Hong Kong: Poliţia alungă manifestanţii de pe Nathan Road in districtul Mong Kok

Poliţia din Hong Kong a alungat miercuri activiştii pro-democraţie dintr-unul dintre cele mai mari locuri de protest din oraş în districtul Mong Kok şi a arestat doi dintre liderii mişcării pro-democraţie care a zguduit centrul financiar asiatic.
Ofiţeri de poliţie înlătură baricade în districtul Mong Kok din Hong Kong, 26 noiembrie 2014. (Captură Foto)
Andrei Popescu
26.11.2014

Poliţia din Hong Kong a alungat miercuri activiştii pro-democraţie dintr-unul dintre cele mai mari locuri de protest din oraş în districtul Mong Kok şi a arestat doi dintre liderii mişcării pro-democraţie care a zguduit centrul financiar asiatic.

Eliberarea locului de protest a început paşnic în jurul orei 9 a.m., ora locală, când ofiţeri ai tribunalului au citit cu voce tare un ordin pentru alungarea manifestanţilor de pe Nathan Road, după ce marţi au reuşit să elibereze Argyle Street.

În jurul orei 9:30 a.m., membrii asociaţiilor de taxi care au intentat un proces pentru eliberarea zonei, au ajutat forţele de ordine să înlăture baricadele, acţionând ca voluntari sub supravegherea ofiţerilor tribunalului.

Pe la ora 10:20 a.m., poliţia a intrat în acţiune şi a urmat o încăierare cu studenţii care nu vroiau să fie înlăturaţi din zonă de protest.

Printre cei arestaţi au fost şi doi lideri proeminenţi ai mişcării pro-democraţie din Hong Kong, şi anume Joshua Wong, liderul organizaţiei de studenţi Scholarism şi adjunctul secretarului general al Federaţiei Studenţilor din Hong, Lester Shum.

“Nu puteţi frânge inimile manifestanţilor”, a strigat Liu Yuk-lin, o manifestantă în vârstă de 52 de ani, în timp ce se afla în faţa cordoanelor de poliţişti echipaţi cu căşti şi scuturi.

În jurul amiezii, Nathan Road a fost complet eliberat de manifestanţi. Cel puţin 116 de oameni au fost arestaţi.

Pierzând Nathan Road, prezenţa manifestanţilor pro-democraţiei în Mong Kok cu siguranţă se va diminua, dar nu va slăbi neapărat mişcarea condusă de studenţi.

Dacă ne luăm după operaţiunile de marţi de pe Argyle Street, acţiunea poliţiei de a elibera Nathan Road ar putea determina o intensificare a prezenţei suporterilor mişcării Occupy, care şi-a pierdut în mod constant suportul public în ultimele săptămâni, potrivit sondajelor realizate de universităţile locale.

Scenele haotice de marţi au evidenţiat provocarea pe care o înfruntă autorităţile Hong Kong-ului în încercarea lor de a alunga manifestanţii din districtul Mong Kok. Aici se află o categorie de manifestanţi mai agresivi spre deosebire de principalul loc de protest situat lângă sediului guvernului, unde manifestanţii au opus o rezistenţă mult mai mică săptămâna trecută în faţa unui alt ordin judecătoresc de a înlătura câteva baricade.

Postul de televiziune RTHK din Hong Kong a declarat că, pe lângă cei 3.000 de poliţişti prezenţi în districtul Mong Kok, autorităţile au hotărât să mai trimită alţii 1.000 la faţa locului.

Dar, după căderea nopţii, manifestanţii s-au revărsat în altă parte a districtului Mong Kok, declanşând noi ciocniri cu forţele de ordine. Poliţia a folosit bastoane pentru a lovit manifestanţii şi a mai făcut câteva arestări.

Un grup de manifestanţi a încercat să lanseze o ocupare rapidă a unei alte zone, Tsim Sha Tsui, dar poliţia a intervenit şi a oprit tentativa.

Protestele din Hong Kong au început în urmă cu două luni, când Partidul Comunist de la Beijing a refuzat dreptul la alegeri universale al cetăţenilor din centrul financiar, încercând să aplice un sistem de vot care să îi asigure controlul asupra candidaţilor la conducerea oraşului. Cetăţenii din Hong Kong vor să-şi aleagă propriul lor lider, care să nu fie propus sau controlat de Beijing.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor