În Olanda există un apeduct care rupe toate legile fizicii
alte articole
Când pe data de 6 mai 1994 a fost inaugurat Tunelul Canalului Mânecii, un tunel feroviar submarin lung de 50,5 km, care leagă vestul Franţei cu sud-estul Angliei, pe sub Canalul Mânecii, au fost urale pentru hiper miracolul tehnologiei. Printre altele este al treilea tunel feroviar ca lungime din lume, depăşit fiind doar de tunelul japonez Seikan şi de tunelul Gotthard.
Şi totuşi, la doar câteva sute de kilometri de intrarea în Calais există o ţară întreagă care călătoreşte din cele mai vechi timpuri pe sub mare.
Este vorba de Olanda. O ţară (sub nivelul mării!) plină de mori de vânt şi canale. Aici, de exemplu, la 30 octombrie 1968, a fost inaugurat tunelul, numit IJtunnel, care leagă centrul oraşului Amsterdam cu Amsterdam-Noord. Are o lungime de 1.682 de metri dintre care 1.039 de metri sunt acoperiţi. Cel mai adânc punct al tunelului este de 20,32 de metri sub nivelul mării.
O altă minune de inginerie este marele baraj cu numele de nepronunţat Afsluitdijk. Construit între anii 1925 şi 1933, barajul are o lungime de 32 km, lăţimea de 90 de metri şi ajunge la o înălţime de 7,25 metri deasupra nivelului mării. Panglica de beton care iese din apă este un drum pavat pe care circulă autobuze şi maşini.
O altă mare lucrare de inginerie este situată aproape de Roelofarendsveen: aici canalul traversează autostrada A4 şi trenul de mare viteză Hogesnelheidslijn (HLS). Apeductul a fost construit în anul 1961, fiind cel mai vechi apeduct din Olanda. În 2006, construcţia a fost finalizată cu două părţi noi.
În 2002, lumea a văzut o realizare a celor mai buni ingineri, care conectează partea continentală a Olandei cu insula artificială Flevoland: apeductul navigabil Veluwemeer, situat pe drumul N302, în apropiere de Harderwijk.
Au fost luate în considerare ideile cele mai originale, printre care un tunel subacvatic, dar, cu toate acestea, proiectele erau prea scumpe şi ar fi durat de două ori mai mult timp să fie terminate. Ideea de bază era aceea de a se asigura că atât transportul terestru cât şi cel pe apă se pot desfăşura în mod continuu, fără trafic blocat, bărci oprite sau întârzieri.
Iar soluţia nu a întârziat să apară: a fost construit un apeduct. De asemenea, nu au fost uitaţi pietonii: pentru ei au fost făcute trotuare echipate pe părţile laterale ale drumului.
Astăzi, prin acest apeduct cu o adâncime de trei metri tranzitează 28.000 de autoturisme pe zi, în timp ce bărcile pot naviga prin spaţiul de deasupra lui.
Olanda, o ţară situată în mare parte sub nivelul mării
Secolele de trai atât de aproape de apă au generat printre olandezi o conştientizare puternică a consecinţelor inundaţiilor şi imperativul de a le preveni într-o ţară în care două treimi din populaţie, inclusiv majoritatea locuitorilor din Amsterdam, Rotterdam şi Haga, trăiesc pe un teren predispus la inundaţii, în mare parte sub nivelul mării.
În cea mai mare parte a istoriei lor, olandezii au trebuit să ţină în frâu apele, creând un mozaic elaborat de diguri care, puse cap la cap, totalizează peste 80.000 de kilometri. După inundaţiile grave din 1916 şi 1953, Olanda a decis însă că nu mai este posibilă construirea, ridicarea şi consolidarea digurilor, în special în zonele dens populate.
În replică la inundaţiile din 1953, care au ucis peste 1.800 de persoane, statul a stabilit norme stricte, prin care se dispunea ca dispozitivele de apărare împotriva inundaţiilor se fie suficient de puternice pentru a rezista unei furtuni severe care ar apărea, potrivit previziunilor făcute de calculator, doar o dată la 10.000 ani.
Dacă se sparge un dig în provincia Flevoland - o zonă aproape de trei ori mai mare decât Manhattan-ul, pe un teren recuperat aproape în totalitate de la mare - este nevoie de doar 48 de ore pentru ca întreaga provincie să fie scufundată în apă.
Guvernul olandez cheltuieşte în prezent circa 1,3 miliarde de dolari pe an pentru ţinerea sub control a apei, în timp ce autorităţile locale aferente cheltuiesc alte sute de milioane pentru a întreţine digurile şi canalele, a ucide bizamii şi a pompa apă din 'polderlands' - foste mlaştini, lacuri şi zone marine, împrejmuite de diguri şi transformate în oraşe şi terenuri agricole.
