Hidroelectrica a înregistrat o cotă de piaţă de 13,6% în decembrie, faţă de 33%, cât ar fi fost normal

Sigla Hidroelectrica. (www.hidroelectrica.ro)
Epoch Times România
26.03.2012

Seceta a redus producţia Hidroelectrica până la 13,6% în luna decembrie 2011 şi la o medie de 26% pe parcursul anului trecut, faţă de 30-33%, care era de regulă cota de piaţă a energiei hidro, conform unui raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

Într-un an hidrologic normal, Hidroelectrica asigură 30-33% din producţia de energie a ţării, fiind cel mai mare şi cel mai ieftin generator de electricitate din România. În 2010, an ploios, cota de piaţă a producătorului hidro a urcat la 35%.

În 2011, însă, seceta puternică ce a început încă din timpul verii a determinat producătorul de energie să încheie anul la o cotă de doar 26%. Cele mai mari probleme s-au înregistrat în lunile noiembrie şi decembrie, când Hidroelectrica a avut cote de 14%, respectiv 13,6%.

În septembrie 2011, Hidroelectrica a activat clauza de forţă majoră din toate contractele sale, pe care nu a ridicat-o nici acum. Reprezentanţii Hidroelectrica estimau, la începutul acestui an, că vor putea renunţa la forţa majoră la finele primului trimestru, însă, la începutul lunii martie, au anunţat că acest lucru este imposibil, din cauza deficitului hidrologic care va persista până în luna mai.

În urmă cu o săptămână, surse din companiei declarau, pentru NewsIn, că este posibil ca forţa majoră să nu fie ridicată nici în luna mai, întrucât, odată cu venirea verii, ţara se va confrunta cu o nouă secetă.

Producţia de energie din cărbune a ajuns astfel la o cotă de 40% din total anul trecut, cea din gaze - la 11,7%, energia nucleară şi-a păstrat ponderea de 19,4%, iar electricitate eoliană a încheiat anul cu o cotă de 1,9%. Din combustibli lichizi s-a produs 1% din electricitatea ţării.

Datele ANRE mai arată că, anul trecut, producţia totală de energie a crescut cu 2,1%, la 60,3 TWh, iar consumul, cu 3,2%, până la 53,7 TWh. Importul a crescut cu 10%, iar exportul s-a diminuat cu 23%.

Creşterea consumului s-a datorat consumatorilor industriali, care au utilizat cu 6% mai multă energie, în timp ce consumul populaţiei a crescut cu 2%.

Pe segmentul furnizării, Alro rămâne lider, fiind şi cel mai mare consumator din ţară, cu o cotă de 13%, urmat de Electrica şi Tinmar Ind, cu 6% fiecare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor