Înaintea votului privind Brexit, suportul pentru UE slăbeşte pe cuprinsul Europei
alte articole
Sondajul Pew a dezvăluit că 48% dintre alegătorii britanici au o opinie nefavorabilă despre UE, comparativ cu 44% care au fost în favoarea blocului, o cifră similară cu alte sondaje naţionale recente de opinie.
Dar sondajul a mers dincolo de simpla intervievare a publicului britanic, care în 23 iunie va merge la vot pentru a decide dacă ţara lor rămâne sau iese din UE. Răspunsurile au dezvăluit faptul că alegătorii din alte zone ale blocului european îşi pierd, de asemenea, încrederea în proiectul european.
Datele au dezvăluit un scepticism în creştere în Franţa, unde sprijinul pentru UE a scăzut cu 17 procente într-un an, ajungând la 38%. Doar Grecia, care a suferit de pe urma măsurilor dure de austeritate impuse de Bruxelles, a avut o părere despre UE mai defavorbilă decât Franţa.
Ratingurile în favoarea UE au scăzut de asemenea cu 16 puncte în Spania, ajungând la 47%, şi cu 8 puncte în Germania, ajungând la 50%.
Suportul public pentru UE a fost cel mai ridicat în Polonia şi Ungaria, ţări care, în mod ironic, au două dintre cele mai eurosceptice guverne din întregul bloc. Aproximativ 72% dintre polonezi şi 61% dintre unguri privesc UE cu ochi favorabili, conform datelor obţinute de Pew.
Pew a intervievat alegători din 10 state UE: Marea Britanie, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia, Spania şi Suedia.
Tinerii alegători şi cei care susţin partidele de stânga au în general o atitudine mult mai favorabilă faţă de Uniunea Europeană decât vârstnicii sau populiştii de aripă dreapta.
Maniera UE de gestionare a crizei migranţilor a fost privită negativ în procent de aproximativ 94% de greci, 88% de suedezi, 77% de italieni şi 75% de spanioli.
În plus, la nivelul de 92%, grecii au avut de asemenea cea mai defavorabilă părere despre maniera în care UE gestionează economia, fiind urmaţi de italieni cu 68% şi francezi cu 66%.
Dar, în ciuda unui val tot mai mare de euroscepticism, majoritatea alegătorilor din Europa ar regreta ieşirea Marii Britanii din UE. Majoritatea cetăţenilor intervievaţi din celelalte 9 ţări – inclusiv 89% dintre suedezi – se opun Brexit-ului.