Fostul şef al CJ Cluj, Horia Uioreanu, condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare
alte articole
Magistraţii Tribunalului Cluj l-au condamnat joi pe fostul şef al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, la şase ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Alături de Uioreanu, vor merge după gratii şi Ioan Bene, condamnat la trei ani şi zece luni de închisoare cu executare, şi Vasile Pogăcean, condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
De asemenea, consilierul judeţean al PNL Ioan Petran a fost condamnat şi el la trei ani de închisoare cu suspendare, relatează Agerpres.
Decizia Tribunalului Cluj nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Cluj în termen de zece zile.
Reamintim că Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 2014, fiind ulterior arestat pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.
Pe 5 mai 2016, Horea Uioreanu a fost condamnat şi de Curtea de Apel Cluj la doi ani de închisoare cu suspendare într-un alt dosar, acuzaţiile vizând instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Prin decizia Curţii de Apel Cluj, Uioreanu este obligat să presteze, timp de 70 de zile, muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Acuzaţiile aduse lui Uioreanu
Din dosarul instrumentat de procurorii DNA se arată că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu „a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013 - mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe suma totală de 134.500 lei pentru că, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritoriale din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile”.
Conform procurorilor anticorupţie, Uioreanu „a pretins de la inculpatul Ioan Bene suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012 - martie 2014, în mod repetat, a primit în şapte tranşe suma totală de 278.000 lei pentru că, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de SCC Napoca SA deţinută de inculpatul Ioan Bene”.
Potrivit anchetatorilor, Uioreanu „a pretins, împreună cu inculpatul Ioan Petran, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru că, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în încinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinşi, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro.”