Forza Rossa a investit 4,2 milioane euro într-un magazin Ferrari Store la Bucureşti
Compania Forza Rossa a deschis sâmbătă la Bucureşti, pe Calea Victoriei, cel mai mare magazin Ferrari Store din Europa de Est, în care a investit 4,2 milioane euro, potrivit preşedintelui companiei, Ion Bazac.
Magazinul are o suprafaţă de 450 mp şi va genera în 2010, conform estimărilor, o cifră de afaceri de două milioane de euro, investiţia urmând să fie amortizată în următorii 15 ani.
Forza Rossa, care reprezintă Ferrari în România, a propus concernului italian trei locaţii pentru acest magazin, fiind aleasă Calea Victoriei pentru vizibilitate şi traficul intens.
Până la mijlocul anului 2010, compania autohtonă Forza Rossa vrea să mai deschidă un magazin Ferrari Store, în afara României, într-un stat din Uniunea Europeană, a declarat Ion Bazac.
În 2008, Forza Rossa a deschis primul showroom dedicat exclusivistei mărci italiene, iar în 2009 a livrat întreaga cotă de automobile alocată României, de 25 de unităţi.
Potrivit preşedintelui companiei, în acest an, chiar dacă este criză, a fost vândută şi aproape jumătate din cota de 35 de automobile Ferrari alocată pieţei româneşti pentru 2010.
Cifra de afaceri a Forza Rossa în 2009 se ridică la opt milioane de euro, dublu decât în anul 2008, a precizat Ion Bazac.