Fotbalul, atuul politic al lui Berlusconi

Nimeni nu a ştiut să îmbine mai bine politica cu fotbalul, pentru a obţine succesul, decât Silvio Berlusconi. De când a cumpărat AC Milan, în 1986, 'Il Cavaliere' a obţinut nenumărate succese cu echipa milaneză de care s-a folosit pentru a se prezenta în societatea italiană şi în Europa ca un triumfător. Berlusconi a intrat în politică în 1994, după ce 'rosso-nerii' au câştigat trei Ligi şi două Cupe ale Europei, deşi el a preluat echipa într-o situaţie sportivă şi economică precare, notează marţi ziarul La Vanguardia.

Oamenii au gândit: dacă a reuşit să ducă Milanul pe cele mai înalte culmi ale gloriei, de ce nu ar putea face acelaşi lucru şi cu Italia? Iar această gândire l-a ajutat să câştige alegerile generale italiene din 1994, cu un partid politic nou creat şi cu o imagine pe măsură: Forza Italia. Succesele italiene şi mondiale ale Milanului i-au netezit calea pentru un alt triumf: cel electoral. Iar acum Milan ar putea să-l ajute di nou politic pe Berlusconi. La 24 şi 25 februarie au loc alegeri generale. Il Cavaliere se prezintă cu partidul său Popolo della Liberta (PdL) în ceea ce ar putea fi ultima lui şansă de a recupera puterea, deşi previziunile nu-i dau sorţi de izbândă. Experţii asigură că transferul controversatului Mario Balotelli - Supermario - la Milan, pentru 20 de milioane de euro, răspunde intenţiei lui Berlusconi de a-şi atrage voturile suporterilor.

Cu această idee este de acord şi marele rival al lui Berlusconi în aceste alegeri, Pier Luigi Bersani. Liderul Partidului Democrat a mărturisit că 'în urmă cu câteva luni, Berlusconi nu-l vroia pe Balotelli, dar când i s-a spus că valorează câteva procente în intenţiile de vot, l-a cumpărat'. În schimb, Mario Monti, de la alianţa Scelta Civica, nu a vrut să intre în această polemică, declarând că nu crede că 'Berlusconi l-a cumpărat pe Balotelli din motive electorale'. Trebuie amintit că două procente în alegerile italiene echivalează cu circa 500.000 de voturi în plus.

Aducerea unui jucător carismatic la Milan în preajma unor alegeri importante nu este un lucru nou pentru Berlusconi. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Rivaldo şi Nesta, înainte de alegerile locale din iunie 2002. Iar în vara anului 2010, Berlusconi i-a cumpărat în 48 de ore pe Ibrahimovic şi Robinho. Unul din motive era că omul său de încredere îl informase că este în pericol să piardă între 20 şi 25 la sută din intenţiile de vot ale milanezilor care votaseră cu PdL, din cauza rezultatelor proaste ale echipei. În termeni electorali era vorba de o pierdere de între unu şi două procente.

De multe ori jucătorii mediatici i-au servit lui Berlusconi să câştige popularitate politică, dar nu a fost întotdeauna aşa. În vara anului 2009, Kaká a părăsit capitala modei venind la Madrid, dar plecarea lui nu a devenit oficială decât după alegerile regionale pentru ca partidul lui Il Cavaliere să nu fie prejudiciat. Echipa de comunicarea a PdL a trimis chiar un comunicat fanilor supunându-le că votul lor nu trebuie să depindă de faptul că jucătorul rămâne sau nu la Milan. După închiderea urnelor s-au găsit 3.000 de voturi nule pe care fusese scris: Kaká. Iar contracandidatul PdL, Podesta a câştigat.

Este şi motivul pentru care reîntoarcerea lui Kaká la Milán a fost destul de vehiculată iarna aceasta, putând să-i readucă popularitate lui Berlusconi. Până la urmă clubul s-a decis pentru Mario Balotelli. Totuşi sociologul Mauro Barisione nu crede că influenţa politică a lui Berlusconi i se datorează doar Milanului: 'Face parte din imaginea lui de lider triumfător, dar nu este un aspect decisiv. Baza lui electorală sunt femeile în vârstă, care nu prea se uită la fotbal'. Oricum ar fi, alegerile de duminică şi luni sunt vitale pentru viitorul lui Berlusconi şi al Milanului. O înfrângere la urne ar fi foarte grea pentru Il Cavaliere. Şi nu ar avea doar consecinţe politice: el ar putea fi nevoit să vândă AC Milan. Fotbalul şi politica sunt mai întrepătrunse ca oricând.