Juncker avertizează că “UE nu poate supravieţui fără Italia”
alte articole
Ignorând avertizările Comisiei Europene, ale Băncii Centrale Europene şi, practic, ale tuturor celorlalte organizaţii internaţionale din Europa, guvernul italian condus de populişti a înaintat un proiect de buget Comisiei, măsura fiind apreciată de traderii BTP, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.
Dar, în loc să reprezinte o relaxare a tensiunilor dintre Roma şi Bruxelles, duelul fiscal în care sunt implicate în prezent cele două tabere intră în cea mai acută fază, întrucât Bruxelles-ul are la dispoziţie aproximativ două săptămâni pentru dezbaterea propunerii de buget înainte de a-l accepta sau returna cu solicitarea de a fi modificat. Şi toţi cei care, în ultimele luni, au acordat minimum de atenţie denigrării de către guvernul italian populist a liniilor directoare bugetare ale UE, ar trebui deja să înţeleagă că Bruxelles-ul nu va accepta proiectul în forma actuală.
De fapt, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a indicat marţi, în discuţii cu reporteri italieni, că acceptarea planului de buget va fi echivalentă cu acceptarea unei revolte ample împotriva Uniunii Europene, potrivit agenţiei italiene de ştiri ANSA şi Financial Times. De asemenea, Juncker a criticat Italia pentru abandonarea angajamentelor fiscale pe care le-a făcut în momentul intrării în UE. Totuşi, deşi au oscilat, italienii nu au ţinut secrete intenţiile de a face presiuni pentru a accepta un deficit bugetar echivalent cu 2,4% din PIB-ul Italiei. Chiar şi ministrul italian al Economiei, Giovanni Tria, a apărat proiectul, afirmând că deficitul “va fi considerat normal în toate democraţiile occidentale, şi nu exploziv”.
Potrivit rapoartelor, guvernul italian nu doreşte să renunţe la poziţia sa bugetară, în ciuda avertizărilor Băncii Centrale Europene că bugetul ar provoca o criză bancară în stilul celei din Grecia, dacă italienii nu cedează în faţa regulilor UE.
“Este o diferenţă între ce au promis şi ce a fost prezentat astăzi”, a mai precizat Juncker.
“Va trebui să avem o dezbatere cu prietenii noştri italieni, care ştiu că nivelul datoriei lor publice este prea ridicat şi proiectul de buget nu respectă în totalitate recomandările miniştrilor din zona euro”, a adăugat el.
Juncker a declarat mass mediei italiene că, în cazul în care este acceptat planul Romei, “unele ţări europene ne vor acoperi cu insulte şi tirade de acuzaţii că suntem prea flexibili cu Italia”.
Între timp, vicepremierul şi ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, unul dintre cei doi şefi de partid care practic conduc ţara, a precizat, luni, la o conferinţă de presă, alături de premierul Giuseppe Conte, vicepremierul Luigi Di Maio, şi ministrul Finanţelor, Giovanni Tria, că acest proiect bugetar “nu va produce miracole, nu va înmulţi peştele şi pâinea, dar va deschide oportunitatea de a munci pentru sute de mii de tineri. După 137 de zile de guvernare, cred că putem fi mulţumiţi de ceea ce am realizat”. Di Maio este vicepremier şi lider al partidului Mişcarea Cinci Stele care, împreună cu partidul Liga al lui Salvini, formează coaliţia de guvernare a Italiei.
Referindu-se la sarcasmul liderilor populişti italieni, care chiar au ameninţat că îl vor da în judecată pe Juncker pentru influenţarea randamentelor obligaţiunilor italiene, preşedintele Comisiei Europene a afirmat că speculaţiile potrivit cărora el ar fi într-un fel “împotriva italienilor” sunt o “prostie”.
“Ei mă atacă, mă insultă, dar nu pun întrebări. Să nu se mai spună că sunt împotriva Italiei. Acest lucru este o prostie, este o minciună”, a afirmat Juncker.
Premierul italian Giuseppe Conte se va adresa, joi, liderilor UE la un summit în Bruxelles, în ciuda temerilor că el ar putea deturna agenda summitului la care liderii europeni speră să se concentreze pe finalizarea proiectului de acord privind Brexitul. Dar, în timp ce unii lideri UE au făcut presiuni pentru o excepţie în cazul Italiei, temându-se de provocarea unei confruntări în sânul UE, Juncker a continuat să insiste că UE trebuie să îşi susţină regulile.
Pe fondul amplificării speculaţiilor privind un scenariu de tipul “Italeave”, ca urmare a prelungirii disputei bugetare, un reporter l-a întrebat pe Juncker dacă el consideră că Uniunea Europeană ar putea supravieţui după ieşirea Italiei din bloc. Citând date din unele sondaje care arată că majoritatea italienilor favorizează rămânerea în UE, Juncker a insistat că Uniunea nu va supravieţui în cazul plecării celei de-a treia economii – şi nici Italia, la rândul ei, nu va supravieţui unei ieşiri din UE.