Fota: Lustraţia trebuia făcută în România în primii 5–10 ani după Revoluţie / Ne-am jucat cu fosta Securitate cum am vrut
Fostul consilier prezidenţial Iulian Fota a apreciat, la Digi24, că decizia Curţii Constituţionale de a restitui lui Traian Băsescu drepturile conferite de statutul de fost şef al statului reprezintă o reparaţie corectă. În viziunea sa, sancţiunea aplicată cu dedicaţie lui Băsescu a fost mai degrabă una politică decât una juridică.
Jurnalistă: În urma acestei decizii a CCR, fostul preşedinte Traian Băsescu va reintra în posesia drepturilor pierdute. Are dreptul la o locuinţă de protocol, la o indemnizaţie egală cu 75% din indemnizaţia actualului preşedinte şi la pază şi protecţie din partea SPP şi dreptul de a folosi gratuit un autoturism. Domnule Fota, aţi fost consilierul lui Traian Băsescu. A fost foarte afectat de această decizie.
Iulian Fota: Pentru că decizia aia a fost nedreaptă şi vă spun şi de ce. Trebuie să existe aceeaşi unitate de măsură pentru toţi foştii preşedinţi. Ori, în momentul în care ai un fost preşedinte care are mulţi români pe conştiinţă şi are toate prerogativele şi primeşte tot ceea ce legea îi oferă, şi ai un alt preşedinte care a fost sancţionat mai degrabă pe chestiuni politice decât neapărat de background, mie nu mi se pare drept. Cum iarăşi nu mi se pare drept... Deci ne-am jucat cu fosta Securitate cum am vrut. Pe unii i-am salvat şi au colaborat la fel de mult cu fosta Securitate şi îi ţinem încă în funcţii, pe alţii i-am pedepsit. Care e etalonul, care e unitatea de măsură?
Deci mie mi se pare o reparaţie corectă ceea ce s-a întâmplat la Curte. Pentru că, unu, Traian Băsescu a fost cel mai bun preşedinte al României, doi, trebuie să fie acelaşi standard pentru toată lumea în ţara asta. Deci dacă e condamnabil – şi e condamnabil – să fi lucrat cu fosta Securitate, atunci să-i radem pe toţi. Repet, acum că noi gândim. Eu nu vreau să dau nume, că nu vreau să complic discuţia. Dacă noi acum vorbim, am cel puţin doi demnitari în cap care au, la rândul lor, şi problemele lor şi lucrurile astea nu prea sunt ştiute.
Şi, pe de altă parte, toţi preşedinţii trebuie cântăriţi cu aceeaşi măsură. Pentru că, dacă mă întrebaţi pe mine, între vina asta de a fi colaborat cu fosta Securitate – probabil că au fost nişte consecinţe pentru nişte persoane, că instanţa atunci asta a analizat – şi cazul celălalt, când ai nişte români, şi nu puţini, pe conştiinţă, pentru că, ca să ia unii putere în ţara asta, au trebuit să omoare pe alţii... Stau şi mă gândesc cum măsurăm, că ştiţi cum e, trebuie să fie totuşi dreaptă măsura.
Deci eu cred că ce a făcut Curtea aici este acceptabil, pentru că lustraţia trebuia făcută în România în primii 5–10 ani după Revoluţie. Trebuiau toţi daţi deoparte – şi nu numai informatorii, şi aceia care i-au instrumentat, că aici e şi altă chestie foarte interesantă. Vedeţi, noi ştim nume de informatori. Daţi-mi şi mie un nume de ofiţer de Securitate care i-a instrumentat pe ăştia. Că în spatele lor era cineva acolo care trăgea de nişte sfori. Deci asta, ca să vedeţi cât de strâmbă a fost instrumentarea acestei chestii.
Deci tot oprobiul public este pe informatori, uitând că unii dintre ei au fost şantajaţi şi nu neapărat au făcut ce au făcut că au vrut ei. Deci nu erau nişte oameni răi în sine. Dar pur şi simplu au căutat o scară de salvare. Iar în partea înaltă, ăia din Securitate, care i-au strâns cu uşi, i-au şantajat şi care, de fapt, ăia au generat tot răul, sunt bine mersi şi unii dintre ei au nişte pensii... Că începem iar o discuţie de-asta, despre nedreptăţile din România.
Deci, eu cred că e bine că s-a reparat, pentru că, până la urmă, toată instrumentarea cazului Băsescu nu a fost una de dragul dreptăţii, ci a fost o pedeapsă politică pentru multele păcate pe care Traian Băsescu le-a avut – inclusiv ăla de a nu face gaşcă cu cine trebuie. Deci, eu cam aşa văd lucrurile.
