Gabriel Liiceanu: ”Nicăieri în lume nu s-a mai născut un lanţ al fraudei intelectuale de o asemenea anvergură” (video)

Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi Revista 22 au organizat marţi, 8 septembrie 2015, dezbaterea "Plagiatul ca stare a naţiunii", moderată de Gabriel Liiceanu şi Mircea Dumitru iar Epoch Times a transmis dezbaterea LIVE.

În cadrul dezbaterii Liiceanu a declarat că problema nu este dacă România este sau nu în ton cu ceea ce se întâmplă în lume la nivelul plagiatului, ci ”care este excepţionalismul plagiatului în România”, precizând că ”nicăieri în lume nu s-a mai născut un lanţ al fraudei intelectuale de o asemenea anvergură care să aibă amploarea cazului Oprea şi a doctoranzilor săi”.

În ce constă premiera plagiatelor pe care le trăim acum, în speţă plagiatul semnalat în presă al lui Gabriel Oprea şi plagiatele doctoranzilor săi? Patru tipuri de premiere mondiale se înregistrează cu aceste cazuri, a notat Liiceanu:

Primul: nicăieri pe lume un doctor plagiator n-a devenit conducător de doctorate plagiate

Altfel spus, nicăieri pe lume nu s-a născut un lanţ al fraudei intelectuale de o asemenea anvergură (...) Un om care şi-a luat titlul de doctor şi care e profesor universitar, trecând peste faptul că are grade supreme în armata României şi că o onorează ca atare, a dat doctorate - pe baza titlului de profesor obţinut cu un doctorat fraudat - cu alte cinci persoane care la rândul lor au plagiat. Asta este lanţul fraudei intelectuale care s-a creat în orizontul Ponta.

Al doilea lucru în premieră mondială: Comisiile de etică academică înfiinţate de fraudatori

”Comisiile de etică academică înfiinţate de fraudatori - în speţă de oamenii din Guvern pentru demnitarii din guvern, în speţă pentru Victor Ponta, în loc să sancţioneze frauda şi furtul intelectual, îl acoperă. Altfel spus, într-o comisie de etică de acest tip, etica devine acoperitoare de furt şi nu sancţionatoarea morală a furtului. A treia premieră mondială pe care am detectat-o şi pe care nu a detectat-o nimeni: autorul plagiat devine solidar cu plagiatorul

A treia premieră mondială: autorul plagiat devine solidar cu plagiatorul

Este imposibil să-l convingi pe omul plagiat să accepte că i s-au furat zeci de pagini. Se naşte aici un raport extrem de straniu, seniorial. Un om care scrie o carte are un raport special cu ea, unul erotic în sens larg. Noica spunea "copiii mei" când vorbea despre cărţile lui. Păi ce, îţi dai copilul sa îl folosească altul? Ce sunt lucrările de doctorat? Le ia fiecare şi le copiază cu acordul autorului lor? Ce raporturi se nasc între plagiator şi cel care a acceptat să i se fure lucrarea? Dacă nu mă înşel, în cazul generalului Oprea autorul plagiat era chiar conducătorul de doctorat

Ultimul lucru pe care îl consider o premieră a plagiatului: ”Cuvântul demnitar (dignitus, vrednic de) devine un agent de fraudă"

Demnitarul, care trebuie să strălucească prin onoarea şi ţinuta lor în ochii celorlalţi, este cel care fură. De ce apetitul de titlu? (...) Pentru ca oamenii politici au nevoie de onorabilitate intelectuală. Presupune că vor să obţină ceva ce din capul locului nu au. Personajul care ne-a declanşat această discuţie este Gabriel Oprea şi întrucât lozinca sub care apare este sintagma «interesul naţional», mi se pare o grozăvie că ţine de interesul naţional că după un prim-ministru plagiator să ai un viitor prim-ministru din nou plagiator”, a notat scriitorul.

Paradoxul nevoii de titlu academic

Mi-am pus întrebarea - a continuat Gabriel Liiceanu - cum şi-au pus-o şi ziariştii de la noi, de ce au nevoie oameni din elita politică neapărat de titluri de doctor? De ce apetitul de titlu? Pentru ca oamenii politici au nevoie de onorabilitate intelectuală. Şi numai faptul că o revendică cu orice preţ şi în formele astea presupune că vor să obţină ceva ce din capul locului nu au.

Şi stai şi te gândeşti: în secolul al XIX-lea, la noi, şi în interbelic, oamenii care ajungeau în elita politică erau oameni care veneau cu doctorate luate în cele mai strălucite centre universitare ale lumii. Aveai doctoratul, aveai consacrarea academică, puteai să îndeplineşti o funcţie de stat înaltă. La noi a devenit invers: este nevoie să ajungi întâi în elita politică şi pe urmă trebuie să-ţi iei repede un titlu de doctor", a mai notat Gabriel Liiceanu.

Vă invităm să urmăriţi materialul video de mai sus.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.