Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului pune lupa pe Călin Georgescu. Ce riscă fostul prezidenţiabil?

Călin Georgescu (Facebook/calingeorgescuro)
Loredana Diacu
17.02.2025

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a făcut, recent, denunţ penal pe numele Dianei Şoşoacă, pe care o acuză de săvârşirea infracţiunii de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război". După Şoşoacă ar putea urma Călin Georgescu.

Într-un interviu acordat Epoch Times pe acest subiect, preşedintele executiv al IICCMER, Daniel Şandru a confirmat că instituţia pe care o conduce monitorizează declaraţiile altor lideri "care se plasează în zona izolaţionistă şi care au veleităţi în a încerca să readucă România într-un trecut care nu a fost nicidecum unul de aur ci dimpotrivă, unul al societăţii închise şi beznei totalitare." Şandru a confirmat că vizat este şi Călin Georgescu şi că ar putea urma un denunţ penal.

"Nu vă ascund că în calitatea sa de avertizor cu privire la modul în care e gestionată în spaţiul public memoria totalitarismului comunist, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc întreprinde demersul de monitorizare a unor astfel de tipuri de discurs care instrumentalizează politic o nostalgie după un regim politic totalitar pe care o alimentează în acelaşi timp şi care are rolul de a eroda fundamental principiile şi valorile democratice. În acest sens, sigur că avem în vedere şi declaraţiile altor lideri care se plasează în zona izolaţionistă şi care au veleităţi în a încerca să readucă România într-un trecut care nu a fost nicidecum unul de aur ci dimpotrivă, unul al societăţii închise şi beznei totalitare", a declarat Şandru, pentru Epoch Times.

Întrebat dacă IICCMER analizează şi discursurile lui Georgescu şi dacă ar putea urma un denunţ penal, Şandru a răspuns:

"Suntem în proces de monitorizare. În măsura în care vom constata că se poziţionează, la fel precum a fost cel al doamnei Şoşoacă, în afara legii, cu siguranţă vom depune denunţuri penale şi în cazurile pe care le vom descoperi".

Reamintim că Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) anunţă că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), un denunţ la adresa europarlamentarei Diana Ivanovici Şoşoacă.

IICCMER o acuză pe Şoşoacă de săvârşirea infracţiunii de „promovare, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război", prevăzută şi pedepsită de disp. art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002.

Instituţia reaminteşte într-un comunicat de presă că, în data de 11.02.2025, Diana Ivanovici Şoşoacă a avut o intervenţie de aproximativ 1 minut şi jumătate în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceauşescu, afirmând că: „Nimeni nu l-a egalat vreodată”. Mai multe informaţii pe acest subiect pot fi accesate aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor