Fukushima se pregăteşte de taifun

Greu încercata centrală nucleară de la Fukushima se pregăteşte să întâmpine un taifun. La numai doi ani după ce un cutremur urmat de un tsunami au produs o catastrofă nucleară de amploarea celei de la Cernobâl, vremea rea va ajunge la Fukushima din nou, riscând să propage efectele dezastrului de acum doi ani.
6 august 2013 centrala nucleară Dai-ichi în Okuma, prefectura Fukushima. (JAPAN POOL / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
16.09.2013

Greu încercata centrală nucleară de la Fukushima se pregăteşte să întâmpine un taifun. La numai doi ani după ce un cutremur urmat de un tsunami au produs o catastrofă nucleară de amploarea celei de la Cernobâl, vremea rea va ajunge la Fukushima din nou, riscând să propage efectele dezastrului de acum doi ani. Preveniţi, oficialii japonezi se luptă să preîntâmpine creşterea radiaţiilor din sol şi din ocean.

Taifunul Man-yi face ravagii în Japonia, aducând precipitaţii "fără precedent". Mai multe regiuni au fost plasate "sub alertă specială", iar centrala de la Fukushima se pregătea să înfrunte taifunul care a lăsat în urmă dispăruţi, răniţi şi pagube în vest.

Man-yi, cel de- al 18-lea taifun din acest sezon în Asia, s-a abătut luni mai întâi asupra insulei Honshu, dezlănţuind luni dimineaţa ploi "teribile" asupra regiunii măturate de rafale de vânt cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră.
Agenţia de Meteorologie a emis „alerte speciale" de nivel maxim în mai multe regiuni, inclusiv în fosta capitală imperială Kyoto (vest), din cauza unui nivel de „precipitaţii care nu a mai fost întâlnit vreodată".

La doar câteva ore după declanşarea taifunului, trei persoane au fost date dispărute în vest, iar alte 29 au fost rănite, conform postului de televiziune NHK. Au fost lansate apeluri de evacuare pentru peste o jumătate de milion de persoane, în mai multe regiuni din sud-vest, inclusiv în provinciile Kyoto şi Osaka. Zeci de case au fost inundate, distruse sau avariate de alunecări de teren. Taifunul se îndreaptă înspre estul ţării iar capitală ţării, Tokyo, se va confrunta cu el înspre prânz.

Taifunul va ajunge la centrala nucleară de la Fukushima în după-amiaza zilei de luni. În zonă se aşteaptă un "nivel excepţional de precipitaţii."

Tokyo Electric Power (TEPCO) a consolidat echipamente considerate cruciale la centrala Fukushima, cum ar fi conducte de apă pentru răcirea reactoarelor sau pompe, iar patrulele de supraveghere au fost sporite, astfel încât intensificarea ploilor să nu ducă la creşterea cantităţilor de apă radioactivă, deja importante, infiltrate în subsolul complexului nuclear, au anunţat duminică oficialii TEPCO.

După catastrofa nucleară de acum doi ani, când un cutremur urmat de un tsunami au dus la explozia reactorului 2, urmată de un incendiu la reactorul 4, nivelul radiaţiilor de la Fukushima a ajuns la "valori dramatice ale radioactivităţii", aşa cum informau autorităţile japoneze.

Numărul de victime ale radiaţiilor de la Fukushima nu a putut fi cunatificat. Dacă autorităţile japoneze făcut o estimare a numărului de persoane ucise de tsunamiul şi cutremurul care au avariat reactoarele de la Fukushima, respectiv 18.879 de morţi, nimeni în schimb nu poate spune câti oameni au murit, sau vor muri bolnavi de cancer din cauza radiaţiilor de la reactor. Rezultatele unor astfel de dezstre se propaga în timp, vreme de zeci de ani şi se traduc în boli, în fetuşi cu malformaţii, în nou născuţi bolnavi.

Iar procesul de contaminare a planetei este încă în curs. Şi nu doar vântul şi aerul au propagat dezastrul, ci şi apele din ocean. Dezastrul de la Fukushima este încă un proces care nu a putut fi oprit în ciuda eforturilor oficialilor japonezi.

În luna august, cotidianul japonez Nikkei informa că în jur de trei sute de tone de apă radioactivă se scurg zilnic în Oceanul Pacific din subsolurile inundate ale centralei de la Fukushima.

Taifunul Man-yi ar putea duce la o amplificare nedorită a acestui fenomen.

Muncitorii japonezi, care au uimit lumea în 2011 prin puterea lor de sacrificiu şi prin eroismul lor, au început deja să pompeze apa de ploaie care s-a acumulat duminică în jurul rezervoarelor pline cu lichid cu cesiu, tritiu şi stronţiu care, potrivit măsurătorilor efectuate în cadrul prelevări în diverse zone vizate, au fost deja contaminate, uneori la nivele foarte ridicate.

Grupurile de transport aerian şi feroviar au anunţat că îşi vor diminua activitatea în perioada următoare de timp.

Japonezii se pregătesc intens pentru a preveni orice efecte nedorite ale taifunului ce va urma.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor