Loana: ”Eminescu, singurul care mă face mândră că sunt româncă”
Eminescu recitat în stradă. Nu în pretenţioase săli de conferinţă sau închise săli de clasă. Afară, pentru oamenii care trec şi pentru cei care stau şi ascultă. Nu doar la serbări, nu doar la examene.
Fiecare dintre cei care i-au rostit versurile, azi, de ziua poetului şi a Culturii Române, în Piaţa Universităţii, la Fântână, au vrut să transmită şi un mesaj prin poeziile alese sau au vrut pur si simplu să facă Poezia auzită.
”Eminescu este al tuturor. Şi noi, oamenii obişnuiţi, suntem îndreptăţiţi să recităm din Eminescu, la fel ca oricare ”eminescolog”, actor profesionist, vedetă tv sau elev la serbarea şcolară”, a spus Mihai Tociu, autorul iniţiativei ”Eminescu recită prin gura noastră”, dată de ştire pe Facebook.
Acţiunea n-a fost un concurs de frumuseţe a recitării. S-a aplaudat emoţia şi trăirea, chiar dacă tonul recitatorului a fost fie natural, fie mai patetic, mai neutru sau mai emfatic, mai echilibrat sau mai teatral.
Dealtfel, ideea lui Mihai Tociu a fost să-l scoată pe Eminescu fie din zona clişeistică în care l-au înrămat sentimentalismele dulcege din anii fostului regim fie din zona intangibilului în care l-au exilat perorări exegetice ale aceluiaşi regim. ”De ani de zile, Eminescu este îndepărtat de nivelul nostru, al omului obişnuit, şi ni s-a creat impresia că la evenimentele aniversare riscăm să ne facem de râs, pentru că noi nu ne ridicăm la nivelul unui eminescolog şi nu recităm ca un actor profesionist”.
Cine a recitat? O lume atât de diversă...
Copiii au fost cei care au destins cu totul atmosfera. Matei Scrioşteanu din clasa a IV-a, a recitat ”Ce te legeni” şi se pregătea să citească ”Mai am un singur dor”. Lui, Eminescu, nu i se pare prea greu sau indescifrabil, dimpotrivă, îi place, pentru că ”e mai înflorat”. Adică, mi-a explicat el, îi plac imaginile şi peisajele din poezii. Întrebat dacă citeşte şi dacă scrie, Mihai mi-a răspuns, serios, că ultima carte citită e ”Legendele dacilor”, parcă, şi, că a încercat să scrie şi poezii.
La polul opus s-a aflat Victor Dogaru, care, a recitat ”La arme!”, o poezie mai puţin cunoscută, tocmai pentru că, oricând ai citi-o, poate crea controverse xenofobe.
Pe Ema Nedelcu, 12 ani, ceea ce a scos-o în faţa publicului de la fântână, a fost curajul. Spre deosebire de Matei, care n-a vrut să fie filmat, Ema a răspuns, curajoasă, tuturor întrebărilor din faţa camerei.
Cred că cel mai frumos moment al zilei, l-a făcut însă, Loana Contoguris. Pe studenta la stomatologie în ultimul an, frigul n-a împiedicat-o să ne spună Luceafărul întreg. Spunea din memorie. Abia dacă se încurca într-un loc sau două. Iar pentru noi, niciodată Luceafărul n-a fost mai frumos. Ieşit din vocea caldă şi din zâmbetul permanent şi angelic al unei frumoase doctoriţe- o, nu exagerez mimând metaforele poetului- nu ştiam dacă marele poem a fost scris pentru Loana sau dacă Loana a venit chiar din poem să ne spună povestea ei. Mai ales că, după recital, Loana ne-a spus, cu candoarea aceluiaşi zâmbet angelic, că Eminescu ”a fost viaţa mea de când mă ştiu”. Am întrebat-o ce-i place mai mult la Eminescu. ”Transcendenţa fiinţei sale”, mi-a răspuns. Adică, ”aşa cum explica Vlahuţă, era un om stelar”. Tot Loana, a dat şi semnificaţia zilei: ”El, precum şi ceilalţi scriitori, sunt singurele lucruri care mă fac mândră că sunt româncă”.
