SUA mai trebuie să aştepte până la scrutinul marii schimbări în sistemul politic (Francis Fukuyama)

Mulţi experţi le spun americanilor că vor înfrunta o alegere istorică în ziua scrutinului de marţi, între o Americă ce va semăna tot mai mult cu o social-democraţie europeană şi o Americă ce va reveni la rădăcinile ei limitate de guvernare, individualiste. Acest lucru este un nonsens. În contextul în care Camera Reprezentanţilor va rămâne, probabil, republicană, iar Senatul, democrat, sistemul de ''checks and balances' (limitări şi echilibre) va asigura că paralizia care a cuprins ţara în ultimii patru ani va continua şi în următorii patru, indiferent dacă va câştiga Barack Obama sau Mitt Romney. Ar fi frumos dacă SUA ar lua o decizie cu privire la ce fel de guvern vrea, dar este foarte puţin probabil ca scrutinul de marţi să rezolve această problemă, este de părere Francis Fukuyama, senior fellow la Freeman Spogli Institute din cadrul Universităţii Standford, semnatarul analizei publicate de Financial Times.

Ambele partide tânjesc după scrutinul care să marcheze marea schimbare în sistemul politic, cum a fost cel din 1896, care a făcut ca William McKinley şi republicanii să controleze preşedinţia şi ambele camere ale Congresului, sau cel din 1932, care a făcut acelaşi lucru pentru democraţi. Obama a crezut că alegerea sa în 2008 i-a acordat acest gen de mandat, o greşeală de înţeles, având în vedere criza financiară din acel moment. Dar el a câştigat doar pentru că alegătorii indecişi se săturaseră de George W. Bush. Obama a descoperit că nu putea avea sprijin durabil pentru o agendă democrată şi a fost repudiat în alegerile de la mijlocul mandatului.

Republicanii speră într-o schimbare în cealaltă direcţie - viziunea din cercurile conservatoare că sondajele sunt părtinitoare împotriva lor şi că va exista o explozie în favoarea lor atunci când poporul american îşi va spune cuvântul în cele din urmă. La mijlocul anilor 2000, Karl Rove a visat o 'majoritate republicană permanentă'.

Remarcabil este cât de egale sunt şansele candidaţilor. Câştigătorul va fi decis de o aruncare cu banul sau absolut întâmplător de aritmetica colegiului electoral. O înclinare a balanţei decisivă la stânga sau la dreapta este aproape sigur că nu se va întâmpla, crede Fukuyama.

O întrebare-cheie este dacă divizarea 50-50 reprezintă o polarizare adâncă în societatea americană, sau dacă este un produs secundar al unui sistem politic disfuncţional, care amplifică, mai degrabă decât moderează rupturile. Este clar că extremele au separat şi mai mult. Acest lucru se datorează în mare parte schimbării la dreapta a Partidului Republican, unele părţi din acesta dorind acum să dea ceasul înapoi nu doar înainte de New Deal, ci la perioada de dinainte de era democrată. În replică, democraţii au apărat cu fermitate drepturile existente privind asistenţa, cum ar fi Medicare.

Mai rămâne un grup de alegători centrişti care doresc ca liderii să guverneze ţara mai degrabă decât să se discrediteze reciproc. În timpul dezbaterilor, Romney s-a transformat într-un republican moderat promiţând să apere Medicare şi să nu scadă impozitele bogaţilor, deoarece a fost nevoit să atragă alegătorii indecişi, mai degrabă decât să se adreseze ideologilor de partid ca în alegerile primare. Politologul Morris Fiorina a susţinut că datele sondajelor arată că poporul american este mult mai puţin polarizat decât clasa politică mai largă care vrea să-l reprezinte.

Instituţiile politice americane au făcut în mod clar ca din rea situaţia să devină şi mai rea. Congresul este mult mai polarizat decât publicul larg, în contextul în care republicanii cei mai liberali se situează la dreapta democraţilor cei mai conservatori. Sistemul american de ''checks and balances'' oferă multe oportunităţi pentru minorităţi puternic partizane de a bloca rezultatele care nu le plac, fără a fi nevoie să vină cu alternative realiste. Rezultatul de anul trecut a fost impasul privind ridicarea plafonului datoriei; curând va fi o criza privind evitarea 'stâncii fiscale (''fiscal cliff'', reduceri ale cheltuielilor guvernamentale şi creşteri de taxe în ianuarie).

Un sistem politic care funcţionează bine ar trebui să încerce să atenueze polarizarea, mai degrabă decât să o exacerbeze. Prin urmare, dincolo de agendele politice imediate, există o serie de reforme instituţionale la care ţara trebuie să se gândească că vor reduce puterea de veto a grupurilor la extreme şi vor forţa un proces decizional mai consensual. Încheierea controlului politic al partidelor asupra graniţelor districtuale este o măsură evidentă. Crearea unui proces bugetar eficientizat cu vot direct, oferind mai puţin spaţiu lobby-ştilor, ar fi alta. Forţarea Congresului să fie mai deliberativ protejându-l de un control public continuu ar putea ajuta, de asemenea. Sectorul public va deveni mai eficient dacă va fi protejat de micro-managementul Congresului, care transformă fiecare decizie într-un fotbal politic.

La fel ca Mesia, marea schimbare din sistemul politic american nu este de natură să sosească prea curând. Între timp, SUA trebuie să lucreze cu ce au la dispoziţie şi să încerce să transforme o divizare de 50-50 în ceva mai asemănător cu o distribuire 25-50-25, conchide Fukuyama.