Ford face concedieri masive în Europa - temeri la Craiova
alte articole
Constructorul auto american Ford Motor Co ar putea să închidă noi fabrici şi să concedieze mai mulţi angajaţi din Europa în condiţiile în care criza datoriilor din zona euro continuă să scoată în evidenţă supracapacităţile de producţie ale sectorului auto, transmite agenţia Reuters, citată de „economica.net”. Situaţia de pe piaţa europeană rămâne “foarte volatilă”, a declarat miercuri directorul general de la Ford, Alan Mulally cu ocazia unei conferinţe organizată la Berlin, la două săptămâni după ce Ford a anunţat că va închide două uzine din Europa (în Marea Britanie şi Belgia) şi va concedia 6.200 de angajaţi. Chiar dacă Ford a terminat “pentru moment” cu măsurile de restructurare, compania va continua să monitorizeze piaţa europeană pentru a analiza dacă se impun noi măsuri, a continuat Alan Mulally, adăugând că perspectivele economice vor fi principalul parametru. “Acestea vor determina ce avem de făcut. Cel mai important lucru este să potrivim producţia cu nivelul cererii”, a subliniat directorul Ford.
La sfârşitul lunii octombrie, Ford a anunţat că are de gând să-şi reducă cu 13% efectivele din Europa, aceste măsuri urmând să-i permită să realizeze economii anuale de 450-500 milioane de dolari. În trimestrul al treilea al acestui an, Ford a înregistrat pierderi de 468 milioane de dolari în Europa, regiune unde se aşteaptă să înregistreze pierderi combinate de trei miliarde de dolari în 2012 şi 2013.
În urmă cu două zile, ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, a declarat, la Craiova, după o vizită făcută împreună cu premierul Victor Ponta, că uzina Ford are nevoie de infrastructură bine pusă la punct pentru a produce la capacitate maximă. Gitenstein a vizitat fabrica Ford împreună cu premierul Ponta, pe tot parcursul vizitei cei doi fiind însoţiţi de către vicepreşedintele pentru Afaceri Guvernamentale, Juridice şi de Mediu al Ford Europa, Wolfgang Schneider. "Această fabrică are capacitatea de a produce 1.000 de maşini pe zi, la fel ca orice altă mare fabrică de acest tip din SUA. În această idee însă, dacă produci 1.000 de maşini pe zi, trebuie să poţi şi să expediezi şi să livrezi 1.000 de maşini pe zi şi pentru asta este nevoie de infrastructură, iar acest lucru îl vom discuta cu primul-ministru", a declarat Mark Gitenstein.
Ambasadorul SUA a evidenţiat cooperarea româno-americană în acest domeniu. "Este un bun exemplu pentru ceea ce companiile americane şi româneşti pot să facă împreună. Avem trei mari companii americane care colaborează în acest parteneriat, nu numai Ford, ci şi Johnson Controls şi IXC care realizează diferite componente pentru autovehicule şi există 4.000 de angajaţi ai Ford în această fabrică şi alţi 1.500-2.000 de angajaţi în cadrul furnizorilor şi mulţi sunt americani", a spus Gitenstein.