Întreprinzătorii români spun NU "băieţilor deştepţi" care vor să impună taxe noi pentru IMM-uri

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi-a exprimat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, dezaprobarea fermă faţă de proiectul de modificare a Legii nr. 355/2007 privind Camerele de Comerţ din România.
Conferinţă de presă la CNIMMR. În imagine, Ovidiu Nicolescu, preşedinte şi Ana Bontea, Dir. Departament Juridic (Epoch Times România)
Epoch Times România
04.07.2013

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi-a exprimat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, dezaprobarea fermă faţă de proiectul de modificare a Legii nr. 355/2007 privind Camerele de Comerţ din România.

În cazul în care ar fi adoptat, proiectul ar duce la instituirea unor bariere birocratice majore pentru mediul de afaceri şi ar avea ca efect creşterea taxelor parafiscale pentru toţi întreprinzătorii. În plus, ar apărea un monopol neconstituţional şi nejustificat pentru sistemul cameral, cu efecte negative semnificative asupra mediului de afaceri, asupra IMM-urilor şi asupra relaţiei cu instituţiile Uniunii Europene.

Proiectul de lege în discuţie îşi propune să le impună societăţilor comerciale obligativitatea unei duble înscrieri, atât la Registul Comerţului cât şi la Camera de Comerţ, în Catalogul Firmelor pe domenii specializate, în termen de 48 de ore de la înregistrarea în registrul comerţului, cu actualizare anuală.

Înscrierea în Catalogul Firmelor devine o condiţie obligatorie pentru funcţionarea legală a societăţilor comerciale, iar nerespectarea ei atrage sancţiunea amenzii contravenţionale de până la 10.000 de lei.

Efortul întreprinzătorilor este dublat

CNIPMMR a evidenţiat faptul că ”efortul întreprinzătorilor este dublat, atât din punct de vedere al birocraţiei, cât şi din punctul de vedere al cheltuielilor de înregistrare”. Reglementarea obligativităţii înscrierii societăţilor comerciale în Catalogul Firmelor ţinut de o asociaţie (Camerele de Comerţ fiind organizaţii asociative neguvernamentale) este neconstituţională, încălcând principiul liberei asocieri statuat de Constituţia României.

De asemenea, potrivit reprezentanţilor CNIPMMR, această înscriere în Catalogul Firmelor ţinut de o asociaţie este ”în afara practicilor europene şi încalcă prevederile şi recomandările europene privind aplicarea principiului interzicerii înregistrării şi solicitării de informaţii duble de la întreprinzători”.

”Practic această dublă înregistrare, asupra căreia se revine anual, este susceptibilă de a contraveni necesităţii simplificării sarcinilor administrative pentru înfiinţarea unei afaceri. Durata de înfiinţare a unei firme creşte cu minim două zile, ori această perioadă constituie criteriu de măsurare a atractivităţii faţă de investitori unei pieţe naţionale. Tocmai de aceea, în strategiile de dezvoltare elaborate la nivelul UE se promovează reducerea sarcinilor şi costurilor legate de operarea unei afaceri”, îşi exprimă punctul de vedere CNIPMMR

"Un ONG doreşte să trăiască punând taxe IMM-urilor", afirmă reprezentanţii CNIPMMR din teritoriu.

Reprezentanţilor instituţiei din teritoriu au avut o serie de intervenţii prin care şi-au expus punctele de vedere referitoare la acest proiect de lege.

Neculai Viţelaru, preşedintele filialei CNIPMMR Iaşi, s-a arătat revoltat de prevederile noului proiect: ”Am rămas foarte surprins de proiectul privind propunerile de modificare a legii 355 şi vreau să pun în discuţie poziţia acelor parlamentari care au iniţiat acest proiect de lege(..). Nu ştiu câte voturi au primit ei de la camera de comerţ pe care o susţin dar, dacă noi achitam aceste amenzi cu care ne ameninţă acest proiect de lege, adică 10.000 de lei, dumnealor nu ştiu cât muncesc pentru aceşti bani, probabil cam două luni de zile, dar pentru un patron care ia credite să plătească obligaţiile către statul român, între care este şi acea indemnizaţie de parlamentar, îi atenţionăm foarte serios că o să încercăm să facem o Carte Neagră cu numele lor - cei care sunt contra mediului de afaceri să nu mai candideze niciodată pentru Parlamentul României”.

Mircea Purcaru, preşedintele filialei CNIPMMR Arad, şi-a exprimat şi el opinia: ”Referitor la această propunere a Camerelor de Comerţ (...) noi am dezbătut în cadrul regiunii această problemă şi marea majoritate a întreprinzătorilor sunt în total dezacord cu acest proiect de lege. Camera de Comerţ, neavând membri, încearcă tot felul de şiretlicuri pentru a se finanţa de la bugetul de stat”.

De la Târgu Mureş, vicepreşedintele Radu Bălănean a venit cu următoarele precizări: ”Toate aspectele discutate la conferinţa de presă au fost discutate în prealabil, inclusiv în organizaţia noastră la nivel regional, şi bineînţeles că punctul nostru de vedere este identic cu cel al Consiliului Naţional, dar vreau să punctez, vis-a-vis de acest proiect de lege, că absurditatea aceste propuneri este faptul că apar taxe în venitul privat. Discutăm de ”băieţii deştepţi” din IMM-urile care pun nişte taxe pe IMM-uri. Am mai avut "băieţii deştepţ" din energie şi acum se conturează un precedent foarte periculos. Asta înseamnă că grupuri de interese private vor să propună în Parlamentul României proiecte de lege care să le aducă lor taxe, în mediul privat. Camera de Comerţ este o organizaţie de drept privat, o organizaţie neguvernamentală la fel ca orice altă ascociaţie sau organizaţie patronală”.

”Este clar. Un ONG doreşte să trăiască punând taxe IMM-urilor. Aşa cum ştiţi, nu avem decât 1.500 de firme mari în România, restul sunt IMM-uri. De aceea vorbim de IMM-uri”, a concluzionat Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR.

Proiectul încalcă dispoziţiile din Constituţie care stabilesc că România este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă

Alte două aspecte din acest proiect de lege care i-au nemulţumit pe membrii CNIPMMR sunt instituirea avizării de către sistemul cameral a solicitărilor comercianţilor de înregistrare a mărcilor de fabrică şi comerţ la OSIM şi instituirea obligativităţii avizării de către sistemul cameral a oricărui eveniment pentru mediul de afaceri şi a oricărei participări a unei societăţi comerciale la evenimente.

În ceea ce priveşte primul aspect, obligativitatea societăţilor de a obţine un aviz discreţionar, fără criterii obiective şi fără termen de răspuns, pentru înregistrarea mărcilor de fabrică şi comerţ la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) va creşte costurile întreprinzătorilor cu noi taxe de avizare, va bloca sau întârzia înregistrarea mărcilor, ceea ce va avea une efect negativ semnificativ asupra mediului de afaceri.

Practic, această completare legislativă vizează instituirea unui regim preferenţial şi exclusiv a Camerei de Comerţ, care este ONG, pentru avizarea înregistrării mărcilor la OSIM, ca şi condiţie prealabilă obţinerii certificatului de marcă, activitatea unei instituţii publice fiind condiţionată de avizul unui ONG, obţinut contra cost.

Potrivit CNIPMMR, această reglementare încalcă legislaţia specială privind înregistrarea mărcilor, aquis-ul european în domeniu şi practicile din toate statele membre.

Instituirea obligativităţii avizării de către sistemul cameral a oricărui eveniment destinat mediului de afaceri şi a oricărei participări a unei societăţi comerciale la evenimente este o prevedere legislativă care, conform CNIPMMR, dă drept de monopol unui ONG, acordându-i autoritatea de instituţie publică şi încălcând astfel dispoziţiile din Constituţie care stabilesc că România este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă şi că statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

De asemenea, după cum se evidenţiază şi în Punctul de vedere al Guvernului din 17 iunie 2013, ”această soluţie este însă susceptibilă de încălcarea dispoziţiilor art.45 din Constituţie, care garantează libertatea economică”, ”instituirea unui drept de a aviza orice demers similar ridică probleme din perspectiva competitivităţii şi avantajelor concurenţiale, creându-se premizele unui monopol pe acest tip de serviciu”.

CNIPMMR susţine că această prevedere instituie bariere birocratice majore pentru mediul de afaceri, afectează grav sistemul concurenţial şi se asigură cadrul pentru instituirea de taxe parafiscale importante pentru întreprinzători, în favoarea unei organizaţii private.

În cadrul evenimentului au mai avut loc discuţii despre modificarea şi completarea Legii nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor, pe subiectul primului târg dedicat furnizorilor mici şi mijlocii din industria petrolieră şi despre lansarea ediţiei a XI-a a Cartei Albe a IMM-urilor din România, lansare care v-a avea loc la 18 iulie la Hotel Intercontinental.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor