Invenţii accidentale celebre care au revoluţionat lumea

Evoluţia rasei umane s-a bazat pe capacitatea omului de a inventa. De la primele arme de vânătoare, focul şi roata, imaginaţia nativă a rasei noastre, tehnica şi inteligenţa au mers mână în mână pentru a crea cele mai neobişnuite sau cele mai folositoare invenţii.

Dacă pentru unele invenţii au fost necesari ani de muncă şi de studiu, pentru altele, simpla „şansă” a unor oameni le-au făcut să revoluţioneze lumea.

Printre cele mai populare invenţii accidentate amintim:

Îngheţata pe băţ

Un puşti de 11 ani, Frank Epperson, într-o noapte de iarnă a anului 1905, a lăsat un amestec de praf de suc şi apă afară pe verandă, cu un băţ înăuntru. Amestecul a îngheţat din cauza temperaturii. Astfel, Frank a inventat fără să vrea îngheţata pe băţ.

18 ani mai târziu, în 1923, Epperson îşi deschide un stand de limonadă, unde comercializează şi îngheţată pe băţ, sub denumirea de "Eppsicles." În 1924, a patentat îngheţata pe băţ şi a fondat Popsicle Corporation. În anul următor, a vândut invenţia către Joe Lowe Corporation. Până în 1928, Epperson vânduse deja 60 de milioane de Popsicle. În 1983, anul morţii veritabilului inventator, Unilever a cumpărat brandul Popsicle de la Empire of Carolina Inc. pentru 155 de milioane de dolari.

Artificiile

Pentru multă lume nu mai este un secret că artificiile au fost iniţial folosite în China, cu peste o mie de ani în urmă. Ceea ce probabil nu cunosc mulţi, este faptul că potrivit unei legende larg răspândite şi în general acceptată, ele au fost inventate accidental acum două mii de ani de către un bucătar chinez care experimenta reţete culinare. Bucătarul ar fi amestecat cărbune, pucioasă şi salpetru (nitrat de potasiu) – ingrediente comune în gastronomia acelor vremuri, pe care le-a introdus într-un tub de bambus. Atunci când mixtura a intrat în contact cu focul, totul a explodat.

Super Glue

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, chimistul american Harry Coover şi echipa sa de cercetători de la Eastman Kodak încercau să fabrice catari pentru armele de foc, folosind un adeziv cianoacrilic. Au eşuat, dar au rămas “lipiţi” de Super Glue. Începând cu 1958, adezivul a fost comercializat ca produs de largă întrebuinţare. Sub conducerea lui Coover, echipa R&D de la Kodak a produs 320 de noi tipuri de lipici. Vânzările au crescut de la 1,8 miliarde de dolari la 2,5 miliarde de dolari. Totuşi, compania nu a reuşit să fructifice descoperirea. În 1980, au vândut afacerea grupului Naţional Starch. Doctorul Coover a fabricat şi un lipici medical, folosit la bandajarea rănilor soldaţilor răniţi în războiul din Vietnam.

Coca Cola

Prima reţetă Coca-Cola a fost inventată în Columbus, Georgia, de către John Stith Pemberton, iniţial ca un cocawine numit Pemberton's French Wine Coca în 1885.

Farmacistul din Atlanta, încerca să găsească un remediu pentru durerile de cap. A fost vândută iniţial ca un medicament brevetat pentru cinci cenţi. Pemberton a susţinut că băutura Coca-Cola a vindecat multe boli, inclusiv dependenţa de morfină, dispepsia, neurastenia, durerile de cap şi impotenţa. Pemberton a publicat prima reclamă pentru băutură pe 29 mai a aceluiaşi an, în Atlanta Journal. În primele opt luni doar nouă băuturi au fost vândute zilnic.

Coca-Cola a fost vândută în sticle, pentru prima dată pe 12 martie 1894. Restul e istorie, însă reţeta este în continuare păzită cu atenţie.

Chibriturile

Oamenii au depins de foc dintotdeauna, însâ tehnica străveche de a freca două beţe a început să fie plictisitoare, astfel că au căutat alte metode. Una dintre acestea a fost iasca şi amnarul, însa nici aceasta nu era nemaipomenită. În 1827, farmacistul londonez John Walker a descoperit pe mai multe beţişoare cu care îşi amesteca chimicalele, urme de substanţa uscată. Încercând să elimine acele urme, prin frecare de o suprafaţă plană, a constatat cu mirare că aceasta s-a aprins. Dându-şi seama de importanţa descoperirii Walker a început să fabrice o versiune timpurie a chibriturilor moderne. Mai mult, pentru ca toată lumea să beneficieze de descoperirea sa, el nu a patentat invenţia.

Dinamita

Alfred Nobel încerca să stabilizeze nitroglicerina, un lichid explozibil. La cercetări au luat parte mai multe persoane, printre care şi fratele chimistului suedez. Printr-o întâmplare nefericită, acesta, alături de alţi membri ai echipei lui Nobel au murit într-o explozie în laborator. Unii spun că tocmai asta l-a ambiţionat pe Nobel să găsească soluţia optimă pentru controlarea materialelor explozive.

Cunoscând instabilitatea nitroglicerinei, Nobel a continuat să testeze noi metode prin care să depoziteze şi să detoneze explozibil. Descoperirea a venit tot în urma unui accident: în timp ce transporta nitroglicerină, una dintre canistre s-a spart, Nobel observând că materialul canistrei (kieselguhr) a absorbit perfect lichidul. De atunci, Nobel a folosit acest material pentru a stabiliza explozibilul, dinamita fiind patentată în anul 1867.

Cuptorul cu microunde

Inginerul american Percy Spencer experimenta realizarea unui aparat care să detecteze avioanele inamice, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când microundele transmise de radar au topit o ciocolată pe care o avea în buzunar. Spencer a început să "lucreze" cu floricele şi ouă. Colegii i-au fost martori. La finele anilor '40, compania Raytheon a obţinut patentul de utilizare a microundelor în scopul gătitului. La început, cuptoarele cu microunde erau mari şi scumpe. Cu toate acestea, în 1975, 14% dintre americani deţineau un cuptor cu microunde. Afacerea sa cu microunde valorează 25 de miliarde de dolari.

Sistemul de prindere şi fixare Velcro (tip arici, scai)

Inginerul elveţian George de Mestral îşi efectua obişnuita plimbare de dimineaţa prin peisajul rural, când a descoperit cât de greu se dezlipesc florile de ciulin de pe haine şi de pe blana câinelui său. A examinat la microscop plantele şi a descoperit în compoziţia lor mici "cârlige", care explicau proprietăţile adezive. Mestral a inventat un nou sistem de prindere, deja clasicul arici. 10 ani mai târziu, a apărut Velcro. De Mestral a obţinut patentul în Elveţia şi a început producţia în Europa, la sfârşitul anilor '50. Totuşi, Velcro a devenit cunoscut de-abia în anii '70, când astronauţii NASA l-au folosit pentru etanşarea costumelor spaţiale şi securizarea pungilor de mâncare. De Mestral a vândut anual peste 60 milioane metri de Velcro, înainte de a preda compania către Velcro SA, un grup elveţian (mai târziu, devine Velcro Internaţional).

Post-it-urile

Cercetătorul american Arthur Fry, de la 3M, a participat la un seminar alături de Spencer Silver, un alt cercetător, retras din activitate. Silver descoperise un adeziv unic, dar aparent inutil. Arthur Fry l-a folosit pentru a marca mai multe pagini dintr-o carte, realizând că putea dezlipi semnele de carte fără a deteriora filele. În doar câţiva ani, eşecul lui Silver s-a transformat într-un imens succes.

Vaselina

Tânărul de 22 de ani Robert Chesebrough a descoperit din întâmplare o substanţă unsuroasă, pe care muncitorii o numeau "ceara petrolului." Chesebrough a observat că aceştia o foloseau pentru oblojirea diverselor răni şi arsuri provocate în timpul muncii. A luat o mostră acasă, pentru a o studia. A extras din substanţă o "gelatină petrolieră" şi în 1872 a patentat procesul. În anii 1880, Chesebrough vindea vaselină pe bandă rulantă. În 1870, compania sa şi-a deschis birouri la Londra, în Spania şi Franţa. În 1911, a inaugurat fabrici în Europa, Canada şi Africa. Chesebrough a murit în 1933, dar compania a continuat să prospere.

Biscuiţii cu ciocolată

Este greu pentru amatorii de dulciuri să îşi imagineze o lume fără biscuiţii cu ciocolată, dar până în 1930 aceştia nu au existat. Ei au fost inventaţi din greşeală de Ruth Wakefield, proprietara a Toll House Inn. Preparând biscuiţii, Ruth a descoperit că rămăsese fără ciocolata specială pentru produse de panificaţie. Pentru a remedia această problemă, a rupt în bucăţele mici ciocolată obişnuită şi a adăugat-o în aluatul de biscuiţi. S-a aşteptat ca ciocolata să se topească, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Şi astfel s-au născut biscuiţii cu ciocolată. Încă de atunci foarte apreciaţi de clienţii hanului său.

Zaharina

Zaharina, îndulcitorul în cutii roz, a fost descoperită pentru că omul de ştiinţă, Constantin Fahlberg care nu s-a spălat pe mâini după ce s-a întors de la birou. În 1879, chimistul încerca să găsească noi utilităţi pentru gudronul de cărbune. După o zi productivă la muncă, Fahlberg s-a întors acasă şi atunci s-a întâmplat ceva ciudat.

El a observat că rulourile pe care le mânca erau foarte dulci. Şi-a întrebat soţia dacă a adăugat un nou ingredient în mâncare, iar atunci când ea a negat, Fahlberg a realizat că gustul se datorează mâinilor sale murdare. A doua zi s-a întors în laboratorul şi a început să îşi guste ”munca”, până a descoperit această dulceaţă.

Fulgii de porumb

În 1894, Will Keith Kellogg lucra la un spital, fiind responsabil cu elaborarea unor noi reţete de mâncare pentru pacienţi.

Din greşeală, Kellog a lăsat prea mult timp la înmuiat nişte grâu. În loc sa îl arunce, Kellog l-a copt şi l-a servit pacienţilor. A fost un adevărat succes, astfel că viitorul bogătaş a încercat şi alte cereale, între care şi porumbul. Aşa s-a născut brandul Kellog Corn Flakes, care a devenit rapid foarte popular în întreaga lume şi l-a făcut pe inventatorul său multi-milionar.

Penicilina

Povestea ar suna cam aşa: Alexander Fleming nu a curăţat locul său de muncă înainte de a pleca în vacanţă într-o zi din 1928. Când a venit înapoi, Fleming a observat că există o ciupercă ciudată pe unele din culturile sale. Mai ciudat era faptul că bacteriile nu puteau să prospere în apropierea acestor culturi. Deşi a fost primul care a observat proprietăţile terapeutice ale mucegaiului cultivat într-un anume mod, Fleming nu a avut resursele pentru a duce la bun sfârşit această descoperire, aşa că alţi cercetători au preluat-o după câţiva ani şi au elaborat o tehnică de producere a penicilinei.

Având în vedere că în mai puţin de un secol de când penicilina a fost descoperită, antibioticele au salvat aproximativ 200 de milioane de vieţi, putem spune că aceasta este cea mai importantă invenţie accidentală dintre toate cele menţionate.

Este de menţionat că în 1885, savantul român Victor Babeş anticipase acţiunea inhibantă a substanţelor elaborate de microorganisme, intuind efectele practice ale antagonismului microbian în terapeutică.