Hollande-Putin: A fost prima impresie diplomatică una favorabilă?
alte articole
Franţa este interesată într-o nouă impulsionare a relaţiilor cu Rusia, indiferent cât de complicate ar fi acestea. De altfel, deocamdată prietenia ruso-franceză va trebui să aştepte: primindu-l la Paris, săptămâna trecută, pe liderul rus Vladimir Putin, preşedintele francez Francois Hollande nu a putut decât să constate mari divergenţe în problema siriană, notează cotidianul francez L'Express.
În mod evident că între cei doi lideri nu s-a creat nici 'simpatie şi atracţie reciprocă', constată publicaţia franceză menţionată. Dacă Vladimir Putin a evitat să spună ce impresie i-a produs preşedintele francez, Francois Hollande a declarat ironic că 'prima impresie este de multe ori una pozitivă', făcând parcă aluzie la faptul că el nu fraternizează cu lideri de stat care sprijină regimuri dictatoriale sângeroase.
Încercând chiar şi în această problemă să se distanţeze de predecesorul său, noul preşedinte al Franţei îşi asumă un risc dublu: în primul rând, este vorba de riscul 'succeselor permenante', pentru care acelaşi Hollande l-a criticat pe Sarkozy, iar în al doilea rând realitatea îl va obliga probabil pe liderul francez să-şi tempereze ambiţiile, atenţionează L'Express.
Faptele, însă, atestă că Franţa este interesată în a da un nou impuls relaţiilor cu Rusia. Pentru o retragere accelerată din Afganistan va fi nevoie de sprijinul republicilor din Asia Centrală, în condiţiile în care o influenţă decisivă asupra acestora este exercitată în continuare de Rusia. În ceea ce priveşte intervenţia armată în Siria, în această problemă Hollande este singur în tabăra occidentală: Barack Obama are o atitudine mult mai reţinută faţă de această idee, în timp ce Germania s-a pronunţat în repetate rânduri împotrivă. În orice caz, premize pentru orice acţiune militară în Siria trebuie căutate tot la Moscova, subliniază L'Express.
Problema siriană trimite Franţa şi Rusia la principiile fundamentale ale politicii lor externe. Dacă pentru Paris este vorba despre apărarea drepturilor popoarelor asuprite şi menţinerea rolului-cheie într-o zonă de influenţă tradiţională a diplomaţiei franceze, pentru Moscova în prim plan se află necesitatea de a apăra cu orice preţ principiul neamestecului în treburile interne ale altei ţări şi salvarea singurului punct de influenţă pe care Rusia îl mai are la Marea Mediterană, subliniază în final publicaţia franceză.