Putin întreprinde vizite în Germania şi Franţa, dar înclină spre Est

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, o vizitează vineri, 1 iunie, la Berlin, pe cancelara federală Angela Merkel. Un semn al importanţei pe care Kremlinul o acordă relaţiei cu Germania, notează Deutsche Welle.

Despre o continuare a politicii externe a Rusiei din vremea lui Dmitri Medvedev este, însă, greu de vorbit. Şi nici măcar cu diplomaţia primelor două mandate Putin nu va semăna prea mult viitoarea politică externă a liderului de la Kremlin.

Europa, în general, şi - mai ales - Germania sunt, încă, principalii parteneri de afaceri ai Rusiei. Aşa că din agenda lui Vladimir Putin nu puteau să lipsească seria de întrevederi cu principalii lideri europeni: la Berlin cu Angela Merkel şi la Paris cu Francois Hollande, pentru ca, apoi, la Sankt Petersburg, să primească delegaţia de top a instituţiilor comunitare, incluzându-i pe preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi pe cel al Comisiei, Jose Manuel Barroso.

Între timp, Putin pare a nu mai pune preţ pe relaţia cu Statele Unite. Ocazia de a-l întâlni pe Barack Obama a avut-o, la summitul G8 de la Camp David - dar a contramandat-o din scurt. Un mod cât se poate de limpede de a transmite un mesaj de dezacord şi nemulţumire către Washington. Moscovei nu îi convine continuarea, de către administraţia democrată, a 'umbrelei nucleare', proiect lansat de republicani. În plus, Putin ştie că până nu se termină campania electorală, Obama nu va fi dispus la nici un fel de concesii. Or, în absenţa unor rezultate la cel mai spinos dosar bilateral, orice întrevedere la vârf nu îşi are rostul.

Posibil, însă, ca nici după alegerile americane din noiembrie să nu aistăm la un dezgheţ. Ba, dimpotrivă. Îndepărtarea de Statele Unite semnalizează o viitoare îndepărtare de întregul Occident. Şi nu pentru că acest Occident s-ar mai simţi, din când în când, obligat să exercite oareşce critici la adresa deficitelor democratice ale regimului de la Kremlin, ci pentru că priorităţile Moscovei se vor orienta înspre interiorul spaţiului ex-sovietic şi înspre China. De altfel, de câteva săptămâni, Putin vorbeşte din ce în ce mai insistent despre Uniunea Euro-Asiatică. Deocamdată, aceasta include Rusia, Belarus şi Kazahstan. Cu noul proiect politic mai cochetează Kârgâzstanul, Uzbekistanul şi Tadjikistanul. De altfel, în vreme ce refuzase invitaţia la G8 pe motiv că ar avea treabă acasă cu formarea Guvernului, Putin se întâlnea 'informal', la Moscova, cu şefii de stat din Comunitatea Statelor Independente. Slăbiciunile Occidentului, accentuate de criza economică prelungită şi de oboseala acumulată în războiul global cu terorismul, servesc intereselor lui Putin de a remocra fostele republici sovietice la locomotiva Moscovei.

Dacă pentru acest obiectiv vremurile sunt favorabile Kremlinului iar apropierea capitalelor ex-satelite relativ ieftină, conducerea Rusiei poate plusa diplomatic forţând, în aceeaşi direcţie geo-politică, o apropiere de China. Pe de o parte, Rusia întrevede suficient potenţial de creştere a relaţiilor economice şi comerciale cu cel mai mare dintre vecinii săi; pe de altă parte, politica externă a celor două ţări pare a se încadra în linii similare, dovada cea mai recentă fiind poziţia comună adoptată în raporturile internaţionale faţă de Siria. La aceasta se adaugă şi interesul Chinei într-un plus de integrare între naţiunile central-asiatice, către care se îndreaptă - inclusiv prin aşa numitul Shanghai Cooperation Organisation (SCO) - o bună parte din atenţia economică şi comercială a Beijingului.

Nu e, deci, de mirare că, imediat după lista de întrevederi cu demnitarii europeni, Putin va zbura la summitul SCO, în China, cu escală în Uzbekistan, la dus, şi în Kazahstan, la întoarcere. Chiar dacă e devreme, încă, pentru o sentinţă definitivă, calendarul de vizite al lui Putin spune destul de multe despre viitorul politicii externe a Kremlinului. Or, dacă Putin nu mai pune mult preţ pe relaţia cu Vestul, şi politica europeană a 'schimbării Rusiei prin apropiere' pare a fi sortită eşecului.