INTERVIU Ilie Stepan: ”Bucuraţi-vă de Lumina fiecărei zile. Are aceeaşi sursă, indiferent că se cheamă Dumnezeu, Allah sau Budha”

Ilie Stepan a lansat la începutul lunii decembrie, la Bucureşti, cvadruplul album “Lumina” (3 CD-uri şi un DVD), ultima parte a unei trilogii la care a început să lucreze încă de acum 17 ani, mai întâi pentru albumul “Sensul vieţii” (1996), apoi pentru dublul album “Undeva, în Europa”.

Evenimentul a avut loc în Club A, leagănul folk-ului şi rock-ului românesc şi locul în care, cu aproape 40 de ani în urmă, formaţia de atunci a lui Ilie Stepan, Pro Musica, a debutat în Bucureşti.

Albumul “Lumina” apare sub titulatura Stepan Project şi conţine trei CD-uri, plus un DVD şi un booklet de 80 de pagini. Proiectul, care este fără precedent în istoria rock-ului românesc, a fost finalizat după 11 ani de muncă. Din Stepan Project fac parte Ilie Stepan, Dixie Krauser (chitară bas) şi Horea Crişovean (chitară).

"Prin muzică, această trilogie îşi pune întrebări asupra existenţei - nu numai a unei persoane, dar şi cea a unei naţiuni. Cea de a treia parte a trilogiei, conţine peste cinci ore de muzică, iar DVD-ul - cu peisaje, videoclipuri etc - completează acest tip de concept. O premieră pentru România este aceea că DVD-ul care însoţeşte albumul vine cu o versiune Surround 5.1", ne-a precizat Laura Ganea, cea care a organizat evenimentul de miercuri seară.

Ilie Stepan, una dintre marile legende ale rock-ului din România, este compozitor, chitarist, instrumentist, orchestrator, autor şi producător de muzică de teatru şi film, dar şi de alte proiecte artistice, realizator de radio şi televiziune. Ilie Stepan este şi fondator al grupului Pro Musica şi autor al unuia dintre cele mai impresionante cântece ale revoluţiei române - “Timişoara”.

Înainte de lansarea la care au participat numeroşi artişti şi oameni de muzică, precum şi mulţi studenţi, Ilie Stepan a acordat un interviu în exclusivitate pentru Epoch Times.

Reporter Epoch Times: Referitor la această trilogie de mare întindere - şi ca timp de realizare, şi ca ore de muzică de calitate - a fost ceva înainte de a începe lucrul care a provocat un declic ori ideea în sine sau ideile au venit cu timpul?

Ilie Stepan: Da, foarte interesant şi spun aşa pentru că nu găsesc pe loc alt cuvânt. Atât la “Sensul Vieţii”, cât şi la “Lumina”, dacă mă întrebi la fiecare în parte de ce le-am dat acest titlu, nu ştiu ce să-ţi spun. Adică acel declic a fost indus în subconştient cumva, căci nu ştiu să fi existat.

Eu ştiu c-am simţit nevoia să fac un material cu muzică de fuziune, am simţit nevoia să lucrez cu muzicieni apropriaţi mie, cu care am şi vorbit - la “Sensul Vieţii” mă refer - şi imediat am ştiut că se va chema “Sensul Vieţii”. Dar nu ştiu exact momentul în care am conştientizat asta, nu-l cunosc.

La “Undeva în Europa”, ştiu momentul în care m-am gândit că se va numi aşa. La “Lumina”, iarăşi, ştiam ce vreau să fac, dar titlurile, care sunt importante - nu din punct de vedere comercial, ci din raţiuni de esenţă a ceea ce am vrut să spun, să spunem noi, să spun, în cazul meu, căci eu vorbesc acum.

Desigur, că se vor da mai multe explicaţii acestei ape curgătoare muzicale care este trilogia... Una dintre ele ar putea fi că “Sensul Vieţii” este perioada naşterii şi a copilăriei, când te întrebi de ce exişti, care este sensul vieţii. Apoi ajungi “Undeva în Europa” - cum a fost cazul nostru cu intrarea în UE şi cu marele concert pe care l-ai susţinut atunci - sau oriunde în altă parte, ocazie cu care începi să înţelegi mai multe lucruri.

Şi apoi ajungi la “Lumina”, după ce ai trecut bine prin viaţă, eventual la vârsta senectuţii, la care îţi dai seama că lumina este sensul vieţii. Lumina se referă la înţelepciune, la optimism, la spirit, la seninătate şi credinţă şi nu numai. Ar putea fi o interpretare...

Da, sigur e frumos, e frumoasă interpretarea...

Şi totul ar putea curge, temporal şi crescător din toate punctele de vedere, către cer.

Da, e frumoasă interpretarea. Însă în artă, totuşi, nu totul curge de la sine, aici este problema. În artă există zone de incertitudini şi consum interior fantastic... Sunt greu de povestit, dar sunt lucruri intense, care dau naştere şi la tot soiul de accidente, de întâmplări. Eu unul, mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să stau pe picioare după peste 16 ani de muncă la trilogia asta...

Ideea trilogiei în sine a plecat iniţial de la ideea că trei albume înseamnă trei CD-uri cu muzică?

Iniţial, când lucram pentru albumul “Sensul Vieţii” şi mă apropiam de final, am simţit că trebuie să fie o trilogie. Apropo, am găsit la Emil Cioran un citat excelent, acum vreun an, nu mai devreme. Zice “Oamenii se împart în două categorii: în cei care caută sensul vieţii fără să-l găsească şi în oameni care l-au găsit fără să-l caute”. Fiecare înţelege ce este de înţeles...

Ce frumos... Oricum. aţi plecat la prima parte a trilogiei cu un CD, a doua parte a avut două CD-uri şi la a treia a crescut vertiginos la patru, adică 3 plus un DVD. Simţiţi că aţi terminat ceea ce aţi avut de transmis în acesta trilogie? Sau simţiţi că tot mai este loc de transmis către public?

Bună întrebare... Poate aş mai simţi, aşa, mici lucruri pe care le-aş spune, dar intervine cealaltă voce care spune “E bine!“. Eu nu spun că n-aş mai adăuga, dar spun că mă simt împlinit - şi vorbesc în numele artiştilor cu care am avut onoarea să lucrez. Este bine aşa cum este, din punctul nostru de vedere, al celor care am dat.

Am dat mult şi asta nu o zic ca să ne sau să mă împopoţonez cu tot felul de merite. Am dat mult, pentru că am şi primit mult. Faptul că vorbim acum, faptul că ieri am primit Lumina. Lumina zilei o vezi zilnic, tot spun mereu asta, dar lumina nu este un drept, ci este un dar al omului, pe care îl primeşti...

Şi pe care trebuie să-l şi dai mai departe...

Exact, şi să ştii că acel dar trebuie dat mai departe şi să te uiţi tot timpul către cer, care îţi dă acel dar. Dreptul tău este de a fi demn pe acest Pământ şi pe care trebuie să ţi-l respecte toată lumea.

Dreptul de a fi demn, de a fi iubitor de semeni, dar şi să stai drept, vertical, să nu te laşi îngenuncheat de către unul sau altul care îţi spune că aşa trebuie să stai, îngenuncheat în faţa altuia, pentru că aşa-s vremurile...

Un calcul matematic îmi arată că aţi lucrat cam 17 ani la această trilogie...

Sigur că da... În ’96 a apărut “Sensul Vieţii”, dar la el s-a lucrat cel puţin un an şi jumătate. Ţin minte, şi asta nu am mai spus-o, în ’95, spre sfârşitul anului, eram la Herculane, am închiriat acolo o cameră într-un hotel liniştit şi eram acolo cu claviaturistul Mircea Stratan şi lucram.

Aveam şi două computere, lucram la ordinea pieselor, la tot felul de lucruri, nu începusem să lucrăm încă efectiv la muzică. Şi acolo am aflat vestea că Seniorul a murit... Domnul Coposu a murit spre sfârşitul anului şi noi lucram deja, da aşa este.

Şi v-a influenţat şi moartea lui Corneliu Coposu, poate...

Da, în sensul că ne-a dat mai multă hotărâre, curaj şi energie. A fost un exemplu pentru noi toţi, cel puţin pentru mine sigur, omul acesta a fost un mare exemplu... Unul dintre marile noastre exemple, de la care ar trebui să ne luăm sevă. Şi aerul pe care îl respirăm, de acolo trebuie să-l luăm.

Tuturor celor care citesc Epoch Times, de pe toate continentele - să se bucure de Lumina fiecărei zile, pentru că Lumina este aceeaşi peste tot pe Pământ. Este aceeaşi Lumină şi are aceeaşi sursă, indiferent că se cheamă Dumnezeu, Allah sau Buddha, aşa cum şi Pământul este unul singur.

În toţi aceşti ani în care aţi lucrat la trilogie, aţi avut vreun moment, aţi dat de vreun obstacol care poate v-ar fi putut face să vă opriţi din drumul muzical? Putea fi unul financiar, fizic, psihic, sentimental...

Sigur, din toate au fost. Pentru că excelentul exemplu pe care l-ai dat în structurarea discurilor şi a ordinii lor, cu experienţa care înaintează odată cu vârsta, este foarte bun din punct de vedere artistic. Din păcate, în viaţa reală au fost şi tot felul de impedimente care... Au existat, dar au fost lucruri care ne-au călit mai mult, care ne-au îngenuncheat pe moment, dar nu ne-au doborât. Se întâmplă...

A lucra la un material de genul acesta, mai ales într-un gen muzical nou, care este muzica de fuziune, un gen la care nu ai prea multe repere cu care să te compari... Nu ai termen d comparaţie, nu ştii dacă e bine sau nu-i bine ce faci.

Asta creează multă oboseală, creează şi incertitudini şi etc, etc – care şi astea, la rândul lor reprezintă nişte obstacole. Şi atunci m-am energizat de la tot feluri de lucruri, inclusiv de la exemplul unui om cum a fost Corneliu Coposu. Asta înseamnă şi călirea ta, sufletul tău se aşază într-o ecuaţie, având nişte repere în care trebuie să funcţioneze. Şi dacă ştii că faci bine unui segment căruia i te adresezi, te duci înainte.

Din ceea ce am ascultat eu din muzica ultimilor ani semnată Ilie Stepan, am simţit cite un pic din Mike Oldfield, din Allan Parson’s Project, poate şi din Focus sau Marillion, sigur din Pink Floyd, dar totul foarte bine ancorat şi înrădăcinat în noi, în români, în ceea ce suntem noi, şi în România. Acum 20 de ani, nici nu puteam visa că vom vedea o parte din Pink Floyd la Bucureşti şi iată că, în 2013, show-ul “The Wall” ajunge şi la noi. Cât v-a influenţat de-a lungul anilor muzica Pink Floyd?

Nimic nu se naşte din nimic. În artă şi nu numai în artă, există nişte precursori, oameni pe care îi analizezi, îi studiezi, care prin arta lor te învaţă ce înseamnă, în cazul acesta, cum e muzica.

Orice artist pleacă de la un grup comun, nimeni nu vorbeşte în limbi total diferite. După care, atunci creezi ceva, începi să te debarasezi şi să aduci mai multe lucruri de la tine, din folclorul tău, din ţara în care eşti. Sigur că m-au influenţat şi îmi plac şi Genesis, şi Peter Gabriel şi o serie de alţi artişti, şi Allan Parson.

Veţi veni la Bucureşti să vedeţi spectacolul?

Cred că da, dar să văd, dacă au şi la Belgrad, poate mă duc acolo, că e mai aproape de Timişoara. Sau mă duc la ambele... Da, e cert că o să vin şi mă bucur enorm că vine Roger Waters la noi. Dar să vă spun altceva, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de după decembrie ’89, deci în 2009, dar pe la începutul anului, organizatorii de la Timişoara au luat legătura cu oamenii lui Waters.

Ar fi fost un posibil scenariu cu un concert dublu cu Stepan Project şi cu Opera din Timişoara şi se ajunsese la un acord cu managerul lui Waters, pentru a prezenta “Zidul” acolo. Din păcate, pentru fondurile existente s-au găsit alte urgenţe, nu are sens să intru în amănunte...

În altă ordine de idei, să vorbim un pic despre perioada comunismului, apropo de spectacolul “The Wall”. În comunism, în mod sigur, v-au făcut să suferiţi, pentru eraţi nişte rebeli cu plete, care mergeaţi deseori împotriva curentului. Bănuiesc că aveţi ce povesti...

Da, am ce povesti, însă numai că sunt chestii antagonice cu bucuria lansării albumului “Lumina”, să povestesc despre ciuma roşie, mi-e destul de greu... Cea mai mare luptă pe care am dus-o în perioada aceea a fost cu cei care îţi cotrobăiau în existenţa interioară - este vorba de cenzura vremii.

A fost o luptă puternică, pe care cei care aveau armele în mână la figurat, iar în decembrie le aveau chiar la propriu, probabil că au câştigat-o, dar nici noi nu ne-am lăsat. Cenzura a fost un permanent duşman al nostru şi probabil că şi noi eram duşmanul lor. Deci cenzura aia incredibilă, absurdă şi nemiloasă, dar şi fricoasă în acelaşi timp, că se speriau şi de umbra lor.

Dacă simţeau umbra proiectată, la modul figurat vorbind, tresăreau şi spuneau “Iertaţi-mă că umbra mea se vede. Nu am vrut să jignesc pe nimeni”. Deci se speriau din orice, orice cuvânt putea deveni un motiv de panică pentru ei. Şi dacă ei, tovarăşii din cenzură, aveau panica asta, dă-ţi seama ce păţeau masele la care ajungea cuvântul ăla.

Am întâlnit exemplare hilare de cuvinte care creat spaime şi au tăiat metri întregi în carne vie. Am avut tot felul de te miri ce exemple din astea. Aveam un text - “Cum ar fi de-ar fi un om / Când în pulbere ne vom risipi” - din piesa “Introducere într-un concert baroc”, din Opera rock. “De-ar fi UN OM”! Şi, mă rog, textul mergea mai departe – “UN SINGUR OM”, nu ştiu ce... “Păi cum tovarăşi, ce „un singur om” domnule? Un singur om este doar cine trebuie! Şi ne-au tăiat textul, au tăiat în carne vie. De la cuvântul OM. În atenţia lor intrase cuvântul OM. Până acolo se ajunsese... Absurd, un regim total absurd...

Şi acum? Am scăpat de el?

O parte din acel regim a fost eliminat, în sensul că s-au regrupat, cine ştie, acum ne dau lecţii de democraţie. Dar nu pot să arăt cu degetul, nu ştiu care sunt. Probabil că sunt tot ei, o parte dintre ei sau câţiva, ne dau lecţii de democraţie, de economie politică, de liberalism, etc.

Cum credeţi că vom putea scăpa de urmele ciumei roşii?

Lumina îi va "orbi".

Se poate întâmpla în curând?

Nu ştiu când se poate întâmpla, dar se va întâmpla. Atunci vom scăpa de ei, nu noi, ci pământul.

Urmează un spectacol cu care îi veţi putea "orbi" şi mai tare?

După această lansare urmează mai mult Pro Musica, pentru că în 2013 avem 40 de ani de la înfiinţare. Apoi, în 2014, o să organizăm un spectacol cu “Lumina”, pe care va trebui să-l pregătim cu atenţie.

Un mesaj pentru cititorii Epoch Times?

Tuturor celor care citesc Epoch Times, de pe toate continentele - să se bucure de Lumina fiecărei zile, pentru că Lumina este aceeaşi peste tot pe Pământ. Este aceeaşi Lumină şi are aceeaşi sursă, indiferent că se cheamă Dumnezeu, Allah sau Buddha, aşa cum şi Pământul este unul singur.