Impozitarea pe cifra de afaceri şi taxă de solidaritate, între simulare şi realitate
alte articole
Premierul Tudose a cerut realizarea unor "simulări" în privinţa eventualelor măsuri fiscale pe care PSD şi-a propus să le introducă, respectiv impozitul pe cifra de afaceri, taxa pe solidaritate şi cea privind produsele care pot afecta sănătatea, au declarat luni, pentru Agerpres, surse guvernamentale.
Conform surselor, noul premier consideră că este nevoie de "disciplină financiară", motiv pentru care, după finalizarea simulărilor - deja demarate - ar urma să fie implementate mai multe măsuri fiscale. Tudose îşi doreşte ca simulările să fie finalizate "mai repede" de această toamnă, au precizat sursele.
Una dintre măsurile fiscale avute în vedere este o eventuală introducere a unui impozit pe cifra de afaceri, măsură criticată puternic atât de Opoziţie cât şi de mediul de afaceri şi de societatea civilă. În acest caz ar putea fi vorba despre o taxare "pe tot ce înseamnă cifra de afaceri cu nişte praguri sau pe anumite tipuri de activităţi", au declarat sursele.
Şi în privinţa controversatei taxe de solidaritate se fac simulări. Potrivit surselor amintite, nu există riscul unei ruperi a alianţei PSD-ALDE din cauza acestei taxe.
Premierul a ordonat simulări şi în legătură cu modalitatea de calcul a pensiilor, Tudose considerând că "nu este normal" să ieşi la pensie cu "120% din salariu".
De asemenea, şeful Guvernului a cerut Ministerului Finanţelor şi ANAF "să creioneze toate variantele posibile pentru a intra într-un gen de normalitate", urmând ca în cazul în care cele două instituţii "vor argumenta" necesitatea unei amnistii fiscale, atunci aceasta să fie adusă de premier în dezbatere publică.
Un imperativ categoric al premierului este ca deficitul să rămână la "sub 3% cu orice preţ".
Un alt proiect important al noului Guvern este Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI). Guvernul a stabilit, vineri, că Ministerul Finanţelor este instituţia prin care statul îşi va exercita autoritatea în FSDI, având în vedere că fondul este "un instrument financiar"
De asemenea, sursele au mai precizat că prima rectificare bugetară din 2017 ar urma să fie realizată în această lună.
Reamintim că mediul de afaceri a reacţionat dur la anunţarea noilor măsuri fiscale ale Coaliţiei la putere. Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), de exemplu, organizaţie care numără în prezent mai bine de 550 de firme membre, a avertizat că modelul fiscal propus este dăunător pentru România şi defavorizează toate companiile, fie ele naţionale sau multinaţionale, ducând la pierderea atractivităţii amplasamentului investiţional pentru companiile germane.