Motivul real pentru care China a trebuit să interzică participarea Miss World Canada la concurs

Înfruntarea ("Frumuseţea vs. partidul", cum a numit-o un reporter) a captat atenţia lumii. Dincolo de atractivitatea evidentă a poveştii - ideea că unei regine a frumuseţii i-a fost interzisă participarea la un concurs deoarece aparatnicii au obiecţiuni faţă de activismul ei, este în acelaşi timp alarmantă, amuzantă, şi ridicolă - există un mesaj mai profund ascuns dincolo de aparenţe, cu privire la Republica Populară Chineză şi locul său în lume.

Lin a jucat în mai multe filme care descriu abuzuri ale drepturilor omului în China, a vorbit la Congresul SUA, şi este ea însăşi un practicant Falun Gong, o practică de meditaţie şi de instruire morală, care este suprimată cu brutalitate în China din 1999.

În toată povestea, mesajul dat de Partidul Comunist este că sinistra entitate este fericită să se alăture instituţiilor internaţionale, atât timp cât acestea se conformează obiectivelor politice ale Partidului, cu preţul transformării acestora în forme fără fond, atunci când nu se conformează.

Este o idee simplă, care reflectă dominaţia absolută impusă poporului chinez. Redutabilul activist Guo Feixiong, de curând condamnat la şase ani de închisoare, n-ar fi fost plasat într-o temniţă umedă şi rece, şi restricţionat să iasă în curte timp de 800 de zile, de exemplu, dacă ar fi făcut doar ceea ce Partidul aştepta de la el - loialitatea absolută, de tip cultist, pentru Partid.

Pedeapsa pentru actorii internaţionali ia alte forme, mai ales economice, dar principiul este acelaşi. În lumea ideală imaginată de Partid, pedeapsa n-ar fi nici măcar necesară: toate s-ar alinia pur şi simplu dorinţelor Partidului, fără provocări sau întrebări, supuşii s-ar alinia neclintit în sprijinul loial acordat oricând "se cere", întrucâtva asemănător celor opt partide minore din China, care formează "Sistemul de cooperare şi consultare politică multi-partid al Chinei" (sub conducerea unificată a Partidului Comunist, bineînţeles).

Aceste idei au fost explorate pe larg, competent, de Christopher Ford (printre alţii), în cărţile şi discursurile sale. Un fragment:

Punctul central al politicii RPC este, aşadar, orientat spre maximizarea puterii în măsura în care astfel converge către maximizarea statutului, şi de asemenea către solidificarea unui rol de ghidare globală pentru China, aflată la centrul tuturor afacerilor umane. Oficialii chinezi sunt extrem de sinceri cu privire la acest lucru. "Ţările cu valori culturale puternice", se spune, "... le exportă pe acestea în întreaga lume, iar ţările mai puţin atractive cultural trebuie să le accepte."

Iar cum puterea Chinei creşte, este de aşteptat că Beijing-ul va vorbi cu o autoritate tot mai mare în lume, şi va folosi această autoritate pentru a modela "lumea armonioasă" pe care o doreşte. Oficialii chinezi au stabilit că scopul lor este de a "controla discursul" în arena internaţională prin promovarea propriului program de "stabilire a mesajului şi agendei" în afacerile globale, câştigând pentru RPC ceea ce au numit "controlul discursului" pentru întreaga comunitate umană ca o componentă a îndelung anticipatei "întoarceri" la măreţie a Chinei.

Într-un alt articol, Ford îşi aminteşte propria sa experienţă atunci când a participat la un forum cu conducerea Armatei Populare de Eliberare (APE):

Mesajul dat de Partidul Comunist este că sinistra entitate este fericită să se alăture instituţiilor internaţionale, atât timp cât acestea se conformează obiectivelor politice ale Partidului, cu preţul transformării acestora în forme fără fond, atunci când nu se conformează

Mai degrabă decât un proces legat de negocierea între, sau gestionarea, revendicărilor concurente într-o lume pluralistă, participanţii APE păreau să considere prevenirea conflictelor internaţionale şi asigurarea statutului viitor de "încredere", ca vizând, de la bun început, prevenirea apariţiei sau afirmării revendicărilor concurente, în mod special prin obţinerea validării, din partea celorlalţi, a propriilor pretenţii ale Chinei, şi a naraţiunii sale despre sine în faţa lumii. În această concepţie despre ordine, monistă în esenţă, identificarea şi gestionarea diferenţelor într-un cadru de interese concurente a fost pusă pe locul doi de către un procesul de construire unei ierarhii 'morale' în rândul jucătorilor strategici, apărută după eliminarea celor ale căror interese n-ar trebui să concureze deloc, în cele din urmă. (Participanţii nu au trebuit omogenizaţi, dar au trebuit să fie "armonizaţi" - potriviţi în cadrul unui singur sistem de ordine 'morală' ierarhică, a cărui acceptare este o condiţie necesară pentru acordarea de statut de "încredere", şi care ar produce, în fapt, comportament paşnic şi ordonat).

Există un ultim considerent de adăugat celor de mai sus, care ar explica de ce, indiferent de costul de imagine, abordarea dizidenţei în forţă, de către Partid, este absolut necesară şi singura cale.

Luaţi în considerare alternativa. Să presupunem că Hollywood-ul ar avea permisiunea să creeze în mod liber filme despre orice aspecte ale Chinei moderne doreşte; că jurnaliştii străini (şi cei chinezi) ar fi în măsură să relateze despre China fără obstrucţie sau cenzură; că Anastasia Lin ar fi liberă să participe la concursul Miss World în Sanya şi să spună ce gândeşte.

În fiecare din aceste cazuri crimele Partidului Comunist ar fi dezvăluite: faptul că în China nu este chiar un Paradis al Poporului la urma urmei; că un guvern care absoarbe, canalizează, şi controlează toate resursele sociale este mai mult decât responsabil de consecinţele problemelor rezultate; că dizidenţa nu este o ameninţare la adresa societăţii după cum pretinde Partidul, şi, deci, că persecuţia la care Partidul îşi condamnă victimele alese deseori la întâmplare este o crimă.

Fundamental, dezbaterea şi informarea liberă - ar fi prea demodat să spunem pur şi simplu "adevărul"? - ar expune şi anula baza pretenţiilor Partidului la legitimitate.

Incidente cum ar fi Miss World Canada sunt doar notabile, deoarece acestea sunt breşe în acest sistem "minunat", construit de zeci de ani. În cazul în care concurenta Canadei în acest an ar fi făcut o cauză din a expune violenţa în familie, în loc de persecuţia din China, nu ne-am fi amintit de tipul de sistem pe care Partidul Comunist Chinez îl proiectează, şi se străduieşte permanent să-l creeze pentru noi, ceilalţi.

În cazul Chinei, aceste breşe trebuiesc sărbătorite.