GEFIRA: Italienii trebuie să înţeleagă faptul că ţara lor este în război

Conflictul dintre Uniunea Europeană şi Italia este un război financiar deplin. Ţările din zona euro nu îşi pot printa proprii bani şi, din acest motiv, ele nu pot avea un deficit nesfârşit. Ţările din zona euro trebuie să supravieţuiască în limitele resurselor proprii, altfel, fără intervenţia Băncii Centrale Europene (BCE), vor intra în faliment. Nimeni nu ştie care ar putea fi consecinţele reeşalonării datoriei Italiei ca urmare a unei intrări a acesteia în incapacitate de plată, dar această situaţie ar putea duce la prăbuşirea zonei euro, precizează GEFIRA.

Pentru a face zona euro sustenabilă, elitele financiare europene doresc ca statul italian să îşi reducă nivelul cheltuielilor şi să transforme deficitul bugetar într-un surplus bugetar. Totuşi, din cauza populaţiei în scădere a Italiei, deficitul bugetar al acesteia poate doar să crească. În plus, Comisia Europeană respinge planul bugetar italian din cauză că Roma doreşte să îşi crească datoria dincolo de limita permisă de BCE.

„Acesta este primul buget italian care nu este pe placul Uniunii Europene”, a scris vicepremierul Luigi Di Maio pe pagina sa de Facebook luna trecută.

„Nu este nicio surpriză. Acesta este primul buget italian scris la Roma şi nu la Bruxelles!”, a adăugat el.

Matteo Salvini, ministru de interne şi de asemenea vicepremier al Italiei, a precizat în octombrie: „Această (respingere a planului bugetar italian de către UE) nu schimbă nimic. Ei nu atacă un guven ci un popor. Acestea sunt lucruri care îi vor înfuria şi mai mult pe italieni”.

Italia a intrat într-o iarnă demografică şi creşterea economică sustenabilă este pur şi simplu imposibilă, cel puţin în viitorul apropiat, potrivit site-ului GEFIRA (Global Analysis from the European Perspective). Aşa cum este cazul întregii Europe, continentul are nevoie de un plan pentru a susţine o populaţie în curs de îmbătrânire şi diminuare. Ca şi cum nu ar fi conştient de acest lucru, establishmentul Bruxelles-Frankfurt doreşte doar ca Roma să aplice programul său de austeritate, adică să reducă cheltuielile publice şi să înlăture administraţia italiană actuală, care refuză să se conformeze.

Pentru a forţa înlăturarea lui Salvini şi Di Maio din funcţiile lor, Uniunea Europeană va trebui să facă orice pentru a distruge sectorul bancar italian, aşa cum a făcut-o în Grecia şi Cipru. În 2015, Grecia şi-a închis băncile, recomandându-le să rămână închise timp de şase zile, iar banca sa centrală a impus restricţii pentru a împiedica scurgerile masive de capital în afara ţării.

Jeroen Dijsselbloem, fostul lider al Eurogrupului, sugerează că pieţele financiare ar trebui să încerce să reducă valoarea obligaţiunilor italiene. O obligaţiune cu o valoare mai mică va duce la erodarea capitalului băncilor italiene şi le va forţa să intre în faliment. Mario Draghi, preşedintele BCE, a avertizat în urmă cu câteva zile că o vânzare recentă de obligaţiuni guvernamentale italiene a fost programată să ştirbească capitalul băncilor din Italia, care deţin obligaţiuni în valoare de aproximativ 375 miliarde de euro. Remarcile lui Draghi au fost pregătite cu atenţie, ca un alt atac deliberat asupra sistemului financiar italian, conform GEFIRA.

„Consider că nu este potrivit ca persoana însărcinată cu stabilitatea financiară a Europei să dea alarma, chiar dacă a redus tonul ulterior, cu privire la sănătatea creditorilor italieni în timp ce Italia este una dintre ţările aflate sub supervizarea sa bancară”, a precizat Alberto Bagnai, un parlamentar proeminent din partidul Liga, despre remarcile lui Draghi.

Liderii italieni ştiu că sunt sub asalt şi analizează modul în care pot proteja băncile de autorităţile bancare europene. Roma trebuie să găsească o strategie naţională pentru a-şi proteja sistemul bancar, chiar dacă această strategie merge împotriva regulilor europene, susţine GEFIRA.

Matteo Salvini, care este şi lider al partidului Liga, s-a întâlnit în 28 octombrie cu Di Maio, lider al partidului Mişcarea Cinci Stele, pentru a discuta despre situaţia economiei italiene, a bugetului şi a băncilor din Italia, a afirmat un purtător de cuvânt al lui Salvini.

„Nicio bancă nu va fi în dificultate”, a precizat Salvini la acea întâlnire.

Cele două partide, care conduc ţara într-o coaliţie de guvernare, lucrează sincronizat, a adăugat Salvini. Premierul italian Giuseppe Conte a cerut agenţiilor guvernamentale să pregătească opţiuni pentru a ajuta creditorii în cazul în care agenţiile vor fi forţate să recapitalizeze băncile, conform ziarului Corriere della Sera.

Conducerea de la Roma nu va lăsa birocraţii din Bruxelles sau Frankfurt să decidă dacă băncile italiene sunt sau nu insolvabile. În teorie, fiecare guvern suveran poate să declare o bancă insolvabilă printr-o simplă semnătură. Autorităţile italiene pot refuza să îşi închidă băncile şi le pot forţa să rămână în afaceri. Spre deosebire de Grecia, Italia are un surplus comercial şi nu depinde de o sursă străină de bani pentru a-şi plăti importurile. Menţinerea deschisă a băncilor insolvabile va submina şi mai mult rezistenţa monedei euro ca valută comună. Pentru a plasa şi mai multă presiune pe guvernul italian, Karsten Wendorff, membră a Consiliului Consultativ al băncilor federale germane, a sugerat confiscarea de proprietăţi private italiene pentru a fi acoperite obligaţiile izvorâte din datoria publică a Italiei.

„În locul unui fond european care cumpără obligaţiuni guvernamentale italiene şi care, în cele din urmă, este susţinut de contribuabilii europeni, ar trebui creat un fond naţional”, a scris sâmbătă Wendorff în ziarul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Un astfel de fond va fi finanţat de către „obligaţiuni de solidaritate naţională” pe care gospodăriile italiene vor fi obligate să le cumpere, de exemplu, în valoare de până la 20% din averea lor netă. Într-un astfel de ritm, „aproape jumătate din datoria guvernamentală italiană ar putea fi convertită în obligaţiuni de solidaritate”. Dacă planul ar urma să fie implementat, ar însemna că proprietarii de locuinţe din Italia vor fi forţaţi să plătească 20% din valoarea activului lor către bănci străine. Planul este în primul rând un avertisment către conducerea de la Roma, ca aceasta să nu mai încalce regulile bugetare ale UE. Germania este dispusă să confişte tot ceea ce are dreptul să confişte, potrivit GEFIRA.

Publicul general nu este conştient de gravitatea situaţiei. Atât Di Maio cât şi Salvini – precum şi poporul italian – ar trebui să realizeze că se află în război cu establishmentul european care, în cele din urmă, intenţionează să îi înlăture de la putere. Pentru a câştiga această bătălie, cei doi au nevoie de suport necondiţionat din partea aparatului de securitate al statului şi din partea poporului. Confruntarea dintre Roma şi establishmentul din Bruxelles şi Frankfurt nu va fi declanşată înainte de alegerile pentru Parlamentul European, care vor avea loc în mai 2019.