Grozăviile sindromului Havana. Lucrurile erau cunoscute din anii '90 şi Rusia ar fi implicată
Steag cubanez din beton ridicat în faţa Ambasadei SUA din Havana (Yamil Lage/AFP/Getty Images)
Când au apărut primele rapoarte despre un sindrom bizar care a afectat zeci de diplomaţi americani din Cuba, nu toată lumea a fost mirată de ciudăţeniile din rapoartele de presă.
Mike Beck, un ofiţer de contraspionaj de la Agenţia Naţională de Securitate - celebra NSA - se afla acasă, în Maryland, în momentul în care a dat peste ştire.
„M-am entuziasmat pentru că m-am gândit: ei bine, acum devine evident că nu este o născocire”, a spus Beck. „Mi-a părut rău pentru victime, dar m-am gândit: 'Nu mai sunt singurul. Suntem mai mulţi'."
Citiți și SUA investighează un incident de tip "sindrom Havana", ce a avut loc în faţa Casei Albe
Beck a fost forţat să se pensioneze la sfârşitul anului 2016 din cauza unei forme rare de debut precoce de maladie Parkinson, care nu includea tremurături, şi avea dovezi furnizate de NSA şi CIA că se putea datora unui atac deliberat cu un dispozitiv cu microunde.
În decembrie anul trecut, Academia Naţională de Ştiinţe a SUA a publicat un raport prin care se constata că numeroşi oficiali CIA şi ai Departamentului de Stat afectaţi de „sindromul Havana” din Cuba, China şi din alte zone manifesta, cel mai probabil, „efectele unui atac cu arme electromagnetice concentrate, pulsatorii”.
După ani buni de redactare a rapoartelor şi refuz de a oferi îngrijiri medicale adecvate victimelor, Washingtonul este acum în mod clar alarmat de implicaţiile atacurilor. Conducerea democrată şi republicană din cadrul Comisiei de informaţii a Senatului a emis vineri o declaraţie bipartizana care afirma că: „Tiparul atacării cetăţenilor noştri care slujesc guvernului pare să crească”.
Declaraţia a apărut a doua zi după ce Casa Albă a declarat că analizează „probleme de sănătate inexplicabile”, după ce a raportat că doi dintre oficialii săi au fost vizaţi în zona Washington-ului, unul dintre incidente petrecându-se chiar pe peluza Casei Albe.
CIA şi Departamentul de Stat au lansat grupuri de lucru pentru a investiga incidentele şi s-a raportat, săptămâna trecută, că Pentagonul a început propria anchetă cu privire la atacuri apărute în Siria, despre care se presupune că au fost realizate cu dispozitive cu microunde.
La începutul acestei luni, directorul senior pentru emisfera vestică din Consiliul de Securitate Naţională, Juan Gonzalez, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la riscul persistent la care sunt expuşi diplomaţii americani din cauza armelor cu microunde, în Cuba, într-un interviu acordat serviciului de limbă spaniolă al CNN.
Citiți și Diplomaţi americani evacuaţi din China după ce “aud zgomote ciudate”
Ceea ce este izbitor în cazul lui Beck, este că incidentul a avut loc cu douăzeci de ani în urmă şi că în urmă cu mai bine de opt ani s-a produs o confirmare oficială a faptului că asemenea arme au fost dezvoltate de adversarii SUA.
Acest lucru ridică mai multe întrebări cu privire la motivul pentru care CIA şi Departamentul de Stat au fost atât de reticenţi să creadă că propriii lor ofiţeri ar fi putut fi vizaţi de astfel de arme atunci când asemenea incidente au apărut în Cuba şi apoi în China în 2018.
"Realitatea este că aceasta a fost o problemă a comunităţii de informaţii de zeci de ani", a spus Mark Zaid, un avocat care reprezintă atât victimele sindromului Beck, cât şi pe cele ale sindromului Havana.
Citiți și SUA declară alertă de sănătate în toată China după ce diplomaţi americani aud sunete bizare
Într-un document NSA declasificat în 2014 privitor la compensarea "problemelor de sănătate ale lui Beck apărute în timpul serviciului" se menţiona: „Agenţia Naţională de Securitate confirmă că există informaţii din 2012 care asociază ţara ostilă către care a călătorit domnul Beck la sfârşitul anilor 1990, cu o armă cu microunde de mare putere care ar putea avea capacitatea de a slăbi, intimida sau ucide un inamic în timp şi fără a lăsa urme".
„Agenţiile de informaţii au indicat, din 2012, faptul că această armă este proiectată pentru a inunda locuinţa unei ţinte cu microunde, provocând numeroase efecte fizice, inclusiv deteriorarea sistemului nervos”.
Beck încă nu are voie să numească ţara ostilă despre care este vorba în incidentul din 1996, dar, împreună cu un coleg - Charles „Chuck” Gubete - s-a dus să se asigure că o clădire diplomatică americană aflată în construcţie nu a fost ţintită.
„A fost o misiune sensibilă”, a declarat Beck pentru The Guardian. „Ştiam în ce ne băgăm în termeni de ostilitate a mediului”. La sosire, el şi Gubete au fost reţinuţi la aeroport şi apoi plasaţi în camere alăturate într-un hotel mic, după eliberare.
În cea de-a doua zi a proiectului, ei şi-au extins analizele într-o clădire vecină şi au dat peste ceea ce el numeşte „o ameninţare tehnică pentru resursele pe care fuseserăm trimişi să le protejăm”.
Ei au raportat dispozitivul către superiorii lor şi l-au lăsat la locul lui. A doua zi, li s-a transmis un mesaj de la un traducător local care lucra cu americanii, fiind avertizaţi că autorităţile ţării gazdă, conform relatărilor lui Beck, „văzuseră ce făcusem şi nu erau foarte bucuroase”. „A doua zi m-am trezit foarte, foarte confuz. Nu putem să-mi revin. Nu era ceva normal. Beam cafea după cafea şi nu-mi puteam reveni”.
Simptomele au trecut cu timpul, după ce Beck şi Gubete s-au întors în SUA. Dar 10 ani mai târziu, când Beck era în Marea Britanie, detaşat la General Communications Headquarters (GCHQ), omologul NSA al Marii Britanii, a început să sufere brusc de paralizie.
„Partea dreaptă a corpului a început să nu mă mai asculte. Şchiopătam şi nu-mi puteam mişca braţul”, a spus el. A fost trimis la un neurolog care a pus diagnosticul: Parkinson. Beck avea 45 de ani.
La scurt timp după aceea, aflat într-o vizită la sediul NSA a dat peste Gubete. Beck a fost şocat de ceea ce a văzut.
„Mergea ca un bătrân”, îşi aminteşte Beck. „Era prăbuşit şi mergea foarte stângaci. M-am dus la el şi l-am întrebat: ‘Ce se întâmplă?’”
La câteva zile, Gubete, care avea în acel moment 55 de ani, a fost diagnosticat cu aceeaşi formă atipică de maladie Parkinson cu care fusese diagnosticat şi Beck.
„Am lucrat în contrainformaţii cea mai mare parte a carierei mele”, a spus Beck. „Mi s-a părut că nu este întâmplător faptul că amândoi prezentăm aceeaşi variantă de Parkinson în acelaşi timp. Nu este o întâmplare”.
Cauza problemelor lor comune de sănătate a rămas un mister total pentru Beck până în 2012, când a văzut comunicări ale agenţiilor de informaţii americane despre o presupusă armă cu microunde, cu efecte neurologice potenţial debilitante, dezvoltată de ţara pe care a vizitat-o împreună cu Gubete.
El a reuşit să obţină o parte din acea informaţie declasificată pentru a-şi susţine dosarul său de muncă în 2014 - dar la vremea respectivă era prea târziu pentru Gubete. Acesta murise din cauza unui atac de cord, cu un an în urmă.
Chiar având informaţiile declasificate la dosar, conducerea NSA a continuat să se opună revendicărilor lui Beck, aşa că fostul ofiţer a organizat o conferinţă de presă cu experţi CIA care au venit la sediul NSA în primăvara anului 2016.
„Opinia lor se baza pe informaţiile pe care le aveau - şi la care NSA nu avea acces - şi mi-au susţinut afirmaţia că am fost atacat în ţara respectivă cu o armă cu microunde”, îşi aminteşte Beck. „Au spus că este o 'nebunie' afirmaţia că această afecţiune se datorează unui atac.”
La 24 august 2016, potrivit lui Beck şi avocatului său, şeful securităţii şi contraspionajului NSA, Kemp Ensor, a trimis un e-mail şefului de personal al NSA, Liz Brooks, susţinând varianta lui Beck. NSA nu a răspuns la o cerere de comentarii.
Există încă multe întrebări fără răspuns despre cazul Beck. Gubete avea un istoric de Parkinson în familie şi orice legătură cauzală între radiaţiile cu microunde şi boală este necunoscută şi diferă de cazurile mai recente.
Dar este clar că atunci când a început valul de incidenţă a "sindromului Havana" în 2016, agenţiile de informaţii americane ştiau mult mai multe decât au recunoscut.
A fost nevoie de o campanie de trei ani din partea CIA şi a angajaţilor Departamentului de Stat care au fost vizaţi de atacuri pentru ca dosarele lor să fie luate în serios, pentru a primi un tratament adecvat şi pentru ca atacurile misterioase să fie investigate în mod corespunzător.
„Că mi-a luat trei ani să primesc tratament este ruşinos, din punct de vedere etic şi moral”, spune Marc Polymeropoulos, fost ofiţer superior în serviciul CIA.
„Faci un pact când te alături Agenţiei Centrale de Informaţii - în special în ceea ce priveşte operaţiunile, serviciul sub acoperire. Mi-au cerut să fac nişte lucruri cu adevărat neobişnuite şi riscante de-a lungul anilor, în unele locuri destul de periculoase, dar aveam întotdeauna un pact cu conducerea noastră că, dacă eşti prins, te vor ajuta”, a spus el.
Polymeropoulos se afla în vizită la Moscova în 2017, în funcţia de adjunct al operaţiunilor Centrului de misiuni Europa şi Eurasia al CIA, când a simţit simptomele paralizante ale unui atac.
„M-am trezit în mijlocul nopţii cu o senzaţie incredibilă de vertij”, a spus el. „Capul meu se învârtea, greaţă incredibilă, simţeam că trebuie să merg la baie şi să vărs. A fost un moment groaznic. Aveam tinitus în urechi, iar vertijul era într-adevăr incredibil de debilitant şi chiar nu eram sigur ce se întâmplă. Nu puteam să mă ridic. Mă prăbuşeam”.
„De la acel incident, am avut dureri de cap 24 (ore)/7 (zile) timp de trei ani şi există sechele de sănătate mintală şi în acest sens”, a spus Polymeropoulos. „Puteam lucra două ore în fiecare dimineaţă, dar apoi eram praf. Chiar şi o conversaţie de genul acesta m-ar fi epuizat”.
Polymeropoulos este convins că în spatele atacurilor este Rusia şi, de asemenea, susţine că este convins că Rusia este ţara nenumită în cazul Beck.
În 1996, SUA era în curs de a dărâma primele două etaje ale ambasadei sale din Moscova, deoarece clădirea era plină de dispozitive de ascultat. Fuseseră construite patru etaje noi cu scopul de a crea un mediu sigur.
Noul director al CIA, William Burns, a promis Congresului la începutul acestei luni că ia în serios problema şi că va numi un ofiţer superior care să conducă un grup de lucru „asigurându-i pe oameni că vor primi îngrijirea pe care o merită şi de care au nevoie şi, de asemenea, asigurându-i că-i vom găsi pe cei responsabili de asemenea lucruri”.
Polymeropoulos, care este acum tratat la Spitalul militar Walter Reed şi face presiuni pentru ca alte victime ale CIA să primească un tratament similar, a declarat că este extrem de optimist.
„Sub Bill Burns, pare să existe o schimbare majoră. Vrem să vedem acţiuni, nu doar cuvinte. Dar există speranţă”, a spus el.
Între timp, la un sfert de secol după călătoria sa nefericită într-o naţiune ostilă, Michael Beck încă luptă pentru obţinerea de despăgubiri. Departamentul Muncii i-a respins cererea, dar mai are la dispoziţie un an pentru a face apel.
„Nu dau în judecată pe nimeni”, a spus el. „Încerc doar să obţin ce mi se datorează”.
