde a haiducit Iancu Jianu – din zona Voineasa, Olt, locul unde s-a născut.

În turneul Festivalului Iei pe care l-a încheiat de curând în Canada, invitat de firma Traditious, Ion Creţeanu a avut amabilitatea să dezvăluie pentru Epoch Times România din tainele cântatului şi cobzei, instrumentul său de suflet.

Epoch Times: Ne puteţi spune cum şi de la cine aţi învăţat să cântaţi?

Ion Creţeanu: M-am născut într-un mediu propice - a cântat bunicul dinspre tată, a cântat şi taică meu. Bunicul meu avea o voce foarte bună, o memorie deosebită, ştia nu numai cântece, balade, cântece bătrâneşti, el ştia şi multe basme, glume, multe ghicitori, snoave. În anii copilăriei, la mine în sat erau 3 fluieraşi de un anumit nivel, adică ridicat. Erau şi alţii, dar aceştia trei puteau oricând să ia clarinetul şi să ţină horă în sat, ceea ce nu e puţin. I-am tot ascultat pe aceşti oameni cântând.

Epoch Times: Aveţi în repertoriu un palmares bogat de cântece vechi. De unde le culegeţi?

Ion Creţeanu: Culegerea de cântări îmbracă diferite forme. Culeg cântece din locuri felurite: am cules şi în tren, am cules şi la chefuri sau când m-am dus anume la un bătrân. Am culegeri şi de la Arhiva Naţională de la Institutul de Folclor Constantin Brăiloiu, ascult mult acolo şi am colaborare cu tarafuri de lăutari din Dolj, din Olt, am trecut şi am ieşit şi în afara ţării.

Am făcut culegeri masive din toată ţara. Şi sunt oameni care au culegeri pe casete, benzi magnetice şi mă aud cântând, mă văd la televizor sau mă aud la radio şi mă caută cu aceste casete în ideea de a nu se pierde. Adică, mă bucur de oarecare reputaţie şi oamenii vin cu convingerea că eu le salvez cântându-le. Am multe astfel de situaţii. Mai am încă vreo 60 -70 de piese inedite pe care urmează să le pun pe compact discuri.

Epoch Times: Ce înseamnă tradiţia pentru rapsodul Ion Creţeanu?

Ion Creţeanu: Pentru mine tradiţia înseamnă totul. Eu sunt un tezaur uman viu, foarte curând voi primi acest titlu pe lista UNESCO. Dar eu nu sunt pentru că îmi dau ei un titlu, eu asta am simţit. Cânt de mititel, chiar dacă am făcut o facultate tehnică, fiind absolvent de Electrotehnică, în liceu eu am fost olimpic la Limba şi Literatura Română, deşi am făcut liceu special de matematică. Foarte mulţi îmi pun întrebarea: dar aţi muncit mult până când aţi ajuns aici. La mine a fost bucuria de a cânta, a venit din fire, natural, fără eforturi. Eu n-am studii muzicale, dar am în sânge cântarea din viaţa satului, eu sunt autodidact, studiez zilnic.

Epoch Times: Ce anume ne puteţi spune despre istoria instrumentului la care cântaţi?

Ion Creţeanu: Cobza - numită de romani Lira tracă - vine din lira lui Orfeu. Orfeu, simbolul muzicii universale, cânta la un instrument foarte, foarte asemănător cu cel la care cânt eu - cobza. Dacă vă uitaţi pe internet veţi găsi dovada în documentele de la Mandova din Italia. La arhiva Academiei Regale s-au găsit documente în care se arată înrudirea între lira lui Orfeu şi cobza noastră, la care cânt eu, Ion Creţeanu, şi mai sunt câţiva cobzari, din păcate, foarte puţini.

Cobza este un instrument armonico - ritmic, pentru că ţine şi ritm dar crează şi armonie. Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea cobza era nelipsită, era regina tarafului, ea ţinea taraful. Nu se alcătuia un taraf fără cobză. A venit după aceea ţambalul, şi acum orga. Cobza aparţine ţinutului nostru la nord şi la sud de Dunăre.

Epoch Times: Cobza la care cântaţi are vreo poveste?

Ion Creţeanu: Cobza mea a fost în 1939 la New York, atunci când a acompaniat-o pe Maria Tănase. Maria Tănase s-a reîntâlnit cu Brâncuşi la New York, sunt celebre spusele, cântările Mariei, care au făcut furori la acea vreme: „Ţine, Leano, cu Roosevelt!” este un joc de cuvinte care l-a amuzat pe preşedintele american.

Valoarea creaţiilor populare rezultă tocmai din faptul că au trecut prin aceasta sită a vremii şi timpul a cernut, a selectat şi au rămas perlele. Sunt versuri uluitoare în cântarea noastră tradiţională şi toată creaţia noastră este la rândul său, un izvor pentru creaţia cultă, literatură şi folclor.

Şi opincile astea le am de la Ion Şerban, meşterul de la care am învăţat să cânt la cobză. A fost atunci în ‘39 la New York la expoziţia mondială. Şi acum ca o paranteză, eu la expoziţia mondială din 2015 de la Milano am reprezentat România. La pavilionul românesc, am fost eu, Ion Creţeanu, la sârbi a fost Goran Brankovic şi la italieni Andrea Bocelli.

Epoch Times: După povestea opincilor, ce ne puteţi spune despre straiele pe care le purtaţi?

Ion Creţeanu: Am 33 de cămăşi acasă, iar dintre ele, cu 20 pot să mă duc oricând la o expoziţie, la un concurs dacă vreţi. Cele mai multe mi-au fost oferite, aduse pe scenă. Eu n-am cumpărat. Mi le-au adus oamenii convinşi că eu le port. Unii îmi ziceau că le dau “carate”. Întâmplările acestea sunt de fapt răsplata răbdării şi a credinţei în ceea ce fac.

Epoch Times: Aveţi vreun sfat anume pentru tineri, legat de folclor şi tradiţii?

Ion Creţeanu: Îi sfătuiesc pe tineri să asculte creaţia tradiţională, pentru că lucrurile sunt aşezate, viaţa e scurtă, nu ai timp să experimentezi, aceasta este creaţia neamului. Mioriţa, Meşterul Manole, Brâncoveanu, acestea sunt creaţii ale poporului şlefuite, au caracter anonim, au intervenit asupra lor. Valoarea creaţiilor populare rezultă tocmai din faptul că au trecut prin această sită a vremii şi timpul a cernut, a selectat şi au rămas perlele. Sunt versuri uluitoare în cântarea noastră tradiţională şi toată creaţia noastră este la rândul său, un izvor pentru creaţia cultă, literatură şi folclor.

Gândiţi-vă la Brâncuşi, la elementele care l-au inspirat pe el. Brâncuşi provine dintr-o familie în care multe generaţii în urmă, bunicii, unchii, părinţii, toţi meştereau. Brâncuşi n-a apărut aşa aiurea din nimic; el este o matrice spirituală. Mai este şi ţinutul din care eşti ales să culegi, din care eşti destinat să devii esenţa acelui loc. Din acei mulţi care apar la un moment dat, este unul singur care se ridică deasupra tuturor - el este esenţa locului.

În creaţia vetrei satului e adunată frumuseţea unui neam, frumuseţea unui popor, blândeţea lui, lumina lui dacă vreţi. Pentru că, în creaţia aceasta, este de fapt lumină şi adevăr: lumină şi în cântare, lumină şi în pictură, şi în sculptură - e duhul acesta coborât pe pământ, e dumnezeirea.

Cântecul, de fapt, poate crea o conexiune spirituală. Nu e nimic întâmplător pe pământ. Toate sunt legate, e o ordine în toate. Înţeleptul zice că nu e nimic întâmplător.

Apoi, prea multă electronică ucide relaţia dintre între cei ce cânta şi cei ce ascultă. Dispare trăirea. Mie publicul îmi dă energie şi mă însufleţeşte cu energia pe care o posedă.

Epoch Times: Deci credeţi în lumină şi adevăr, în ce altceva mai credeţi?

Ion Creţeanu: Cred în bunătate şi dragoste, acestea sunt virtuţi ale sufletului omenesc - nădejdea, iubirea, dragostea - nu poţi să iubeşti dacă eşti rău, bântuit de întuneric. Cel care este luminat, luminează la rândul tău; ştim şi din legile fizicii că orice obiect luminat transmite lumină mai departe; cum spun filozofii: mutatis mutandis, orice “om lumină” împrăştie lumina. Lumina aceasta o culegi din creaţie, o culegi din lecturi, o culegi şi din rugăciune. Pentru mine, prin întâlnirea cu cei care mă ascultă, eu mă reîntâlnesc cu cântecul, încă o dată şi încă o dată tot aşa.

Ion Creţeanu, prin tot ceea ce face, simte că este un adevărat tezaur uman viu. Pentru dânsul, tradiţia este totul. Fără răgaz, culege mai departe muzica din vatra satului, surprinzând cu neegală fineţe trăirile ţăranilor noştri; trăiri pe care le transmite publicului care îl ascultă, şi apoi mai departe, celor ce vor urma.