Întâlnirea muzicii cu poezia romantică: “Remember Eminescu” la Opera din Bucureşti

Joi, 15 ianuarie, cu prilejul celebrării zilei de naştere a lui Mihai Eminescu, a avut loc un spectacol omagial la Opera Naţională din Bucureşti. Programul a fost destul de variat, cu o succesiune de fragmente recitate, în alternanţă cu unele cântate vocal, precum şi cu piese instrumentale, care au contribuit la îmbogăţirea atmosferei evocatoare, de poezie şi muzică rafinată.

Invitată specială a acestui eveniment a fost actriţa Mihaela Rădescu, care, prin “intermezzo”-uri recitative, a interpretat în faţa publicului, deopotrivă din memorie, cât şi din cartea Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit, fragmente inedite din corespondenţa marelui poet cu Veronica Micle. Interpretarea actoricească a redat acea atmosferă a biografismului, într-o adresare sobră, sotto voce, a intimităţii confesive proprie schimbului epistolar al celor doi conlocutori, care îşi exprimau viu gândurile şi sentimentele unul celuilalt, bineînţeles, însă, in absentia. Modulările vocii şi expresia chipului au ilustrat contrastul dintre emoţii, anunţat adesea prin micile pauze de efect. Regăsim în această înlănţuire de fragmente o parte importantă din trăsăturile ce caracterizau viaţa particulară a lui Eminescu, printre care amintim conştiinţa lipsei, atitudinea idealizantă, iubirea, gelozia şi pathetismul romantic, epuizarea resurselor creative în prozaismul cotidian, ambivalenţa “suferinţei dureros de dulce”, dorinţa evadării (chiar prin lectura epistolelor), melancolia şi altele.

Cei doi solişti vocali care au delectat audienţa prin piesele cu versurile preluate din lirica eminesciană au fost mezzosoprana Maria Jinga şi baritonul Radu Ion, acompaniaţi de pianista Luminiţa Berariu. Glasul cristalin al interpretei s-a propagat, prin undele sonore percutante şi pline, în tălmăcirea unor piese de Lucian Teodossiu, Mihail A. Skeletty şi Felicia Donceanu. S-a remarcat, în mod special, cum tempo-ul melodic al piesei pe versurile poeziei “Ce te legeni” a fost ales în deplină adecvare cu atmosfera evocată, iar vocea curgătoare a mezzosopranei a reliefat perfect fluiditatea imaginilor conturate prin versurile poeziei. Apoi, “Cu penetul ca sideful” şi “Luminează stelele” glasul Mariei Jinga a emanat prin aceste lieduri tonalităţile minore ale solitudinii şi suspendării vocii poetice într-o aşteptare fără speranţă, cel mai bine reliefată în cel din urmă lied din lanţul celor trei compoziţii semnate Felicia Donceanu. Un plăcut contrast de tempo, de culoare tonală, precum şi de paletă emoţională, l-a oferit liedul “În mijloc de codru verde” interpus celor două menţionate mai sus. Observăm o notă a spaţialităţii, redată cu eleganţă, şi o succesiune a pasajelor repetitive, cântată cu variaţia intensităţii, precum şi pauze de efect care au oferit un plus de autenticitate reprezentării sonore a imaginarului poetic.

Un tânăr interpret cu un un bogat cromatism vocal şi căldură a timbrului, baritonul Radu Ion şi-a conturat glasul printr-o frazare riguros accentuată. Interpretarea pieselor a fost fină şi implicată, în special, în piesa “Revedere” de Aurel Eliade, unde intensitatea vocal-emoţională s-a remarcat cu claritate, iar acutele ample au avut efectul scontat asupra publicului. Întunecarea tonală a contribuit la transmiterea sentimentului de melancolie în interpretarea poeziei “De ce nu-mi vii”, pe note de George Ştefănescu. În “Ce şopteşti atît de tainic”, cu linia melodică aparţinând compozitoarei Carmen P. Basacopol, acompaniamentul pianistic al doamnei Berariu a accentuat mimesis-ul sonor al imagisticii poetice naturale, plin de dinamism şi fluctuaţii armonice. Pentru a crea şi un punct de discontinuitate în mijlocul fluxului melodic, baritonul Radu Ion a recitat, în chip evocator, câteva dintre versurile acestei poezii elegiace, după care a reluat melos-ul.

Să trecem acum la compoziţiile instrumentale prezentate în programul spectacolului. Clarinetistul Eugeniu Olaru a redat, acompaniat de doamna Mădălina Florescu, “Preludiu şi rigaudon pentru clarinet şi pian”de compozitorul Vasile Jianu. Emoţiile de tristeţe, respectiv, de bucurie, proprii celor două părţi ale compoziţiei, infuzate în melos, au fost transmise într-o interpretare armonioasă, a unduirilor perpetue însoţite, pe alocuri, de ornamentările oscilatorii vii ale tonurilor. O frumoasă secvenţă de diminuendo, foarte expresivă, a urmat la finalul piesei. “Careul de aşi pentru vioară, violă şi orchestră” semnat de Felicia Donceanu a fost adus pe scenă cu participarea violonistului Cristian Balaş, a violistei Claudia Mihalache, a clarinetistului Eugeniu Olaru şi a pianistei Mădălina Florescu. Atmosfera sonoră reliefată a fost cea a muzicii spaţiului mic, al confortului ludic, în care se remarcă ‘dialogismul’ instrumentelor, cu ‘roluri’ uşor contrastante în culoarea structurilor tonale. Aici putem resimţi aerul cultural al cotidianului senin, uşor romanţat, în manieră pozitivă, jucăuşă.

Din creaţia enesciană, pianistul Ştefan Doniga a interpretat memorabil şi în chip virtuoz “Toccata din Suita pentru pian op. 10” dând spectacolului o notă de solemnitate şi grandoare. Amprenta personală a pianistului a adăugat un plus de expresie şi culoare acestei piese caracterizate de un ritm intens, cu pregnanţa tonurilor acute şi cu bogăţia ei melodică intrinsecă. Recitalul a fost încheiat de flautista Luiza Cîrlan acompaniată de la pian de doamna Florescu, care au tălmăcit o altă creaţie a lui George Enescu, anume, “Cantabile şi presto pentru flaut şi pian”. Seara s-a sfârşit, aşadar, în seninătatea timbrului de flaut, cu note piano armonios redate, într-o interpretare cu un pronunţat vibrato al instrumentului de suflat, care, în general, s-a împletit ca intensitate cu cascadele sonore ale pianului.

Acest spectacol de evocare a marelui nostru poet, Mihai Eminescu, reprezintă o iniţiativă cu adevărat lăudabilă, în aceste zile ale prozaismului, când nu puţini sunt cei care "îşi întorc faţa" de la figurile canonice care au dat naştere culturii noastre înalte şi durabile pe scena istoriei.