Harry Dent: “Pare să fie începutul sfârşitului”

De la sfârşitul anului 2008, băncile centrale din întreaga lume au folosit măsuri de relaxare cantitativă (QE) fără precedent, pentru a încerca să stimuleze economia globală.

Apoi, în iunie 2014, Banca Centrală Europeană (BCE) a făcut un pas înainte. A intrat în teritoriul dobânzilor negative.

Rata dobânzii zero pe termen scurt aparent nu a fost suficientă. BCE a realizat că, dacă nu a putut să determine băncile să împrumute bani şi consumatorii să cheltuiască, de ce să nu-i pună pe jar şi să le spună: “Dacă nu aveţi de gând să cheltuiţi, atunci va trebui să plătiţi pentru a vă păstra banii în bancă!”

Elveţienii au considerat că aceasta este o idee bună şi au făcut la fel în decembrie 2014. Ulterior au aderat danezii şi suedezii. Şi, mai recent, Banca Japoniei a decis, de asemenea, că rata dobânzii zero nu este suficientă şi a trimis-o în teritoriu negativ, conform Business Insider.

Japonia nu părea să înţeleagă faptul că a început să aibă probleme serioase încă din 1989, când aproape toată lumea credea că Ţara Soarelui Răsare va cuceri lumea. De fapt, japonezii au început să experimenteze relaxarea cantitativă în 1997 şi la începutul anului 2013 ei au accelerat serios procesul, ca în cele din urmă să tripleze relaxarea cantitativă.

Şi ce anume are Japonia de arătat după toate acestea?

În cei 20 de ani care s-au scurs între 1996 şi 2015, PIB-ul Japoniei a crescut la o rată de doar 0,17%, în timp ce ţara s-a aflat şi nu s-a aflat în recesiune.

Japonia are cele mai ridicate rate de îndatorare dintre toate ţăile mari. Randamentele obligaţiunilor pe 10 ani au scăzut recent cu 0,045%, iar acum japonezii au adoptat în mod oficial ratele negative ale dobânzii pe termen scurt, adică – 0,10%.

Analiştii se întreabă cât timp ar mai putea dura această politică de negare a existenţei unei bule?

Japonia nu şi-a putut ridica PIB-ul chiar şi după triplarea QE-ului său şi este destul de probabil ca ratele negative ale dobânzii să obţină rezultate foarte modeste.

Dar, este clar faptul că ratele negative ale dobânzii devin o viitoare evoluţie în stimularea globală. Băncile centrale au încercat să salveze economia globală din următoarea criză şi, cu siguranţă, sunt dispuse să facă orice.

Unii analişti consideră că US Federal Reserve (Fed) va fi următoarea pe listă, deşi în decembrie 2015 a crescut rata dobânzii de referinţă pentru prima dată în aproape un deceniu.

Pieţele au fluctuat puternic pe măsură ce preţul petrolului a scăzut constant la niveluri extrem de joase şi pe măsură ce analiştii au început să se prindă de faptul că situaţia din China este mult mai gravă decât pare la suprafaţă.

Şi acum Japonia i-a surprins pe toţi intrând în teritoriul negativ. Cum ar putea continua Fed-ul să crească ratele când restul lumii merge în sens invers? O altă majorare a ratei dobânzii de referinţă ar însemna doar un dolar mai puternic şi mai multe probleme când încetinirea creşterii economice globale va lovi puternic SUA şi când Fed-ul va realiza că este timpul să meargă în teritoriu negativ.

A devenit destul de clar că Fed s-a devansat pe sine prin creşterea ratelor în Decembrie. Pieţele au pivotat în sus şi în jos ca o marionetă, petrolul s-a prăbuşit la cote neaşteptate, iar analiştii au început în sfârşit să înţeleagă că nu este vorba numai despre problema Chinei.

Piaţa acţiunilor în SUA, Europa şi Japonia s-a dus practic spre nicăieri de la sfârşitul anului 2014. Iar acum indicele Dow pur si simplu nu pare să-şi revină după nivelul groaznic înregistrat în luna ianuarie. Este încă posibil să vedem un alt salt. La urma urmei, pieţelor financiare le place când primesc ştiri despre fisuri în sistemele băncilor centrale.

Unii analişti nu au crezut că, după crahul din 2008, băncile centrale vor merge atât de departe. Dar disperarea te poate duce doar până într-un punct şi există mari semne de întrebare dacă aceste bănci vor putea rezista prea mult timp.

Se pare că este începutul sfârşitului, avertizează renumitul economist Harry Dent.