Cu Ilie Stepan, despre Mihai Eminescu: "Unii îl lovesc fără milă, ceea ce este o infamie"

Ilie Stepan a lansat miercuri seară, la Bucureşti, cvadruplul album “Lumina” (3 CD-uri şi un DVD), ultima parte a unei trilogii la care a început să lucreze acum 17 ani, mai întâi pentru albumul “Sensul vieţii” (1996), apoi pentru dublul album “Undeva, în Europa”. Evenimentul a avut loc în Club A, leagănul folk-ului şi rock-ului românesc şi locul în care, cu aproape 40 de ani în urmă, formaţia de atunci a lui Ilie Stepan, Pro Musica, a debutat în Bucureşti. Din Stepan Project fac parte Ilie Stepan, Dixie Krauser (chitară bas) şi Horea Crişovean (chitară).

“Lumina” apare sub titulatura Stepan Project şi conţine trei CD-uri, plus un DVD şi un booklet de 80 de pagini. Proiectul, care este fără precedent în istoria rock-ului românesc, a fost finalizat după 11 ani de muncă.

"Prin muzică, această trilogie îşi pune întrebări asupra existenţei - nu numai a unei persoane, dar şi cea a unei naţiuni. Cea de a treia parte a trilogiei, conţine peste cinci ore de muzică, iar DVD-ul - cu peisaje, videoclipuri etc - completează acest tip de concept. O premieră pentru România este aceea că DVD-ul care însoţeşte albumul vine cu o versiune Surround 5.1", ne-a precizat Laura Ganea, cea care a organizat evenimentul de miercuri seară.

Ilie Stepan, una dintre marile legende ale rock-ului din România, este compozitor, chitarist, instrumentist, orchestrator, autor şi producător de muzică de teatru şi film, dar şi de alte proiecte artistice, realizator de radio şi televiziune. Ilie Stepan este şi fondator al grupului Pro Musica şi autorul unuia dintre cele mai impresionante cântece ale revoluţiei române - “Timişoara”.

Înainte de lansarea la care au participat mulţi artişti şi oameni de muzică, Ilie Stepan a acordat în exclusivitate un interviu pentru Epoch Times, din care publicăm aici prima parte, cu o discuţie despre Mihai Eminescu.

Reporter Epoch Times: Încă de când v-am văzut pe scenă pentru prima oară cu grupul Pro Musica, în anii 80, mi-a plăcut faptul că aveaţi în repertoriu mai multe piese pe versuri de Eminescu. Cum de aţi abordat opera marelui nostru poet?

Ilie Stepan: După părerea mea, Eminescu ar trebui cântat tot timpul, atât timp cât, ca muzician, ai bunul simţ să te apropii de opera lui cu mare sfială şi cu mare atenţie vizavi de ce muzică scrii pe acele versuri nemuritoare. În ciuda faptului că atunci păreau foarte multe piesele scrise pe versuri de Eminescu, în total, de când scriu muzică, piese care au rămas - în afară de primul concert Pro Musica din 1973, când am cântat doar piese pe versuri de Eminescu – şi le recunosc nu sunt mai multe de opt. Şi iată, sunt opt în mai mult de 40 de ani.

Bune, rele, nu ştiu cum sunt, cert este că m-am îndoit foarte mult de mine, în multe situaţii în care m-am apropiat de versurile eminesciene şi m-am străduit să fiu foarte conectat şi să înţeleg cât mai mult din ceea ce se întâmplă acolo şi să caut să găsesc cele mai bune momente în care să pot să transmit şi eu, la rândul meu, nişte stări muzicale. Pentru mine au fost grele încercări, în sensul artistic al cuvântului, bineînţeles.

Oare aceasta să fie explicaţia faptului că, în ultimii ani, după 1989, muzicienii nu mai abordează versurile marelui poet şi, mai mult, unele voci au început să-i critice opera, să spună că nu a fost cel mai mare poet român . Faptul că este greu de abordat?

Nu, nu cred că asta este explicaţia pentru faptul că cei care vor să-şi facă notorietate pe seama lui au dificultăţi în a-l aborda din punct de vedere al ticăloşiei lor. Ticălos poţi să fii şi ca intelectual sau ca artist, nu numai când ţii un ciomag în mână. Să-ţi faci notorietate şi să-ţi creezi teoriile tale cu vis de originalitate negând o interfaţă între noi şi Dumnezeu...

Adică strâmb.

Ticălos poţi să fii şi ca intelectual sau ca artist, nu numai când ţii un ciomag în mână. Să-ţi faci notorietate şi să-ţi creezi teoriile tale cu vis de originalitate negând o interfaţă între noi şi Dumnezeu...

Exact! Adică gândind strâmb. Eminescu este o interfaţă între un om obişnuit de pe Pământul ăsta şi Dumnezeu. Este total... total... Nici nu găsesc un cuvânt care să-l reprezinte. Nu sunt lucruri în regulă. Însă, din păcate, ceea ce ai spus este adevărat. Sunt tot mai mulţi...

Cu trufie aşa, îşi imaginează că sunt mai “cool” în artă, că sunt mai mondeni în artă sărind nişte etape, sărindu-l pe Eminescu. Unii îl sar pe Eminescu cu delicateţe şi tot e un lucru urât. Unii îl şi lovesc fără milă, ceea ce este mai mult decât urât, este infam.

V-a inspirat Eminescu în această mare trilogie pe care aţi realizat-o?

Sigur că da, cum să nu? Este şi pe albumul “Sensul Vieţii” – “La steaua”, “Adio”, “Replici” - sunt mai multe piese şi pe albumul “Undeva în Europa”. Pe “Lumina”, versurile lui nu sunt prezente, ci sunt pilonii esenţiali ai acestui manifest. Primele versuri care deschid cartea din albumul “Lumina” sunt citate din două poezii ale lui.

Deci este pus la locul cel mai de cinste pe care, dacă-mi este permis, am putut noi să-l gândim. În marasmul ăsta cultural în care unii se complac, noi îl considerăm pe Eminescu cel care este şi îl punem în locul în care trebuie să fie, repet, o interfaţă între noi şi Dumnezeu.