Gheţea: Băncile mici nu vor mai putea să dea credite IMM-urilor după implementarea Basel III
alte articole
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Gheţea,a declarat joi că băncile mici nu vor mai putea să acorde credite IMM-urilor după implementarea Basel III, având în vedere noile norme, însă băncile mari,cu capital solid, vor putea să acorde în continuare credite firmelor mici şi mijlocii.
"Dacă ne uităm cu atenţie cum se calculează riscul, cum se ponderează cu risc diversele expuneri ale băncilor comerciale conform acordului de capital Basel III, o să vedem că IMM-urile sunt considerate cu risc maxim, adică de 100%. De exemplu, dacă vrei să dai 100 lei credit unui IMM trebuie să ai liber în capital sau în fondurile proprii tot 100 de lei, ca să nu îţi degradeze indicatorul de adecvare a capitalului", a explicat Gheţea.
Preşedintele ARB susţine că băncile mici locale nu vor mai avea posibilitatea, conform noilor norme, să dea credite IMM-urilor. "Marile bănci, cu capital foarte solid şi foarte mare, vor putea să acorde credite în continuare, dar băncile mici nu vor mai putea oferi credite în opinia noastră. S-au făcut presupuneri că vom mai avea patru sau şase bănci. Întrebarea rămâne câte IMM-uri vom mai avea", a mai spus Gheţea.
Comunitatea bancară este îngrijorată că Europa va aplica cu mare rigurozitate acordul de capital Basel III, în timp ce "băncile din Asia şi SUA nu vor face acelaşi lucru, cu aceeaşi celeritate cu care o vor face băncile europene".
Gheţea consideră că se vor crea decalaje destul de importante. "Este un aspect care preocupă în continuare comunitatea bancară românească, dar şi pe cea europenă", a mai spus preşedintele ARB.
Începând cu 1 ianuarie 2013 va deveni obligatorie pentru întreg sistemul bancar european aplicarea directivei în ceea ce priveşte implementarea acordului de capital Basel III, care este un sistem de reguli pentru bãncile comerciale.
Noile reguli prevăzute în acordul Basel III, privind adecvarea capitalului băncilor, vor fi implementate la nivel internaţional începând de anul viitor. Modificările presupun cerinţe minime mai stricte privind adecvarea capitalului de rezervă la activele ponderate la risc.