Secretara vicepremierului Oprea, decorată de doi preşedinţi, suspectă că şi-a plagiat lucrarea de doctorat
alte articole
Secretara vicepremierului Gabriel Oprea, Adela Loredana Popescu, în prezent Adela Loredana Neagu, unica secretară din România decorată de trei ori de doi preşedinţi ai ţării, este suspectă ca şi-a plagiat teza de doctorat susţinută în anul 2011 la Academia Naţională de Informaţii (ANI) „Mihai Viteazul”, aflata în subordonarea Serviciului Român de Informaţii (SRI), relatează Hotnews.
Lucrarea de doctorat a Adelei Loredana a fost coordonată de nimeni altul decât şeful său, profesorul Gabriel Oprea, el însuşi suspect că şi-a plagiat teza de doctorat.
Lucrarea secretarei lui Oprea debutează cu o introducere în care sunt 13 pagini plagiate cuvânt cu cuvânt. De la pagina 7 la pagina 20, Adela Loredana Neagu copiază întru totul articolul „Consideraţii privind terorismul în contextul procesului de globalizare” semnat de chestorul principal de poliţie dr. Cristian Baci, secretar general în Ministerul Administraţiei şi Internelor, publicat în Revista de Investigare a Criminalităţii nr. 4 din 2010.
Conform sursei citate, unul dintre cei plagiaţi de secretara vicepremierului în lucrarea sa de doctorat, este Dumitru Virgil Diaconu, acelaşi autor pe care l-a copiat masiv şi premierul Victor Ponta. Adela Popescu (Neagu) riscă să fie acuzată de fals în acte publice în solidar cu coordonatorul său de doctorat având în vedere că ambii şi-au asumat originalitatea tezei, în acord cu Legea Educaţiei nr. 1/2011, printr-o declaraţie pe propria răspundere ce le poartă semnătura.
Hotnews mai arată că Adela Loredana Neagu a reuşit notabila performanţă de a fi decorată de trei ori de doi preşedinţi ai ţării, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, care i-a acordat în ianuarie 2015 Steaua României, cea mai înaltă distincţie pe care o poate oferi statul român unei persoane. Decoraţiile au fost acordate la propunerea lui Gabriel Oprea.
Lucrarea de doctorat a Adelei Loredana este cea de a patra coordonată de profesorul universitar Gabriel Oprea, fiind suspectă că a fost copiată după tezele primarului sectorului 2, secretar general al UNPR, Neculai Onţanu, a avocatei lui Victor Ponta, Loredana Radu şi a prim-adjunctului procurorului general al României, Bogdan Licu.
Adela Loredana Popescu şi-a început parcursul în administraţie şi politică în calitate de secretară a lui Oprea. După ce acesta a devenit Ministru al Apărării Naţionale, în decembrie 2009, Adela Popescu a devenit consiliera acestuia pe probleme de comunicare. Un an mai târziu, consiliera ministrului era unul dintre secretarii executivi ai Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR).
În decembrie 2012, după câştigarea alegerilor parlamentare de către USL, când Oprea a devenit vicepremier, Adela Popescu (Neagu) a trecut la Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF), instituţia de stat unde se plătesc unele dintre cele mai mari salarii din România, câştigând un salariu de 12.227 lei lunar.
Numit Ministru de Interne în martie 2014, Gabriel Oprea a numit-o pe dr. Adela Popescu (Neagu) director al cabinetului său ministerial, functie pe care aceasta o ocupă şi în prezent.
Articolul integral poate fi citit aici.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.