Fondatorul Wikileaks audiat în ambasada ecuadoriană din Londra

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, va fi audiat de procurori în ambasada ecuadoriană din Londra în cazul acuzaţiilor de viol formulate împotriva sa în Suedia.
Fondatorul website-ului WikiLeaks, Julian Assange. (Captură Foto)
Andrei Popescu
14.11.2016

Procurorii suedezi şi ecuadorieni, împreună cu un inspector de poliţie suedez, vor discuta luni cu Assange în clădirea ambasadei ecuadoriene, unde acesta s-a refugiat în urmă cu peste 4 ani.

Assange a rămas în ambasadă de teamă că va fi extrădat în Suedia de către oficialii britanici, iar apoi ar putea fi extrădat în SUA, unde are de înfruntat alte acuzaţii formulate împotriva sa.

Pe numele lui Assange, în vârstă de 45 de ani, este emis mandat de arestare european pentru acuzaţii de viol formulate de două femei suedeze care l-au întâlnit de Assange în Suedia în 2010.

El a declarat că acuzaţiile sunt motivate politic şi insistă că a avut întâlniri sexuale consensuale cu cele două femei.

Assange este urmărit în SUA din cauza faptului că website-ul său WikiLeaks a publicat sute de mii de documente militare secrete despre războaiele din Afganistan şi Irak.

Un oficial suedez a declarat că audierea ar putea dura câteva zile şi că intenţionează să se recolteze o mostră de ADN de la Assange, dacă acesta este de acord.

Deşi justiţia suedeză îl acuză că s-a sustras sistematic de la convocări, avocatul suedez al lui Assange, Per Samuelsson, a dat asigurări că fondatorul WikiLeaks a dorit mereu să ofere anchetatorilor în mod direct versiunea sa asupra faptelor.

“Am cerut această audiere din 2010. El doreşte să aibă o şansă pentru a-şi salva onoarea şi speră că ancheta preliminară va fi abandonată” după interogatoriu, a precizat Samuelsson.

Assange a publicat de asemenea mai multe seturi de emailuri ale democraţilor americani, care s-ar putea să fi contribuit la înfrângerea candidatei democrate Hillary Clinton în alegerile prezidenţiale din SUA de către republicanul Donald Trump. Emailurile au scos la iveală, printre altele, eforturile depuse de întregul establishment democrat pentru subminarea şanselor de reuşită în alegerile primare ale rivalului ei democrat Bernie Sanders.

De asemenea, WikiLeaks a publicat in mod constant informaţii despre scandalul serverului de email privat al lui Clinton. In plus, unele dintre emailurile publicate de WikiLeaks au scos la iveal faptul ca preşedintele Barack Obama a minţit publicul american când a declarat că a aflat doar din presă de faptul că fostul secretar de stat Clinton a folosit emailul privat pentru afaceri de stat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor