O boală a tranşeelor din Primul Război Mondial reapare în rândul soldaţilor ucraineni răniţi: Gangrena gazoasă

Medicii ucraineni raportează cazuri de gangrenă gazoasă, o afecţiune odinioară strâns asociată cu tranşeele Primului Război Mondial şi despre care se credea de mult că a fost aproape eradicată în Europa, relatează The Telegraph.

Infecţia bacteriană, care distruge ţesutul muscular într-un ritm letal, a revenit în Ucraina din cauza realităţilor dure din tranşeele războiului modern.

Medicii militari au declarat că războiul cu drone a făcut evacuarea soldaţilor răniţi aproape imposibilă – condiţii care permit răspândirea cu o viteză alarmantă a unor infecţii considerate demult parte a istoriei.

„Vedem complicaţii ale rănilor care nu au mai fost văzute de nicio persoană în viaţă în timp de război. Aceste tipuri de timp de evacuare întârziată nu au mai fost văzute în ultimii 50 de ani – probabil de la Al Doilea Război Mondial, şi poate nici măcar atunci. Şi vedem patologii pe care nu le-am mai văzut niciodată”, a spus Alex, un medic voluntar străin din zona Zaporojie.

Gangrena gazoasă este o infecţie musculară severă cauzată în principal de bacteriile Clostridium, numite astfel după bulele de gaz care se formează sub piele.

Bacteriile Clostridium se dezvoltă în ţesutul necrotic lipsit de oxigen, provocând dureri severe, umflare, decolorarea ţesuturilor şi o senzaţie de crăpare pentru pacient pe măsură ce gazul se deplasează.

De obicei, gangrena rezultă dintr-o circulaţie sanguină deficitară, nu implică toxine bacteriene sau formare de gaz şi se dezvoltă mult mai lent decât gangrena gazoasă.

Infecţia apare de obicei după traumatisme, cum ar fi răni adânci provocate de gloanţe sau explozii, în special atunci când îngrijirea medicală este întârziată, lucru comun în Ucraina.

„Avem oameni care ajung la spital răniţi de câteva săptămâni, stând doar în puncte subterane de stabilizare, fiind menţinuţi în viaţă cât de bine putem.

Gangrena gazoasă e ceva despre care înveţi la şcoală… În Ucraina însă o vezi, pentru că oamenii stau cu aceste tipuri de răni şi nu primesc îngrijirea corespunzătoare – pur şi simplu nu-i poţi transporta suficient de repede la un spital pentru a fi trataţi corespunzător”, a spus Alex.

Tratamentul pentru gangrena gazoasă este dificil, iar recuperarea este departe de a fi garantată, chiar şi în cele mai bune spitale.

„În mod normal, tratarea gangrenei gazoase implică debridarea chirurgicală [îndepărtarea ţesutului infectat] împreună cu doze foarte puternice de antibiotice intravenoase. Este o infecţie extrem de periculoasă: dacă nu este tratată, rata mortalităţii este aproape de 100 la sută”, a spus dr. Lindsey Edwards, lector superior în microbiologie la King’s College London.

Dar în Ucraina, debridarea, precum şi utilizarea ţintită a antibioticelor sunt adesea aproape imposibile imediat după rănire, din cauza accesului limitat la laboratoare.

„În mod normal, ai face un screening al microbilor, îi cultivi şi foloseşti diverse tehnici pentru a determina dacă există rezistenţă la medicamente. Ai testa şi care antibiotice ar fi cele mai eficiente… Desigur, toate acestea nu sunt posibile într-un spital de câmp improvizat în mijlocul pustietăţii”, a explicat dr. Edwards.

Gangrena gazoasă este istoric asociată cu Primul Război Mondial din cauza combinaţiei unice de condiţii de pe câmpul de luptă, răni severe şi lipsă de îngrijire medicală.

Soldaţii luptau în tranşee umede şi noroioase şi pe câmpuri adesea fertilizate cu gunoi de grajd, ambele conţinând bacterii Clostridium.

Proiectilele precum gloanţele şi schijele produceau răni adânci şi complexe, cu mult ţesut mort, creând mediul ideal pentru dezvoltarea bacteriilor.

Evacuarea şi intervenţia chirurgicală erau adesea întârziate, iar fără debridare promptă, infecţiile se răspândeau rapid. Antibioticele nu erau încă disponibile, iar igiena rănilor era rudimentară.

„Istoric, este considerată o problemă specifică perioadei Primului Război Mondial. De atunci, a devenit mult mai rară, în principal datorită debridării precoce a rănilor, intervenţiilor chirurgicale la timp, antibioticelor şi unei mai bune gestionări a rănilor.

Totuşi, toate aceste măsuri necesită resurse semnificative, inclusiv sprijin medical, logistică şi capacitatea de a muta răniţii rapid”, a explicat Alastair Beaven, consultant ortoped şi ofiţer medical la Spitalul Militar 202, care a servit în Afganistan.

În Al Doilea Război Mondial, introducerea antibioticelor a redus dramatic mortalitatea provocată de infecţiile pe câmpul de luptă.

Astăzi, în Ucraina, însă, dificultăţile de evacuare şi problemele legate de antibiotice permit reapariţia unor boli despre care se credea că aparţin trecutului.

Rezistenţa la medicamente este acum o problemă serioasă, a spus dr. Edwards: „Dacă te confrunţi cu o tulpină rezistentă la antibiotice, tratamentul devine mult mai complicat.”

Rezistenţa antimicrobiană (AMR) în Ucraina este în creştere din cauza rănilor legate de conflict, a tratamentelor întârziate sau incomplete cu antibiotice, a serviciilor medicale perturbate şi a utilizării frecvente a antibioticelor cu spectru larg, toate favorizând răspândirea bacteriilor rezistente.

„Una dintre cele mai mari probleme pe care le avem este creşterea masivă a rezistenţei la antibiotice”, a spus Alex.

Războiul cu drone a forţat, de asemenea, oamenii să se ascundă în subteran.

„Dacă ieşi la suprafaţă, vei fi ucis de o dronă. Nu este o exagerare”, a spus Alex.

El a adăugat că cea mai mare parte a îngrijirilor medicale se acordă acum în buncăre şi în subsolurile clădirilor abandonate – singurele locuri unde dronele nu pot ajunge.

Un medic care s-a întors recent dintr-una din aceste clinici improvizate nu a văzut lumina zilei de aproape trei săptămâni, deoarece era pur şi simplu prea periculos.

Potrivit lui Alex, aceste facilităţi subterane sunt slab echipate pentru a face faţă complicaţiilor care provoacă gangrena gazoasă.

„Ei vor face ceea ce se numeşte chirurgie de control al pagubelor. Asta înseamnă practic repararea doar a celor mai imediate răni care pun viaţa în pericol în primele 24 până la 48 de ore”, a spus Alex.

Unităţile medicale pe front sunt adesea nesterile, iar livrarea materialelor pentru a le echipa este extrem de dificilă, deoarece convoaiele şi vehiculele sunt frecvent atacate.

„Avem oameni care ajung la spital răniţi de câteva săptămâni, stând doar în puncte subterane de stabilizare, fiind menţinuţi în viaţă cât de bine putem”, a repetat Alex.

Beaven a adăugat: „[Dar] cu cât aştepţi mai mult, cu atât opţiunile de reconstrucţie devin mai limitate, din cauza progresiei ţesutului mort sau pe moarte… principala îngrijorare devine infecţia în aceste tipuri de răni.”

Potrivit lui Alex, echipe de chirurgi sunt acum pregătite şi gata să ofere tratamente salvatoare, dar ajung să aştepte ore întregi pentru pacienţi, deoarece evacuarea este prea complicată.

Când jurnaliştii de la publicaţia citată au vorbit cu el săptămâna trecută, evacuările aveau deja o întârziere de opt ore. Impactul asupra vieţilor omeneşti a fost devastator.

„Vedem tot mai mulţi oameni cu răni care, în mod normal, nu ar trebui să fie mortale – amputări, de exemplu, sau cazuri în care cineva are nevoie doar de o transfuzie de sânge – care mor pe teren. Atât de mulţi nu pot fi evacuaţi la timp şi pur şi simplu nu supravieţuiesc”, a spus Alex.