Gardul şi leopardul. Liderii coaliţiei vorbesc de alinierea la valorile UE şi NATO. Îl susţin însă pe Crin Antonescu care în 2012 scotea drapelul NATO din Cotroceni

Crin Antonescu (InLinieDreapta)
Loredana Diacu
23.12.2024

Liderii coaliţiei de guvernare au anunţat, luni, oficial, că au convenit să aibă un candidat comun la preşedinţie în persoana lui Crin Antonescu. Decizia urmează să fie votată în forurile de conducere ale fiecărui partid.

În cadrul conferinţei de presă, liderii PSD, PNL şi UDMR au mai vorbit despre valori europene, apărarea locului în NATO etc.

Însă, în 2012, cât a fost ocupantul interimar al palatului Cotroceni, Crin Antonescu a scos steagul NATO din biroul său şi din sala în care-şi desfăşoară conferinţele de presă, scrie jurnalistul Costin Andrieş pe Facebook.

"Crin Antonescu vrea să transmită un mesaj conducătorului de la Moscova: că el, Ponta şi guvernul USL sunt gata să pornească de la aceste afirmaţii şi gesturi şi să neutralizeze România că membru NATO şi ca partener strategic al Statelor Unite. Actualul locatar al Palatului Cotroceni nu s-a sfiit să se răţoiască la liderii europeni şi nu va avea niciun scrupul să facă şi alte mişcări menite să-şi atragă simpatia şi sprijinul Moscovei. România a muncit mult până şi şi-a luat nişte angajamente la intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană dar îşi poate pierde uşor credibilitatea prin aceste gesturi şi fapte şocante şi nefireşti", scria în 2012 publicaţia În Linie Dreaptă.

Cât despre răţoit la liderii UE şi la SUA, jurnlaista Ramona Ursu trece în revistă, într-o postare pe Facebook, o serie de declaraţii elocvente ale lui Crin Antonescu.

19 aprilie 2013, Crin Antonescu, co-preşedinte USL: “Domnul Viktor Orban e un om politic al cărui nerv şi a cărei forţă şi personalitate să ştiţi că eu le apreciez. Nu sunt de acord cu ce face, de pildă, în privinţa desfiinţării libertăţii presei, dar e un om special. Domnule, Viktor Orban, chemat să dea socoteală în momentul în care s-a modificat Constituţia, s-au naţionalizat pe acolo bănci, s-au desfiinţat lucruri sau s-au introdus în Constituţie lucruri de neconceput în structurile europene, domnul Viktor Orban s-a dus frumos acolo şi n-a dat un centrimetru înapoi. A ţinut nişte discursuri în forţă şi a fost ovaţionat minute în şir de o majoritate a Parlamentului European, după care a plecat acasă”.

18 august 2012, Crin Antonescu devenise preşedinte interimar, după tentativa de lovitură de stat dată împreună cu Victor Ponta şi Dan Voiculescu. Întrebat de cine se teme mai mult la prezidenţiale dintre contracandidaţii lui, precum Oprescu sau Mihai Răzvan Ungureanu, Antonescu a răspuns: “De Departamentul de Stal al SUA”.

21 august 2012, Crin Antonescu, preşedinte interimar: “Nu are nicio obligaţie România să fie rezervaţia în care se poate întâmpla orice, pentru că aşa le convine unora (cu referire la liderii UE), care nu trăiesc în România, care nu plătesc impozite în România şi care nu suferă abuzurile pe care le suferă românii, începând cu batjocorirea acestui vot. Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să îi dea o bucăţică de pamând acolo lui Băsescu şi PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. În România, nu".

10 septembrie 2012, Crin Antonescu: “Domnul Gittenstein, ambasadorul SUA, este un partizan al lui Traian Băsescu, o fi având motivele domniei-sale”, scrie, pe Facebook, Ramona Ursu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor