G4Media: Noi detalii despre triunghiul periculos Negoiţă-Docuz-Ciolacu din licitaţia de 27 de milioane de euro: Legături care conduc spre Sorina Docuz, apropiata premierului Ciolacu

Firma Gab Pavolux SRL, prin intermediul căreia un fotomodel din Dubai, patron în acte, este pe cale să câştige un contract de 27 de milioane de euro atribuit de Primăria Sectorului 3, a fost fondată de unchiul Sorinei Stan Docuz, apropiata premierului Marcel Ciolacu, scrie G4Media. În plus, într-un comentariu pe o reţea de socializare, Sorina Stan Docuz i s-a adresat soţiei fotomodelului cu ”iubita mea”, iar două surse ale publicaţiei citate susţin că cele două ar fi în relaţii apropiate, chiar de rudenie.
La câteva ore de la momentul în care reporterul G4Media.ro a realizat capturi cu un dialog pe Instagram dintre cele două femei, Sorina şi-a schimbat numele contului şi şi-a scos poza de la profil.
Aceste informaţii noi sunt indicii solide că familia Docuz se află în realitate în spatele firmei care este pe punctul să câştige licitaţia de 27 de milioane de la sectorul 3, condus de Robert Negoiţă, fostul soţ al Sorinei Docuz.
- Informaţia pe scurt: În acest nou episod, G4Media.ro a descoperit că o întreagă reţea de oameni care provin din comuna Racoviţeni, judeţul Buzău, are directă legătură cu familia Docuz iar firmele controlate sau înfiinţate de aceste personaje primesc contracte la primăria Sector 3 condusă de Robert Negoiţă, fostul soţ al Sorinei. Numele implicate şi firmele din cadrul reţele organizate au fost documentate de G4Media.ro pe parcursul mai multor luni. Un aport esenţial l-a avut o sursă apropiată afacerii din Sectorul 3.
Articolul integral poate fi citit aici.